Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 10:37

Normele de aplicare a Legii privind insolvenţa persoanelor fizice ar putea fi adoptate în aprilie 2016

Autor:

Publicat la 29 decembrie 2015

Normele de aplicare a Legii privind insolvenţa persoanelor fizice ar putea fi adoptate în aprilie 2016
Normele metodologice de aplicare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice sunt finalizate la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor urmând să fie adoptate în aprilie 2016, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri remis, luni, Agerpres.
Totodată, Ministerul a publicat Planul de acţiune al implementării Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, care prevede şi suplimentarea personalului instituţiilor reprezentate în comisiile de insolvenţă, respectiv ANPC – 180 de persoane, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) – 500 de persoane şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) - 600 de judecători, 750 de grefieri de şedinţă, grefieri registratori şi arhivari. Dezvoltarea, testarea şi punerea în producţie a sistemului informatic pentru înfiinţarea în cadrul Buletinului Procedurilor de Insolvenţă a secţiunii „Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” s-ar putea finaliza în august 2016, condiţionat de primirea fondurilor şi încheierea contractului de achiziţie publică. Până în luna iulie a anului viitor este prevăzută constituirea comisiei de insolvenţă la nivel central iar până în septembrie - noiembrie constituirea celor 42 de comisii teritoriale (judeţene).
Printre primele măsuri ale comisiei de insolvenţă la nivel central se numără elaborarea criteriilor pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil (estimată a se finaliza în noiembrie 2016), elaborarea criteriilor pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor şi ale familiilor acestora (noiembrie 2016), întocmirea listei evaluatorilor autorizaţi pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice (noiembrie 2016), protocoale de colaborare cu instituţiile/entităţile relevante, pentru facilitarea fluxului de informaţii din/dinspre Comisia de insolvenţă la nivel central (noiembrie 2016), formare profesională a personalului (noiembrie 2016) şi campanii de informare (demarare: august 2016, condiţionat de alocarea bugetului; finalizare: noiembrie 2016).
Reamintim că Guvernul a decis, în şedinţa de săptămâna trecută, prorogarea cu un an, până în decembrie 2016, a aplicării Legii privind insolvenţa persoanelor fizice.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie