Moş Crăciun are atelier în Şchei

Face obiecte din ceramică de 13 ani, însă din 2011 a decis ca odată cu venirea iernii să îşi îndrepte atenţia către unele din cele mai îndrăgite simboluri ale sărbătorilor de iarnă, globurile de Crăciun. „Am mai avut ceva tangenţe cu lucrul cu sticla, câteva colaborări cu nişte ateliere. E un hobby care pe timpul iernii se transformă într-o activitate mai intensă”, spune Cătălin Postovar. Braşoveanul de 40 de ani lucrează aproximativ o oră la un glob şi face aproximativ 3-4.000 de exemplare pe sezon, toate lucrat manual. Pentru că din România nu prea mai are de unde, e nevoit să îşi aducă sticla din Germania, Slovacia sau Austria, iar pentru că transportul este destul de costisitor, este nevoit să se asocieze cu încă unul, doi meşteri. Anul acesta se axează pe globurile negre cu modele florale, „made in Braşov”, cum îi place meşterului să le denumească. Merge la evenimentele de profil din ţară, în acest an urmând a fi prezent la Târgul de Crăciun de la Cluj şi bineînţeles la cel din Piaţa Sfatului din Braşov. Aici va organiza şi ateliere, dându-le astfel copiilor posibilitatea de a-şi realiza singuri globuri personalizate, inclusiv partea de suflat, prima în procesul de creaţie. Globurile lui Cătălin costă între 6 şi 40 de lei, încercând pentru multe modele să menţină un preţ chiar mai mic decât cele din magazine, chiar dacă exemplarele sale sunt toate lucrate manual. „Din păcate în acest an nu am mai avut timp pentru un proiect al meu, însă la anul vom avea o colecţie specială de globuri de până în anii ’60, ciupercuţe, ghinde, păsări, după modele originale pe care le deţin”, şi-a prezentat braşoveanul planurile.

 

Singurul meşter din Ţara Bârsei care mai lucrează la roată

La fel ca şi de globuri, s-a apucat de ceramică oarecum întâmplător: „Eu în viaţă le-am încercat pe toate, constructor, faianţar, iar de meserie sunt tâmplar. Ca să îmi cumpăr scule pentru ceramică, am lucrat în Belgia ca instalator. Am început să fac ceramică la modul serios după un proiect eşuat, care nici nu a apucat să înceapă. Cineva a văzut nişte lucrări ale mele şi urma să facem o serie de lucrări mai mari, în oraş. M-am pregătit, iar când am fost pus la punct, m-a anunţat că nu mai are finanţare. Meşterul care m-a învăţat m-a îndemnat să nu renunţ, că ar fi păcat. Acum, din câte ştiu, am rămas singurul meşter care mai lucrează la roată din Ţara Bârsei, pe 100 de kilometri pătraţi”. Face boluri, vase de gătit, însă cele mai multe modele ale sale sunt vaze şi obiecte de décor. Spune că olăritul nu este neapărat o afacere profitabilă, ci mai degrabă un mod de viaţă, din cauză că există cheltuieli mari atunci când participă la târguri prin ţară şi deşi începe să se simtă o aplecare a oamenilor către artă, meşterii nu au încă toată susţinerea necesară din partea autorităţilor, pentru a-şi putea desfăşura activitatea. „Arta încă nu e plătită la noi în ţară. În plus, olăritul nu este aşa uşor cum pare la televizor. Se spune că noi încercăm să îi dăm o formă, însă lutul are memorie şi face ce vrea. Îţi trebuie 2-3 ani de lucru intens să înveţi meserie. Plăcerea te face tot timpul să mergi mai departe. Totodată, deşi avem posibilitatea să vindem prin intermediari, mergem tot timpul la târguri, pentru că altfel îi spunem noi povestea clientului”, explică meşterul. Nu lucrează singur, ci împreună cu întreaga familie, soţia Liliana implicându-se cot la cot cu el în toată activitatea: „Fetiţei îi place foarte mult şi mai ales în vacanţe ne ajută, băiatul în schimb, care e tehnician veterinar nu se bagă decât la încărcat”

 

„Ceramică de Horezu made in Taiwan”

Acesta mai povesteşte că a trăit şi episoade tragi-comice, în care colegi de-ai săi de breaslă şi-au văzut modelele, „ceramică de Horezu made in Taiwan”. „Le fotografiază, apoi le produc în serie şi le vând bineînţeles mai ieftin. Odată un meşter şi-a văzut o lucrare, pe care o fisurase din greşeală, copiată cu tot cu defect”, se amuză braşoveanul. Spune că nici el nu se poate lăuda că face artă tradiţională românească, în Braşov şi în special în cartierul Şchei, în care s-a născut şi trăieşte, poposind odinioară breslaşi din toată europa, sârbi, polonezi, machidoni, bulgari sau greci, aceştia punând-şi puternic amprenta asupra modului de lucru pe care el l-a deprins: „Dacă mai pun la socoteală ca am fost sub influenţa Imperiului Austro-Ungar vreo 200 de ani?! Oricum, întreaga ceramică românească are puternice influenţe bizantine. Nu am inventat noi acest meşteşug, naţii precum chinezii sau japonezii având tradiţii milenare în acest sens”.

 

Piesele de rezistenţă: Miniaturi după bordeie din Muzeele Satelor 

Unele din cele mai vândute modele ale lui Cătălin Postovar sunt bordeiele realizate în miniatură după cele care se găsesc în Muzeele Satelor din ţară. „Tot întâmplător am început şi construcţia lor. La un târg, lângă Muzeul Satului din Sibiu, era un coleg care avea magneţi de frigider, cu asemenea căsuţe. A fost o discuţie ca între meşteri, o provocare şi am construit una. Acum, niciodată nu vin cu vreuna acasă de la târguri, multe se vând chiar până să se usuce bine lutul”.