Legea gravitaţiei politice

Cu intuiţia specifică geniilor, Mircea Geoană a descoperit Legea Gravitaţiei Politice, care, foarte probabil, îi va purta numele.

În viziunea sa politica este ca un pom încărcat de poame care atârnă pe crengile sale gata de a fi culese. Rodul excepţional dat de pomul politic românesc se datorează „micului horticultor” Băsescu care i-a turnat la rădăcină vitamina uninominală. Doar că a cam greşit concentraţia, pentru că la ultima recoltă, în loc de 300 de poame rotunjite şi bine crescute, pomul s-a trezit încărcat cu vreo 600, dintre care unele chircite şi cu aspect necomercial.

Dacă s-ar plasa sub acest pom, Mircea Geoană ar repeta experimentul lui Newton: în orice moment i-ar putea cădea în cap o poamă mai coaptă, producându-i un cucui ştiinţific. Fostul preşedinte de-o noapte al ţării nu doreşte să se expună inutil. Aşa încât va proceda într-un mod cu totul diferit: îl va pune pe asistentul său Vanghelie să scuture pomul, iar el va culege într-un coş ceea ce va cădea pe jos. Se estimează că rezultatul acestei recoltări i-ar aduce în coş vreo 60 de poame-parlamentari, cu care va putea lesne să încropească un partid de soiul celui pe care l-a condus, cu care să formeze o alianţă menită să-i îndepărteze de la putere pe nevrednicii săi foşti colegi, care abia acum vor constata că nu l-au meritat.

Mircea Geoană are însă un concurent redutabil în zona ştiinţelor politicii în Domnu’ Dan Diaconescu. Ieşit de la consultanţa cu preşedintele Johannis unde a rostit un „Da” hotărât pentru alocarea în viitor a 2% din PIB pentru armată, el şi-a expus în faţa reporterilor prezenţi teoria în legătură cu formarea unei noi constelaţii politice. Un soi de big-bang din care se va forma universul „uniunii naţionale” – acea formă de guvernare care să mulţumească pe toată lumea şi să facă lumea mai bună. Pentru asta nu este necesar decât să se ia partidele parlamentare cu scorurile obţinute la alegerile din 2012 şi să se formeze un guvern în care fiecare partid să deţină un număr de portofolii corespunzător ponderii electorale! Evident, nu trebuie să se ţină seama de evoluţiile ulterioare şi de traseismul care s-a manifestat în lipsa unui far călăuzitor de acest fel. Va fi guvernul cel mai potrivit, pe care nimeni nu va avea vreun interes să-l dea jos până la următorul scrutin parlamentar.

Nu putem să nu recunoaştem că ne aflăm în faţa a doua contribuţii esenţiale pentru buna înţelegere a mecanismelor unei politici nu prea e dispusă să se înscrie în tipare ştiinţifice şi că cei doi titani ai gândirii vor binemerita de la comunitatea internaţională. Dealtfel, vizita doamnei asistente Nuland se pare că a avut ca obiectiv principal tocmai împărtăşirea acestui tezaur filosofic.