(Nu) a fost odată o Revoluţie...

În plină febră monarhistă a ieşit, la TVR (canalul de bază al noilor diversiuni), un procuror militar care a aruncat pe piaţă o bombă incendiară: din cercetările efectuate în dosarul resuscitat al revoluţiei ar reieşi că în decembrie 89 nu a fost vorba de nici o revoluţie! Ca dovadă este adus faptul că atunci nu s-a înregistrat vidul de putere specific unor astfel de situaţii, că instituţiile fundamentale ale statului s-au menţinut în funcţiune şi nu s-a înregistrat haosul care însoţeşte, de regulă, aceste tulburări sociale.  Ar fi fost, de fapt, o enormă manipulare din partea unor instituţii (Armata şi Securitatea) căreia i-a căzut victimă un întreg popor care a crezut că era vorba despre răsturnarea unui regim opresiv. Mergând mai departe pe logica procurorilor reiese că neînregistrându-se un vid de putere, sistemul de legi a rămas în vigoare şi că, de fapt, aşa-zisa Revoluţie  a reprezentat un cumul de infracţiuni care a culminat cu înlăturarea de la putere a conducătorului legitim şi instalarea în locul său a conspiratorilor.
Teoria „loviturii de stat”  nu e nouă, ea a mai fost vehiculată, în special de forţele politice  (dar nu numai) care au ratat startul în decembrie şi s-au trezit pe dinafara festinului care răsplătea jertfa patriotică. Dar de data aceasta ideea primeşte o „întăritură” juridică prin intermediul, poate, al singurei instituţii care nu s-a reformat nici cu o iotă. Pentru că, practic, aceiaşi procurori care-i băgaseră la beci pe „derbedeii” de la Timişoara şi de la Bucureşti, i-au umflat a doua zi pe membrii CPEx care avuseseră ghinionul să fie prezenţi la ultima şedinţă condusă de Ceauşescu.
Partea cea mai delicată a acestei schimbări semnificative de azimut politic rămâne însuşi celebrul proces al dictatorului, în care generalul de azi Voinea  şi ceilalţi împărţitori de dreptate au încălcat grav legalitatea şi legile rămase în vigoare prin absenţa vidului de putere. Ce se va întâmpla cu ei? Concluzia vine ca o mănuşă pentru promotorii reluarii anchetei în dosarul Revoluţiei: exercitând atribuţii de putere, liderii acesteia se fac vinovaţi de toate încălcările legilor  - inclusiv deci de victimele omeneşti. Şi aşa mai departe...
Oricât m-aş strădui, nu pot să nu văd în această interpretare o nouă intervenţie a structurilor de putere  rămase fidele „statului paralel”, cu rolul de a arunca în aer legitimitatea revoluţionară, practic întregul eşafodaj care care a contribuit la evoluţia spre stadiul actual al societăţii româneşti. Este o lovitură sub centură la adresa  politicului în general, de care nu se poate să nu se ţină seamă, oricât ar fi acesta de imperfect. Dar cel mai puternic impact îl poate avea asupra conştiinţei marii majorităţi a unei populaţii care a dorit o astfel de schimbare şi a trăit cu convingerea  că a fost posibilă doar datorită participării sale. Prin această manipulare deloc discretă se deschide dopul clondirului din care se revarsă demonii revizionismului de toate categoriile. Recentele noi percepţii asupra monarhiei sunt doar primele dintre acestea. Iar faptul că diversiunea este lansată chiar în preajma aniversării „evenimentelor” din 89, pe fondul în care în societate devine tot mai activă o generaţie care nu înţelege ce a însemnat comunismul şi de ce a fost nevoie de o revoluţie, neavând la dispoziţie elementarul termen de comparaţie, are o semnificaţie cât se poate de limpede.