Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 22:57

Lucrările de asfaltare a „drumului ruşinii” se apropie de final

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 19 august 2015

Pe aproape toţi cei 17 km care semănau mai mult cu o uliţă, asfaltul este acum ca în palmă şi mai urmează doar trasarea marcajelor

Lucrările de asfaltare a „drumului ruşinii” se apropie de final
„Drumul ruşinii”, după asfaltare.
 
Pentru şoferii care sunt nevoiţi să tranziteze „drumul ruşinii” dintre Şercaia şi Hoghiz coşmarul aproape a luat sfârşit. Lucrările de reciclare în situ a acestei şosele pe o distanţă de aproximativ 17 km care erau de-a dreptul impracticabili se apropie de final, respectiv spre capătul dinspre comuna Şercaia. Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), pe porţiunile unde s-a turnat deja noul strat de asfalt mai sunt de realizat doar marcajele rutiere. Pe aceste porţiuni de drum asfaltul este acum ca în palmă şi ţinând cont că şoseaua semăna mai mult cu o uliţă plină de gropi şi de denivelări situaţia s-a schimbat radical, iar drumul poate fi tranzitat fără riscul de a-ţi avaria maşina. 
Lucrările de reabilitarea a carosabilului au demarat la începutul lui iulie de la intersecţia cu DN 13 spre Şercaia, lucrându-se pe mai multe tronsoane între localităţi. Lucrările de reparaţii in situ presupun reciclarea carosabilului existent, dar şi turnarea unui nou strat de asfalt. Pentru început, în zonele cu denivelări şi gropi s-a pus piatră, dar şi praf de ciment pentru nivelarea drumului. Apoi, cu un utilaj special s-a frezat în carosabil până la o adâncime de 20 de centimetri. După ce carosabilul a fost „scurmat” s-a trecut la compactarea acestuia, iar abia apoi s-a continuat cu operaţiunea de asfaltare propriu-zisă, ce presupune turnarea unui strat de asfalt cu o grosime de 8 cm. Anul trecut, drumarii au reabilitat şoseaua pe tronsoanele care traversează localităţile Fântâna, Cuciulata şi Veneţia, în Comăna, Parău şi Şercaia, lucrările de reabilitare fiind executate de către Consiliul Judeţean Braşov, în 2013, când drumul era administrat de către autoritate. 
 
La începutul lui septembrie se închide şantierul
Vechiul drum judeţean care a fost preluat în administrare de drumari în mai 2014 face legătura între  doua artere principale, DN 1 (E68) si DN 13 (E60), şi este tranzitat în special de camioane de mare tonaj, care merg la fabrica de ciment de la Hoghiz.
Lucrările sunt realizate de către societatea braşoveană Eurostrada în asociere cu Drumuri şi Poduri Cluj, valoarea investiţiei fiind de 6,89 milioane de lei, fără TVA (8,54 milioane de lei cu tot cu TVA). Lucrarea va trebui predată la cheie până în septembrie şi va avea o garanţie de un an. În vederea finalizării modernizării acestei şosele mai urmează însă o etapă. Astfel, în luna iunie, CNADNR a lansat o licitaţie pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vederea modernizării complete acestei şosele, inclusiv refacerea podurilor şi a podeţelor. Întocmirea acestei documentaţii le va spune drumarilor care vor fi costurile exacte pentru a pune la punct infrastructura acestui drum, astfel încât să nu mai fie distrus de utilajele de mare tonaj. 
 
CNADR cumpără utilaje pentru recilarea în situ
Lucrările de asfaltare prin „recilare în situ” care se desfăşoară pe DN 1S vin în contextul în care CNADNR a lansat o licitaţie prin care doreşte să achiziţioneze şapte seturi de utilaje pentru fiecare regională din ţară prin care să se asigure, în regie proprie, intervenţiile punctuale de asfaltare şi reasfaltare, acolo unde drumurile nu necesită neapărat o modernizare sau reabilitare complexă. Astfel, CNADNR îşi propune să facă economii şi să nu mai fie nevoită să facă licitaţii publice pentru orice tip de intervenţii de asfaltare, licitaţii ce de multe ori ajung să se întindă pe o perioadă lungă de timp. Valoarea noilor utilaje este de circa 70 de milioane de lei, echivalentul a 15,9 milioane de euro.
 
Utilajul pentru reciclarea in situ folosit pe DN1S.
 
+2 -0

Comentarii

busila nicolae

2015-08-19 08:42:37


Incredibil !! jos palaria.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie