Marian Olaianos, jurnalistul- suporter, ce nu are ochi decât pentru Steagu!

După ce în ediţia noastră de ieri v-am prezentat opinia înflăccărată a unui „suporter” stegar, redăm astăzi partea a doua a cronicii lui Marian Olaianos, căci despre el e vorba, jurnalistul pentru care în Braşov există doar o echipă, Steagu. E drept, el a deschis ochii şi a crescut lângă această echipă, blocul său din Bartolomeu fiind la doi paşi de stadion. Etic, mai ales prin prisma profesiei sale, dar şi ca braşovean, chit că pe el „nu-l reprezintă Corona”, cum clamează, corect ar fi să dea o şansă şi celeilalte echipe a Brsaşovului. În fine, transparenţi şi deschişi oricărei păreri, vă prezentăm continuarea, finalul materialului scris de Marian Olaianos. Vă lăsăm pe dvs să judecaţi şi chiar să ne împărtăşiţi impresiile voastre legate de fotbalul braşovean.

„Meritau întrebaţi? Eu zic că da! Merită Niculaie criticat pentru mediocritatea Steagului de azi? Poate că da! Da! Dar: Steagu’ nu trebuia căpuşat, nu trebuia să i se inventeze o problemă în plus oraşului şi lui Niculaie şi Steagului! Mă întreb şi eu, cu amintirile şi disperările mele cu tot, dacă pentru consilieri a fost greu să ajute Steagu’, de ce n-au făcut un referendum, ca aleşi ai oraşului, ai oamenilor acestui oraş, pentru a vedea unde vor oamenii să se ducă banii lor? Era greu?... Şi tot întreb, şi întreb şi vă întreb şi pe voi, prieteni dragi din oraşul şi al meu… Şi îi întreb pe toţi cei care ar putea să-mi răspundă… Ce a câştigat Braşovul după inventarea acestei Corone? Mai mult, fără ură şi părtinire, ce Dumnezeu a câştigat chiar această Coronă – clonă fără sentimente, fără tradiţie, fără amintiri şi, foarte probabil, fără viitor? Nimic, prieteni. Răspunsul e nimic. Nimeni nu a câştigat nimic, cu toţii am pierdut. Oraşul, Steagu’, suporterii, ba chiar şi oficialităţile care au greşit şi acum decontează, probabil, popularitate, bani, voturi… Aşa că, să nu mă pierd nici eu în amănunte şi nici în amintiri, zic doar atât: trebuie să se facă, de către cei cărora le stă în putere să facă, repede, ceva pentru Steagu’ Roşu Braşov! Până nu e, totuşi, prea târziu, până nu e retrogradarea cu mâna pe noi… În toate aceste decenii, Steagu’ a făcut totul pentru Braşov, e cazul ca Braşovul să facă totul pentru Steagu’! Ce să se facă? Nu ştiu, poate că totul trebuie să înceapă cu finanţarea asta infernală a Coronei. Poate că banii, dacă tot sunt, şi văd că sunt, ar trebui să meargă către construirea, finalmente, a unui stadion modern. Cum s-a făcut la Cluj. Cum s-a făcut la Ploieşti. Noi nu merităm un stadion de, să zicem, 15.000 de locuri? Modern, frumos, decent… E doar un vis? E doar un vis ca Steagu’ să nu mai fie dependentă de factorul politic, iar urbea să recunoască onest că FC Braşov e singura echipă care rezistă, care merită să fie ajutată, care are amintiri şi poate avea şi viitor? Dacă e ajutată! Apropo de amintiri. Mor amintirile. Tata Ucu’ s-a prăbuşit într-o sâmbătă, ca asta în care scriu, aproape plângând, aproape disperat şi aproape învins. Kovacs s-a dus şi el, uriaşii, giganţii care încă mai sunt, Pescaru şi Gyorffi, sunt bolnavi şi-mi vine să urlu eu de durere pentru ca durerea lor să fie auzită. Dacă mă auziţi, prieteni, treziţi-vă! Prieteni din peluză, treziţi-vă şi voi! Lipsa condiţiilor de la un stadion care e aşa cum e nu e un motiv să staţi acasă! Treziţi-vă! Steagu’ are nevoie şi de tine şi de mine, şi de voi şi de noi! De noi toţi! Ştiu, ne e greu. Ştiu, vă e greu. Ştiu că e foarte greu, că nu-s bani, că nu e înţelegere, că nu e aproape nimic cum trebuie să fie…Dar munţii sunt! Noi respirăm aerul tare al lor! Steagu’ este, se încăpăţânează să reziste! E o prioritate! Acum, alături de Steagu’! Să aveţi sărbători fericite şi Dumnezeu să dea Braşovului un suflet mai bun! Băieţii din munţi îl au de mult! Trebuie doar să-l transformăm în acţiune! Steagu’ sus! Şi Dumnezeu să ne ajute! Crăciun cu speranţă!”