Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8169 - 24 apr 15:30

O firmă din Cluj continuă să pună beţe în roate proiectului de modernizare a transportului public din Braşov

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 20 februarie 2014

Contestaţia depusă de această societate, care are de fapt activitatea suspendată din 2009, a ajuns acum în instanţă, care va da un verdict final abia la finele lunii

O firmă din Cluj continuă să pună beţe în roate proiectului de modernizare a transportului public din Braşov
Demararea proiectului de informatizare a transportului în comun, respectiv introducerea sistemului de e-ticketing pe RAT Braşov, dar şi a unor moderne sisteme de informare a călătorilor şi monitorizare a autobuzelor, continuă să fie tergiversată. Deşi, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) s-a pronunţat cu privire la contestaţia depusă de firma Advanced Construct SRL din Cluj la licitaţia lansată de Primăria Braşov, impunând doar unele clarificări, care au fost efectuate de edili, firma a mers mai departe în instanţă şi a contestat decizia CNSC la Curtea de Apel Braşov, ţinând cont că a dorit anularea licitaţiei.  Astfel, întreaga procedură este în continuare blocată, instanţa urmând să se pronunţe abia în 25 februarie cu privire la această speţă, iar apoi, termenul final de depunere a ofertelor să fie prelungit cu aproximativ o lună, cât a fost acest blocaj. 
 
O licitaţie cu cântec
Licitaţia a demarat oricum cu întârziere, la finele lui noiembrie 2013 (deşi contractul de finanţare fusese semnat din aprilie 2013), din cauza faptului că o altă societate contestase achiziţia serviciilor de management pentru acest proiect. Iniţial, selecţia de oferte ar fi urmat să se încheie încă din 16 ianuarie. Firma Advanced Construct din Cluj-Napoca are însă activitatea suspendată din data de 1 august 2009, conform datelor înregistrate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
 
Motivele care au stat la baza contestaţiei
Principalele motive care au stat la baza contestaţiei depuse de firma din Cluj la CNSC, în urma căreia s-au făcut noi clarificări ale anunţului de licitaţie, au fost că „obiectul contractului nu este bine determinat, punându-ne în imposibilitatea depunerii unei oferte corespunzătoare; acest lucru reiese din faptul că nu există precizat la nivelul fişei de date a unui cod CPV cu obiect «construcţii civile», dar la nivelul cerinţelor minime de calificare se solicită experienţă similară în acest domeniu”. Totodată, Advanced Construct a mai contestat la CNSC şi faptul că atât cerinţele minime de calificare privind experienţa similară, cât şi cerinţa minimă privind personalul sunt restrictive. „Toate cerinţele inserate în caietul de sarcini şi în fişele tehnice pot favoriza sau conduce la eliminarea anumitor operatori economici în competiţie, fapt ce contravine principiului egalităţii de şanse şi a tratamentului egal”, se precizează în contestaţia depusă la CNSC, luna trecută, prin care se solicită modificare documentaţiei conform solicitărilor acestei firme. 
 
Prin 2016
Lucrările au fost evaluate la suma de 23.993.644,62 lei fără TVA, iar câştigătorul licitaţiei va avea la dispoziţie 18 luni pentru a duce la bun sfârşit proiectul. Informatizarea sistemului de transport presupune modernizarea a 34 de staţii şi  instalarea a 119 panouri de informare pentru călători, dar şi taxarea călătorilor prin sistem e-ticketing, pe baza de cartelă magnetică. Totodată, proiectul va introduce monitorizarea prin GPS a flotei RAT.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie