Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 01:57

Legea norocului. Povestea a 6 fraţi din judeţul Braşov

Autor: Ana ŢÎRCĂ

Publicat la 11 octombrie 2019

Legea norocului. Povestea a 6 fraţi din judeţul Braşov

Să ai noroc în viaţă este foarte important. Există şi multe proverbe sau cugetări pe această temă. Uneori, norocul poate veni de unde nu te aştepţi sau poate lipsi din cauze incredibile. Cam aşa s-a întâmplat cu 6 fraţi din judeţul Braşov. Cel mai mare dintre ei a fost adoptat de o familie din Italia, este student şi are tot ce îşi doreşte, pe când ceilalţi trăiesc de pe o zi pe alta, spetindu-se din greu pentru o bucată de pâine. Pentru că statul român a refuzat să respecte acorduri pe care le semnase, prin care se obliga să accepte adopţiile internaţionale.
Povestea fraţilor din Apaţa ne-a fost depănată de preşedintele Asociaţiei Catharsis Braşov, Azota Popescu.
„Sorin, cetăţean italian, în vârstă de 25 de ani, student la Universitatea Milano, Facultatea de Știinţe Economice, ne-a contactat recent, rugându-ne să-l ajutăm să-şi cunoască mama biologică. De la el am aflat detalii despre mama care i-a dat viaţă. Numele, prenumele şi domiciliul mamei erau consemnate în sentinţa de adopţie.
Fiind acreditaţi pentru a facilita întâlnirea dintre copiii adoptaţi şi părinţii biologici, am luat legătura cu Primăria Apaţa. Informaţiile primite l-au întristat pe Sorin. Aflând că mama a decedat cu câţiva ani în urmă, Sorin ne-a rugat să-i căutăm fraţii. S-a bucurat enorm când a aflat că mai are cinci fraţi şi a intrat imediat în contact cu Maria, o soră în vârstă de 21 de ani, singura cu care am reuşit să comunicăm.
Maria:
«Doamne, ce bucurie ! Nu-mi vine să cred că mai am un frate, despre care nimeni nu mi-a spus nimic până acum! Nu pot să-mi stăpânesc lacrimile de bucurie! Sunt atât de fericită!... Aş vrea să vorbesc cu el, dar nu ştiu limba. Aş vrea să-l văd cum arată, să văd dacă seamănă cu mine sau cu mama noastră»...
Am intrat imediat pe Facebook. Când l-a văzut pe Sorin, i s-au umplut ochii de lacrimi. Lacrimi de emoţie şi bucurie! «Ce frumos e, parcă nu-i român. Sunt mândră să ştiu că am un frate în Italia. M-aş îndrăgosti de el, de nu mi-ar fi frate! De abia acum, pentru prima oară, înţeleg şi eu ce înseamnă să ai noroc!».
Maria l-a sunat imediat pe Rareş, fratele ei geamăn şi l-a întrebat dacă el ştie ceva. «Nu ştiu şi nici nu mă interesează. El a avut noroc de părinţi, noi nu. El este student, noi am terminat doar 6 clase. El are casă, noi, doar visuri ... Ne-au furat visurile şi copilăria. Suntem abandonaţi de când am venit pe lume şi abandonaţi vom fi toată viaţa... Am fost parte din sistem timp de 18 ani şi nimic nu a făcut statul român pentru noi. La vârsta de 11 ani ne-au luat de la asistenta maternală, unde o duceam ca-n rai, şi ne-au dus acasă, la Apaţa. Părinţii ne-au trimis la cerşit, în loc să ne trimită la şcoală. Ne băteau, dacă refuzam. Ca să avem pâine pe masă, am cerşit şi am furat... apoi, de frica bătăilor, am fugit de acasă. Aveam deja 16 ani şi mă simţeam un nimeni. Mi-am luat lumea în cap şi m-am înstrăinat. Nu ştim nimic unul de celălalt, deşi suntem fraţi. Nu înţeleg de ce soarta este mumă pentru unii şi ciumă pentru alţii. El are o mamă şi un tată, are casă şi maşină şi este student, datorită adopţiei. Noi nu avem nimic, nici mamă, nici tată, nici şcoală, nici casă, suntem copiii nimănui... Suntem greşeala statului român. Tot ceea ce am trăit până acum a fost un chin, o umilinţă şi o continuă suferinţă, nesiguranţă şi permanentă frustrare. Toate acestea sunt răni adânci în sufletul nostru... care nu se vor mai vindeca niciodată. Îl rog pe Dumnezeu să-mi poarte de grijă. Sper să mă ajute să ajung şi eu în Occident, că aici nu mă bagă nimeni în seamă...!».
Maria asculta plângând, apoi a închis telefonul.
Sorin, după ce a aflat câte ceva despre fiecare dintre cei cinci fraţi, orfani de mamă, a rămas fără grai ... O soră în Braşov, fratele ei geamăn în Bucureşti. O soră mai mică în Apaţa, alţi doi fraţi gemeni prin Europa de Vest. Ar vrea să-i cunoască, să-i strângă în braţe şi să-i ajute la nevoie, că doar sunt fraţi...
Acum, de abia acum, a înţeles şi el, a înţeles şi Maria, ce înseamnă să ai noroc, cât de benefică este adopţia!
Sorin este unul dintre miile de tineri adoptaţi care doreşte să-şi cunoască rădăcinile şi patria natală.
În ultimii ani ne-au contactat foarte mulţi tineri adoptaţi internaţional, rugându-ne să-i ajutăm să-şi cunoască familia biologică. Întâlnirea dintre aceşti copii şi mamele naturale este copleşitoare. Îmbrăţişări şi lacrimi fierbinţi... întrebări şi răspunsuri... Frământările trăite de fiecare în parte, ani de-a rândul, iau sfârşit. Tinerii se întorc liniştiţi acasă, mulţumind destinului. Mamele biologice rămân cu lacrimi în ochi şi pace în suflet. Se împacă cu gândul că au făcut bine când au semnat consimţământul la adopţie. Copiii lor există, sunt realizaţi şi n-au uitat-o pe cea care le-a dat aripi să zboare peste mări şi zări, spre alte ţări şi alte continente.
Adopţia, iubire divină, împlineşte visuri, schimbă destine”, a povestit Azota Popescu.
În afara Mariei, toţi fraţii au plecat din Apaţa, dar singurul care se bucură de viaţă este Sorin, cel adoptat de o familie din Italia.

+3 -0

Comentarii

Iulia Nechifor

2019-10-12 06:13:37


DUMNEZEU ...IA PURTAT DE GRIJA NU NOROCUL

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie