Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 15:05

Liberalii braşoveni au votat noua echipă de conducere a Ligii Aleşilor Locali

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 29 mai 2017

Sorin Taus: preşedinte al LAL. Adrian Gabor şi Ciprian Bucur: prim-vicepreşedinţi

Liberalii braşoveni au votat noua echipă de conducere a Ligii Aleşilor Locali

Aleşii locali liberali din judeţul nostru s-au reunit vineri la Râşnov, pentru a vota structura de conducere a Ligii Aleşilor Locali (LAL) din PNL Braşov.
La eveniment a participat şi unul dintre cei trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PNL, Ludovic Orban, care şi-a prezentat moţiunea prin care încearcă să-i convingă pe colegi să-l voteze, dar a venit şi pentru a-l susţine pe Liviu Butnariu, care candidează pentru funcţia de primar al Râşnovului la alegerile din 11 iunie.
Pentru funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali a fost propusă o singură persoană, primarul comunei Feldioara, Sorin Taus, care a fost votat cu unanimitate de voturi. Ulterior, noul lider a supus votului propunerile pentru celelalte funcţii de conducere, prim-vicepreşedinţi fiind aleşi Adrian Gabor (vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov) şi Ciprian Bucur (membru al Consiliului Local Braşov). Alegerea structurii de conducere a LAL vine după ce la sfârşiul lunii aprilie a fost aleasă şi noua echipă de conducere a Organizaţiei Judeţene a PNL Braşov. „Această ligă a aleşilor locali nu trebuie să fie o înşiruire de nume, ci o structură dinamică şi activă. În judeţul Braşov, suntem partidul cu cei mai mulţi primari, 35 din 58. De asemenea, avem 25 de viceprimari, 370 de consilieri locali şi 16 consilieri judeţeni. De acum trebuie să ne ambiţionăm şi să ridicăm ştacheta mai sus. Felicit noua echipă de conducere. Sunt convins că primarii au multe de spus, pentru că sunt interfaţa între politicieni şi cetăţeni”, a declarat preşedintele PNL Braşov, Adrian Veştea.
La rândul său, prim-vicepreşedintele PNL, Liviu Cocoş, a afirmat că „la conducerea Ligii Aleşilor Locali Braşov au fost desemnaţi liberalii care au obţinut performanţe în administraţia publică”.
După ce a fost desemnat preşedinte al LAL Braşov pentru următorii patru ani, Sorin Taus a afirmat că în judeţul Braşov, „membrii Ligii Aleşilor Locali formează o echipă puternică”.
 Ludovic Orban şi cei 35 de primari liberali din judeţ, susţinere pentru Liviu Butnariu Alegerea Râşnovului drept oraş gazdă pentru şedinţa Ligii Aleşilor Local s-a făcut în contextul în care, în acest oraş, în 11 iunie se va alege primarul localităţii, iar aleşii locali, dar şi candidatul pentru funcţia de preşedinte al PNL, Ludovic Orban, au ţinut astfel să îşi exprime sprijinul pentru candidatul PNL, viceprimarul Liviu Butnariu. „Am venit pentru a-l susţine pe candidatul PNL pentru funcţia de primar, care porneşte cu prima şansă în cursa electorală”, a declarat Orban. După şedinţa LAL, chiar dacă ploua, Orban a mers prin centrul oraşului împreună cu preşedintele PNL Braşov, Adrian Veştea, şi cu Liviu Butnariu, afirmând că „Râşnovul este frumos şi acum, pe ploaie, dar va fi şi mai frumos după ce Liviu Butnariu va fi primar”.
Pe de altă parte, Adrian Veştea a afirmat că „Liviu Butnariu este preşedinte al PNL Râşnov de 12 ani. Când eram primar al oraşului, el îmi era şef pe linie de partid. A fost viceprimar cu atribuţii de primar şi sperăm ca la aceste alegeri să nu avem nici un fel de emoţie”, a declarat Adrian Veştea.
Pe de altă parte, în timpul şedinţe LAL, Sorin Taus l-a asigurat pe Liviu Butnariu că are alături o echipă puternică şi este convins că reprezentantul PNL va câştiga alegerile din 11 iunie.


 
Orban: PNL are nevoie de lideri, nu de şefi
Doar unul dintre cei trei trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PNL, respectiv  Ludovic Orban, a răspuns invitaţiei PNL Braşov şi a venit la Râşnov pentru a-şi prezenta moţiunea. În timpul şedinţei Ligii Aleşilor Locali, preşedintele Braşov, Adrian Veştea, a afirmat că invitaţii au primit şi ceilalţi doi candidaţi pentru cea mai înaltă funţie din partid, respectiv Cristian Buşoi şi Viorel Cataramă. „Au anunţat că sunt ocupaţi. De asemenea, am invitat-o şi pe Raluca Turcan, care a spus că nu poate veni”, a declarat preşedintele PNL Braşov, Adrian Veştea.
Ludovic Orban le-a spus liberalilor că PNL are nevoie de lideri, nu de şefi, de oameni care să câştige încrederea electoratului. „De multe ori, la conducere partidului nu au ajuns cei mai buni oameni”, a declarat Orban. De asemenea, el a insistat asupra comunicării, afirmând că „am pierdut legătura cu cel alegătorii din clasa de mijloc”. De altfel, Ludovic Orban a criticat strategia de comunicare aplicată de partid în privinţa legii privind reducerea sau eliminarea celor 102 taxe. „Din partea PNL s-a lansat mesajul că nu suntem de acord cu eliminarea taxei radio-tv, care este plătită de fiecare român. PSD a venit şi a spus că vrea reducerea sau eliminarea unor taxe, iar PNL a transmis un mesaj prin care spunea că nu este de acord cu acest lucru. Cum puteam «defila» noi cu un astfel de mesaj în faţa oamenilor, spunând că nu suntem de acord cu reducerea unor taxe? Am devenit partidul «Nu!», iar pentru a ne recâştiga electoratul, trebuie să schimbăm această abordare”.
De asemenea, Orban le-a spus membrilor LAL din PNL Braşov, că are în vedere că preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene, primari şi viceprimarii, dar şi consilierii judeţeni şi locali sunt „oamenii ce mai apropiaţi de comunitate, simt cel mai bine pulsul şi pot veni cu cele mai bune idei”.
În calitate de candidat pentru funcţia de preşedinte al PNL, Ludovic Orban este pentru a doua oară în judeţul Braşov, prima dată venind pentru a-i asculta pe oameni, iar acum pentru a-şi prezenta moţiunea „PNL forţa dreptei”.
Vineri, înainte de a merge la Râşnov, Orban a afirmat într-o  conferinţă de presă că după alegerile interne din 17 iunie, „aleşii vor cântări extrem de greu în deciziile partidului. Voi consulta aleşii locali, iar deciziile importante se vor lua cu consultarea acestora, pentru că ei sunt în fiecare zi în contact cu cetăţenii”. De altfel, el a afirmat că pentru iniţiativele majore, are în vedere organizarea unor referendumuri interne.
În ceea ce priveşte comunicarea, Ludovic Orban a spus că în maxim şase luni de la alegerea lui în funcţia de preşedinte, va lansa o platformă online care să conţină toate informaţiile de care membrii PNL au nevoie. „Această platformă va fi interactivă, pentru că le va permite oamenilor să îşi exprime liber ideile”,  precizat Orban. De asemenea, el a afirmat că se vor organiza stagii de pregătire de care vor beneficia comunicatorii din partid.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie