Noua ordine din AUR

Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu au devenit principalii purtători de mesaj ai AUR după marginalizarea fondatorilor partidului, însă profilul lor conturează, în opinia politologului Cristian Pîrvulescu, o agendă revizionistă periculoasă. Într-o analiză pentru „Adevărul”, Pîrvulescu explică dedesubturile ascensiunii celor doi şi mizele strategiei puse la cale de George Simion.
 
Transformarea AUR într-un vehicul politic centrat exclusiv pe persoana lui George Simion a necesitat, conform profesorului Pîrvulescu, o ruptură brutală de trecutul organizaţional al formaţiunii. După înlăturarea fostului copreşedinte, Claudiu Târziu, George Simion s-a debarasat şi de fostul său angajator, Marius Lulea, omul care controla finanţele partidului.

„Asasinatul ritualic” al fondatorului
„În limba română, Lulea se scrie Lulea şi se citeşte Lulea (n.red. – cu accent pe prima silabă). Vorbim despre domnul Lulea, creatorul partidului. Este un fel de asasinat ritual, în care părintele fondator este eliminat pentru a începe din nou construcţia politică”, explică Pîrvulescu.
Motivaţia acestei epurări ţine atât de orgoliu, cât şi de pragmatism politic extern.
„Simion, care a trăit sub influenţa lui Lulea vreme de zece ani, schimbă registrul şi încearcă să personalizeze partidul. Existenţa lui Lulea şi a celorlalţi fondatori reprezenta o problemă, inclusiv în relaţia cu Rusia, având în vedere contractul pe care Lulea l-a avut încă înainte de lansarea partidului”, detaliază politologul.
Această personalizare excesivă vine însă cu riscuri majore pentru stabilitatea formaţiunii pe termen lung. Pîrvulescu avertizează că „un partid personalizat poate câştiga aderenţi pe termen scurt, dar pe termen mediu şi lung are o problemă majoră de instituţionalizare. De regulă, astfel de partide nu rezistă”.

Faţada de specialişti: Dungaciu şi Peiu
În locul „vechii gărzi” au apărut profesorul Dan Dungaciu şi economistul Petrişor Peiu, ambii cultivaţi constant în media. Totuşi, promovarea lor nu indică o schimbare de doctrină, ci o nevoie de validare şi o strategie de imagine, consideră Cristian Pîrvulescu.
„Cei doi au devenit lideri formali după ultimul congres al partidului, înlocuindu-i pe cei consideraţi de Simion prea puţin frecventabili sau ostili. Peiu a luat locul lui Lulea. El nu reprezintă un pericol pentru Simion, la fel nici Dungaciu. În acest moment, nu au o structură proprie care să-i susţină. Au fost preluaţi din spaţiul public şi ataşaţi AUR, beneficiind deja de o anumită imagine publică”, consideră decanul SNSPA.
Miza este aceea de a combate eticheta de partid lipsit de expertiză. Totuşi, Pîrvulescu demontează mitul tehnocratului ataşat noilor veniţi.
„Reproşul adus AUR este că nu are specialişti. Prin urmare, încearcă să creeze această impresie. Numai că, în realitate, cei doi nu sunt specialişti. Dungaciu este cunoscut de multă vreme ca militant de extremă dreaptă, provenit din zona universitară. Peiu a fost promovat ca specialist în economie, posibil prim-ministru, tehnocratul partidului. În realitate, nu are competenţe speciale în acest domeniu, dar a fost recuperat şi este util din acest punct de vedere”, punctează profesorul.
Discursul lor, deşi pare mai elitist, nu intră în conflict cu electoratul tradiţional al AUR deoarece rolul lor nu este de a mobiliza masele, ci de a oferi o aparenţă de seriozitate.
„Un astfel de discurs nu îl concurează pe Simion, ci creează impresia de specializare”, adaugă Pîrvulescu.

Bătălia pentru „brandul” Trump
O altă miză majoră a acestei perioade este poziţionarea în raport cu Călin Georgescu şi cu administraţia americană. Simion încearcă să confişte curentul suveranist şi să se prezinte drept singurul partener valid al mişcării MAGA din România.
„Pentru Simion este foarte important să se opună lui Georgescu. Are un avantaj faţă de acesta în raport cu americanii: nu l-a criticat niciodată pe Donald Trump şi nu i se poate reproşa acest lucru. Georgescu, înainte de a deveni trumpist oportunist în 2024, a avut postări anti-Trump care au rămas în memoria publică”, aminteşte Cristian Pîrvulescu.

Evoluţia electoratului
Analiza profesorului Pîrvulescu evidenţiază traseul sinuos al construcţiei politice AUR. Partidul a pornit de la nucleul dur al galeriilor de fotbal, a absorbit reţelele religioase neoprotestante din Coaliţia pentru Familie, pentru ca ulterior să capitalizeze frustrările pandemice.
„În 2019–2020, pentru a putea intra în Parlament, a extins reţeaua şi în zona evangheliştilor fundamentalişti (...). Li s-au adăugat neoprotestanţi şi ortodocşi radicalizaţi în contextul COVID, care a fost mană cerească pentru extrema dreaptă, aici şi în alte părţi, precum şi grupările naturiste, de tip «Robert Kennedy Jr. în variantă românească»”, explică politologul.
Cu toate acestea, profesorul Pîrvulescu remarcă o fractură recentă. Evangheliştii, a căror viziune este mai degrabă universalistă decât etnocentrică, au început să se distanţeze de linia dură a partidului.
„Vedem o dezangajare treptată a evangheliştilor din zona AUR, nu totală, dar vizibilă. (...) În final însă, nu se regăsesc perfect în AUR, iar naţionalismul nu este linia lor principală. Sunt ultraconservatori şi sceptici faţă de ştiinţă, dar nu sunt neapărat naţionalişti”, subliniază politolgul.
În consecinţă, Simion este obligat să pivoteze către un populism-naţionalist compatibil cu o altă structură de putere:  „Simion încearcă să se contureze mai degrabă pe linia populist-naţionalistă, pentru că are nevoie de sprijinul Bisericii Ortodoxe, care s-a dovedit cea mai tolerantă faţă de extremismul promovat de AUR”, arată Cristian Pîrvulescu.

Pericolul revizionist
Dincolo de jocurile de putere interne, Cristian Pîrvulescu avertizează asupra substanţei mesajului promovat de noii vectori de imagine ai AUR. Sub masca suveranismului se ascunde un revizionism care contravine intereselor fundamentale ale României.
„Dincolo de Simion, Dungaciu şi Peiu, problema majoră este că mesajul lor este unul revizionist, care nu urmăreşte interesele naţionale ale României. Nici Vladimir Putin, cu noua ordine mondială pe care o promovează, nici Viktor Orbán nu îşi doresc o Românie mai puternică”, afirmă profesorul.
El atrage atenţia că ordinea actuală, contestată de aceşti lideri, este tocmai cea care a garantat integritatea României.
„România este una dintre principalele beneficiare ale ordinii politice stabilite după Primul Război Mondial. (...) Ungaria şi Rusia visează la ordinea de dinaintea Primului Război Mondial, când România era o ţară mică şi puţin importantă”, subliniază Pîrvulescu.
Concluzia lui Cristian Pîrvulescu este una sumbră în ceea ce priveşte capacitatea reală de guvernare a acestei noi structuri, în ciuda eforturilor de „intelectualizare”.