Medicul care a ales să nu ascundă infecţiile explică de ce alţii le bagă sub preş

La 3 ani de la tragedia din clubul Colectiv, spitalele de stat din România continuă să fie bântuite de infecţii nosocomiale, situaţie  care, în cele mai multe cazuri, este ascunsă sub preş, România raportând de 5 ori mai puţine cazuri decât spitalele din Germania - arată o anchetă HotNews.ro printre medicii din ţară. Situaţie pe care o admite o admite, în declaraţiile publice, şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
HotNews.ro arată că Dan Grigorescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov, este printre puţinii şefi de secţie din spitalele româneşti care raportează „fără nicio teamă” infecţiile nosocomiale. Mărturiseşte că a făcut acest lucru „cu rigurozitate", la fel cum a colaborat cu „specialiştii în domeniu ai spitalului, ca să înţelegem cum s-a întâmplat şi ce avem de făcut pe viitor”. „Poate pentru că avem toată această preocupare, coroborat cu dezinfecţia corect realizată, la noi infecţiile nosocomiale sunt foarte puţine, dar pentru că aşa şi sunt, nu pentru că ne-am feri noi să le raportăm, ca să dăm bine”, spune Dan Grigorescu. Medicul braşovean admite, însă, că acest lucru nu se întâmplă în multe spitale din România: „O problemă gravă, derivând din nerespectarea managementului corect al infecţiilor nosocomiale, este neraportarea acestora”.
Infecţiile nosocomiale au fost redenumite, recent, „infecţii asociate actului medical”, din cauză că denumirea lor căpătase un sens profund negativ. „Deşi e aceeaşi Mărie...”, spune medicul braşovean, care subliniază că „problema majoră nu este denumirea, ci managementul lor”.
Medicul braşovean atrage atenţia că o condiţie principală pentru ca o infecţie nosocomială să poată fi raportată este ca fiecărui pacient să i se ia probe bacteriologice la internare, condiţie care este „puţin respectată în spitalele din România". O infecţie nosocomială (luată din spital) poate fi declarată şi raportată oficial doar în cazul în care se poate dovedi că pacientul a luat-o din spital: adică atunci când pacientului respectiv i s-au luat probe bacteriologice la internare şi nu avea, la acel moment, respectiva infecţie.
Totodată, Dan Grigorescu vorbeşte şi despre importanţa întocmirii şi actualizării permanente a unei „hărţi bacteriologice” a spitalului - un alt lucru care se face în spitalele din străinătate, dar nu şi în cele din România: „În mod normal, în orice spital ar trebui să existe ceea ce eu numesc «o hartă bacteriologică» a spitalului. De ce? Pentru că sunt zone în spital care nu sunt atât de expuse infecţiilor (un exemplu ar fi, să zicem, reumatologia, pentru că, prin natura patologiei, acolo nu sunt internaţi bolnavi cu infecţii), spre deosebire de altele, cum ar fi, de pildă, Terapia Intensivă (unde sunt internaţi pacienţi gravi, cu imunitate scăzută, cu stări septice sau terminale), unde se consideră, nu doar în România, ci peste tot în lume, că sunt cele mai multe infecţii nosocomiale”.
Dan Grigorescu spune că „din câte cunosc eu, efortul de a contribui permanent la realizarea unei hărţi bacteriologice a spitalului nu este un criteriu în contractul de management al şefilor de secţie. În străinătate eu ştiu că se face asta”.
În Secţia de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov, condusă de Dan Grigorescu, „infecţiile nosocomiale se raportează cu mare rigurozitate. Şi fără nicio teamă!": se recoltează probe bacteriologice pacienţilor atât la internarea în secţie (indiferent că vin din afara spitalului sau dintr-o altă secţie din spital), cât şi după - chiar zilnic, atunci când este necesar. „Aşa am reuşit să-i identificăm încă de la internare şi pe pacienţii cu germeni multirezistenţi (pentru că aceştia nu se găsesc neapărat numai spital, ei pot fi întâlniţi şi în comunitate). Pe aceştia îi izolăm, ordinea lor de intrare în sălile de pansamente este strict stabilită, iar timpii de dezinfecţie sunt foarte bine stabiliţi şi respectaţi”.
Medicul Dan Grigorescu aminteşte că „Este de notorietate faptul că mai toate spitalele private, în care se internează de regulă pacienţi programaţi, cer pacientului să îşi facă aceasta investigare bacteriologică personală înainte de a se interna. Dacă aceasta investigaţie pune în lumină germeni mai greu de tratat, din câte ştiu eu,  pacientul nu este admis în spital până nu îşi rezolvă această problemă. Pe când, la un spital de urgenţă, nu poţi să faci acest lucru, pentru că pacientul este o urgenţă. Iată de ce este şi greşit, şi imoral, să se compare  condiţiile oferite pacienţilor pe acest palier, pentru că, într-un spital de urgenţă, intrările celor cu infecţii sunt imposibil de controlat”.
Care sunt cauzele pentru care alţi medici refuză să raporteze infecţiile sau le sub-raportează? Dan Grigorescu afirmă că „Prima, dar cred că nu cea mai importantă, este teama unora de a le fi desconsiderată activitatea, pentru că dacă au infecţii înseamnă că, gata!,  la ei e mizerie. Profund greşit. Infecţiile în secţie nu înseamnă mizerie. Curăţenia e una, infecţiile sunt cu totul altceva! A doua: infecţiile nosocomiale nu au cum să fie corect raportate în lipsa posibilităţii de încadrare în definiţie, prin lipsa informaţiilor privind configuraţia bacteriologică iniţială a pacientului. Iată de ce, dacă nu faci efortul permanent ca toţi pacienţii care intră în secţie să aibă o configuraţie bacteriologică cunoscută, eşti condamnat să nu mai poţi declara nosocomialitatea. Pentru ca nu poţi  să te raportezi la nimic. Şi uite cum se ajunge în situaţia de a se subraporta! Mai mult decât atât, să presupunem că toţi medicii ar raporta toate infecţiile puse în evidenţă la bolnavii internaţi, dar care nu ar avea identificată configuraţia bacteriologică la internare. Şi asta ar fi o greşeală, însemnând, nici mai mult, nici mai puţin decât o supraraportare."
Concluzia medicului Dan Grigorescu este că „Argumentul pe care unii medici îl scot în faţă – acela de a nu raporta infecţiile nosocomiale din teama ca ar putea fi sancţionaţi -  are mai degrabă rolul de a masca un anumit grad de dezinteres. Asta este părerea mea. Dacă lupta împotriva infecţiilor nosocomiale ar fi un criteriu în contractul de management al şefilor de secţii, sunt convins că nu numai ei, ci şi cei din subordinea acestora, ar deveni mult mai interesaţi.  Iar dacă s-ar proceda la fel ca în străinătate, respectiv că secţiile de spital unde se raportează infecţii ar fi «premiate» prin alocarea de sume suplimentare pentru combaterea acestora (deci sprijinire, nu penalizare), lucrurile s-ar putea schimba în bine şi în România!"