„Mai bine aş muri!”

Are 40 de ani şi a ajuns să spună că îşi doreşte să moară, necazurile urmărindu-l parcă, asemenea unui blestem, după ce a fost abandonat de mic copil într-un orfelinat din Sighetul Marmaţiei. Este vorba despre Ştefan Rostaş, a cărui poveste a fost făcută cunoscută de „Bună ziua, Braşov!” în urmă cu aproape două luni, cu prilejul conferinţei pe tema adopţiilor internaţionale care a avut loc în oraşul nostru. Fără adăpost, flămând, murdar, doarme pe unde apucă - prin gară, sub scările blocurilor, prin canale. Zilele trecute, Ştefan a ajuns într-o stare groaznică la sediul Asociaţiei Catharsis, locul unde mai mulţi orfani care îşi fac veacul pe străzile Braşovului mai găsesc înţelegere sau o farfurie de mâncare. La un moment dat a devenit violent verbal, fiind chemată Poliţia. „Nu are unde să meargă. A fost ținut o perioadă la centrul din Tărlungeni, dar nu a mai mers, pentru că nu avea bani de bilet. De vreo săptămână l-am tot văzut în diferite locuri, cu punga de aurolac, iar în ultimele trei zile l-am găsit pe scări la noi. Starea lui se degradează pe zi ce trece. Am sunat la 112. Au venit două echipaje, de la Poliţie şi SMURD. Cum au venit, aşa au plecat, pentru că Ştefan a refuzat să meargă la spital. Era miezul nopţii. L-am lăsat pe bancă. L-am găsit în acelaşi loc în această dimineaţă, cu ochii pierduţi, cu vocea stinsă. El face parte din lumea invizibilă. Nimeni nu-l vede, nimănui nu-i pasă. Printre cuvintele lui bâlbâite, am reţinut: «Mai bine aş muri!»”, explică Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis. 

 

Altor „colegi” de suferinţă soarta le-a surâs

Ştefan a deschis ochii în lumea întunecată a copiilor ţintuiţi în orfelinatul de la Sighetu Marmaţiei, iar după împlinirea vârstei de 18 ani, a ajuns în stradă. În acelaşi loc a fost şi Izidor Ruckel (35 de ani), al cărui caz a fost intens mediatizat şi care a iniţiat conferinţa din luna martie, cu scopul de a sensibiliza autorităţile pentru o schimbare a Legii adopţiilor. Izidor a fost adoptat de o familie din Statele Unite ale Americii, acum are 35 de ani şi este manager în Denver, Colorado. Nu la fel de norocos a fost şi Ştefan Rostaş, pe care blestemul „irecuperabililor” l-a urmărit toată viaţa. Până la 18 ani a simţit zi de zi foame, spaimă, frică de urlete şi bătăi, nepăsarea celor din jur şi teroarea comunismului. „Era frig, iar cei mari ne obligau să dansăm ascultând muzică la pick-up. Dacă nu dansam cum vroiau ei, mâncam o bătaie soră cu moartea. Mă întreb mereu ce vină am să trăiesc cu frica în sân. Mi-e frică şi de umbra mea”, povestea Ștefan în urmă cu două luni. Prima lui casă, vreo 3 ani şi jumătate, a fost Gara Braşov, unde trăia din cerşit şi cu punga de aurolac în mână. A mai lucrat, însă majoritatea angajatorilor îl trimit la plimbare atunci când îi aud povestea, iar acum a ajuns în pragul disperării, într-o stare critică din care nimeni nu ştie cum va reuşi să iasă.

 

Apel la ajutor

„Este greu, pentru că în starea în care este nu putem să-i găsim un loc de muncă, angajatorii nu îl vor, cei ca el sunt marginalizaţi, noi îl ajutăm de fiecare dată cu alimente, haine, am încercat să îl internăm, dar de fiecare dată a fost un eşec, deoarece revine la aceleaşi obiceiuri”, spune şi Silvia Tişcă, asistent social Asociaţia Catharsis Braşov. 

Bărbatul este conştient că are nevoie de ajutor medical de specialitate, a devenit deja dependent de alcool şi droguri (spirt, carmol, aurolac), însă el nu îşi permite nici măcar o farfurie cu mâncare. „În cazul lui, ar avea nevoie să-şi găsească stabilitatea, să aibă o locuinţă, să urmeze o cură de dezintoxicare, un tratament, şi cu mult sprijin din partea noastră să-şi găsească un loc de muncă”, mai spune Silvia Tişcă. Cei care ar putea să îl ajute pe Ştefan Rostaş să îşi recapete identitatea pot contacta Asociaţia Catharsis, unde Ştefan revine de câte ori nu mai vede nicio cale de ieşire din situaţia în care se află. 

 

 

Foto: În urmă cu câţiva ani, Ştefan Rostaş a fost lovit de o maşină. De atunci, are probleme cu picioarele, care i s-au întărit din cauza tijelor.