Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 06:34

Municipiul Braşov a atras anul trecut aproape 475.000 de turişti

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 07 martie 2018

Dinamica înregistrată în 2017 este sub cea din Cluj Napoca şi Oradea

Municipiul Braşov a atras anul trecut aproape 475.000 de turişti

Hotelurile din municipiul Braşov au atras anul trecut 471.720 de turişti, în creştere cu 11,3% faţă de anul anterior, arată un studiu realizat de consultantul imobiliar Cushman & Wakefield Echinox. Creşterea înregistrată la Braşov este astfel a treia din ţară, după cea din Cluj-Napoca (24,2%, 355.040 turişti) şi Oradea (19,8%, 223.356 turişti).
Analiza arată că piaţa hotelieră din România a avut în 2017 cel de-al şaptelea an consecutiv de creştere, în cele aproape 100.000 de camere de hotel fiind înregistrate peste 20 de milioane de înnoptări, un avans de 4% faţă de anul precedent, respectiv 57% faţă de anul 2010.
Indicele net de utilizare a locurilor de cazare în hoteluri a avansat cu 60 de puncte procentuale, până la 39,4%, faţă de un nivel de 29,9% în 2010. Unităţile de cazare din România au primit în 2017 peste 12 milioane de turişti, dintre care 2,75 milioane (23%) reprezintă turiştii străini. În ceea ce priveşte hotelurile, acestea au primit 8,56 milioane de turişti, dintre care 2,37 milioane (27,6%) reprezintă turiştii străini.
Cushman & Wakefield Echinox a realizat un prim studiu cu privire la piaţa hotelieră din România, analizând cele mai importante opt oraşe, inclusiv Bucureşti, în funcţie de capacitatea şi clasificarea hotelieră, indicele net de utilizare a acestora, prezenţa lanţurilor internaţionale şi evoluţia numărului de turişti cazaţi.
Între oraşele analizate, cel mai ridicat indice net de utilizare a locurilor de cazare în hoteluri s-a înregistrat anul trecut în Iaşi (45,6%), Bucureşti (44,7%) şi Cluj-Napoca (44,6%), iar cele mai mari creşteri ale numărului de sosiri în hoteluri au fost consemnate în Cluj-Napoca (24,2%), Oradea (19,8%) şi Braşov (11,3%). Cu o creştere de doar 3,5%, numărul de sosiri în hotelurile din Bucureşti a crescut sub media naţională, de 8%.
Piaţa hotelieră locală va continua să se dezvolte în următorii ani, fiind susţinută şi de dinamica traficului aerian, care s-a dublat în ultimul deceniu, aeroporturile din România depăşind în 2017 pragul de 20 de milioane de pasageri.
Judeţul Braşov a fost vizitat anul trecut de 1,275 milioane de turişti care s-au cazat în hoteluri şi pensiuni, în creştere cu 14,4% faţă de 2016, arată datele oficiale ale Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov. Numărul românilor care au vizitat Braşovul a urcat cu 14,6%, până la 1,072 milioane de persoane, în timp ce numărul vizitatorilor străini a urcat cu 13,6%, până la 202.718 persoane.
Cei mai mulţi turişti străini au provenit anul trecut din Israel – 29.004 persoane, Germania – 26.533, Polonia – 14.018, Spania – 13.759, Italia – 11.468, Marea Britanie – 11.095 şi Statele Unite – 10.468 de persoane.

Foto: Facebook/SnowFest

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie