Lansare cu cântec

Lansarea candidaturii la preşedinţie a lui Victor Ponta a fost programată, cu schepsis, la aniversarea a doi ani de la referendumul de suspendare a lui Băsescu. Congresul de fuziune al PDL cu PNL a coincis şi el, mai mult decât cu aniversarea zilei de naştere a lui Blaga, cu acelaşi eveniment, care a implicat actualii aliaţi de o parte şi de alta a baricadei suspendării.
Însă, cel mai sugestiv rămâne faptul că însăşi natura a dat un semnal, viiturile măturând din calea lor agoniseala de-o viaţă a unora dintre cei chemaţi la Craiova să-l omagieze pe candidat, care a şi întârziat la festivitate din acest motiv.
Care este, totuşi, legătura de fond, între referendum şi lansare? Aparent, pesediştii consemnează momentul ca o victorie: a unei majorităţi decise să-l trimită acasă pe preşedinte chiar cu riscurile unei proceduri pripite. Rezultatul – acele spectaculoase şapte milioane de voturi – n-a constituit, totuşi o înfrângere pentru un Băsescu salvat nu doar de chichiţele invocate de Curtea Constituţională, ci şi de abordarea (din nou) neglijentă a scrutinului de demitere. Având aproape toată puterea în mână “puciştii” n-au reuşit să mobilizeze numărul suficient de votanţi pentru a ocoli sau sări pragul unui cvorum fantezist. Pentru că, până la urmă, despre asta e vorba. Cei care doreau să scape de această “piază rea” a naţiunii române au fost, cu siguranţă, mai mulţi decât cei care nu s-au dus la vot. Băsescu a fost atunci beneficiarul nu al vreunei reacţii de susţinere, ci al dezinteresului manifestat, în primul rând, de activiştii partidului, de cei care nu credeau că vor avea vreun avantaj personal de pe vremea mobilizării electoratului. În felul acesta ne-am căptuşit cu încă doi ani de “regim Băsescu”, poate cei mai păguboşi dintre cei zece, etapă în care a trebuit să plătim nu doar prin punerea noastră la colţ de o Europă care ori nu a înţeles, ori nu a vrut să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat în România, ci şi prin blocarea sistematică a mecanismelor de funcţionare ale societăţii de către cel interesat doar de propria sa supravieţuire.
Din acest punct de vedere, momentul Craiova nu cred că a fost prea inspirat ales. Pentru că, prin ce se întâmpla în jur, punea din nou în evidenţă incapacitatea autorităţilor de orice culoare politică de a limita pagubele unor astfel de fenomene meteorologice. Pentru că în afară de vizite cu barca sau cu elicopterul şi de promisiunea de ajutoare, ele nu se concretizează, de regulă, prin nimic. Pentru că oamenii, în general, şi-au pierdut încrederea în liderii politici şi în bunele lor intenţii de dincolo de pragul obţinerii unor noi mandate.
Lansarea lui Ponta în campanie mi se pare că s-a produs sub semnul acestei neîncrederi. Care se conjugă, nefericit pentru el, cu deruta din propriul partid legată de eventualele succesiuni sau de eşecul propriu-zis, acesta nemaifiind exclus din momentul în care Johannis începe să fie perceput ca un lider autoritar şi demn de încredere.
Dar, până la alegeri mai sunt vreo sută de zile în care se poate întâmpla orice. Inclusiv apariţia pe firmament a unui clasic “Agamiţă Dandanache”, susţinut de “colegii” care nu votează…