Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 02:35

Muzeografii protestează acoperind cele mai valoroase piese la „Noaptea Muzeelor”

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 17 martie 2015

La Braşov vor fi acoperite un tablou al Sevastiei Mureşianu şi un ceas din secolul XIX

Muzeografii protestează acoperind cele mai valoroase piese la „Noaptea Muzeelor”

Tablou „Sevastia Mureşianu”, autor anonim.

O piesă valoroasă din fiecare instituţie muzeală va fi acoperită cu o pânză, pe 16 mai, la Noaptea Muzeelor, Virgil Niţulescu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor, afirmând că prin acest protest se doreşte conştientizarea publicului faţă de situaţia gravă a spaţiilor expoziţionale. „Anul acesta Piticul (noua identitate vizuală a evenimentului, n.r.) plecat în căutarea muzeelor protestează cu cârpa pe cap. De ce? Pentru că a aflat că multe din muzeele şi colecţiile ţării dispar fiindcă li se retrocedează clădirile în care funcţionează. Fiecare muzeu îşi va acoperi o piesa valoroasă cu o pânză pentru a vă face atenţi că s-ar putea ca data viitoare să nu o mai găsiţi deloc nici pe ea, nici muzeul", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului Noaptea Muzeelor, care a ajuns la ediţia a 11-a.
Valer Rus, directorul Muzeului Casa Mureşenilor, instituţie membră a Reţelei Naţionale a Muzeelor, a declarat că la Braşov vor fi prinse „în protest” pictura „Sevastia Mureşianu”. Autorul acesteia nu a fost identificat, tabloul reprezentând „o femeie şezând, cu figură bizantină, nas ascuţit, ochii puternic conturaţi”. „Rochia cu crinolină este de culoare albastră, are o eşarfă încheiată cu o broşă. La gât poartă un şirag de perle de care este prinsă o cruce celtică bătută cu pietre preţioase. Pe cap are voal, inele pe fiecare deget al mâinii stângi, brăţări la ambele mâini şi cercei la urechi. În mâini ţine un evantai cu pene, închis. Rama este din lemn”, se arată pe site-ul bunurilor culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Naţional.
Valer Rus, care este şi vicepreşedinte al Reţelei Naţionale a Muzeelor, spune că protestul este îndreptat şi împotriva modului în care sunt trataţi angajaţii din sistemul muzeal. „Am colegi care au salarii de 600 de lei pe lună. Este un protest îndreptat şi împotriva condiţiei la care am fost împinşi de către autorităţi în ultimii ani”, a explicat sursa citată.
La Casa Memorială Ştefan Baciu piesa care va face parte din protestul muzeografilor este un ceas din secolul XIX.

Măsuri necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei în care se află muzeele
Virgil Niţulescu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR), a declarat că intenţia acestui protest este de a „conştientiza publicul cu privire la gravitatea situaţiei în care se află muzeele României".
„Probabil aceasta va fi forma de protest pe care o vom adopta în proporţie de 99%. Intenţia noastră este să conştientizăm publicul cu privire la gravitatea situaţiei în care se află muzeele României. Considerăm că publicul este cel mai în măsură să atragă atenţia politicienilor că sunt necesare nişte măsuri radicale pentru îmbunătăţirea situaţiei în care se află muzeele. Mă refer atât la faptul că în urma restituirilor, muzeele au pierdut şi sedii şi bunuri culturale, şi statul, autorităţile publice (...) nu au făcut aproape nimic pentru a găsi soluţii de ajutorare a muzeelor în aceşti ani", a declarat Virgil Niţulescu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.
Pe de altă parte, Niţulescu a precizat că „fiecare muzeu are libertatea de a alege", iar Reţeaua Naţională a Muzeelor din România va face o recomandare instituţiilor membre.
La ediţia din 2015, vor participa şi instituţii muzeale din Iaşi şi Galaţi, iar Muzeul Băncii Naţionale a României va fi inclus, pentru prima dată, în circuitul Nopţii Muzeelor.


.
 

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie