Misterul mănăstirii cisterciene de la Cârţa

Mănăstirea cisterciană de la Cârţa, singura din România care nu a fost distrusă în totalitate, a adunat anul trecut 8.000 de turişti  care au plătit câte 5 lei pentru a intra în lumea misteriosului ordin. Istoria edificiului este una deosebită şi spune că a fost ridicat în mlaştină, de nişte călugări care proveneau dintr-un ordin pentru care jurământul sărăciei era preţul suprem, dar care nu se dădeau în lături când era vorba de construcţii fabuloase. Spre deosebire de multe fortificaţii bisericeşti din Transilvania care stau cu lacătele pe uşă şi nu există nicio indicaţie afişată despre cum poţi face rost de cheie să vizitezi, aici există chiar şi un punct de informare cu bar, iar uşa capelei mânăstirii este mereu deschisă, relatează „Bună ziua, Făgăraş!”. „Călugării trăiau 35-40 de ani şi în scurta lor viaţă, trebuiau să găsească repede alţi oameni pe care să îi înveţe meseria de constructor, ca ei să clădească alte abaţii. Munceau de dimineaţa până seara în agricultură, meşteşuguri şi construcţii”, explică pentru sursa citată preotul Michel Reger, cel care păstoreşte azi peste patrimoniul cistercian. 

O legendă veche spune că de sub altarul bisericii pleca un coridor subteran care dădea în malul Oltului. Acolo, cistercienii aveau bărci pregătite în caz că trebuiau să fugă. Principalii inamici le-au fost tătarii, turcii şi chiar românii din Arpaşu de Jos, care le-au şi dat foc o dată. În 1462, la Cârţa erau 19 călugări. La vremea aceea, în Evul Mediu, pe teritoriul României de astăzi mai era o abaţie la Igriş, lângă Nădlac, care a fost distrusă complet de otomani şi nu a mai fost reconstruită niciodată. În 27 februarie 1574, Matei Corvin face şi din cei de la Cârţa istorie: intră în conflict cu ultimul abate şi pune stăpânire pe abaţie. Mai scapă cu viaţă unul singur, despre care se ştie că ar fi fost găsit în anul 1509 slujind la Schitul „Sfânta Ecaterina” din Braşov. Abaţia de la Cârţa a fost cea mai estică dintre abaţiile cisterciene şi a fost preluată de evanghelici în anul 1550. Astăzi se fac slujbe în ea tot la două săptămâni, pentru că preotul Reger mai are arondate alte şapte sate, dintre care în cinci trebuie să slujească.

 

Regim strict şi abaţi de peste doi metri

„În partea de est a mănăstirii, adică sub sala Capitolului, au fost găsite cinci schelete care aparţineau stareţilor ordinului, ce au fost înmormântaţi aici. Purtau la mâni inele cu pecetea lor, aşa s-a constatat că fiecare din ei ar fi fost abate cândva. Toţi aveau 2 metri şi peste această înălţime. Ca o coincidenţă, şi preotul care a fost înaintea mea aici era foarte înalt, avea un centimetru în plus faţă de mine. În ultimii 19 ani a fost preot în Austria”, declară preotul evanghelic Michel Reger, care are 1,96 m înălţime. Nimeni nu-şi poate explica înălţimea abaţilor ordinului, oameni care nu gustau carne, posteau mai tot timpul anului, trăiau cu cir de mei şi fierturi de frunze şi dormeau pe jos iarna, fără foc.