Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 00:21

Omul de afaceri Zoltan Haller, acuzat că a spălat bani în dosarul Indagra

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 12 ianuarie 2015

DNA: Mita ar fi fost mascată prin contracte fictive de cel mult 15.000 de euro fiecare.

Omul de afaceri Zoltan Haller, acuzat că a spălat bani în dosarul Indagra
Omul de afaceri braşovean Zoltan Haller (foto), vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Bălţata Românească, este anchetat în dosarul mitei de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Haller este acuzat că împreună cu şeful staţiei locale Antena 1 Ploieşti ar fi spălat bani prin contracte fictive de producţie de spoturi publicitare sau produse de protocol, sumele revenind unui secretar de stat din minister, Nagy Peter Tamas, şi secretarului general al instituţiei, Virgil Găman.
În acest dosar este urmărit penal şi europarlamentarul Constantin Rebega, care a primit, printr-un intermediar, 23.000 de lei, potrivit procurorilor anticorupţie. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a precizat că Rebega este urmărit penal pentru: folosire a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial; instigare la spălare de bani; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la uz de fals.
Europarlamentarului i-au fost aduse la cunoştinţă, joi seară, calitatea în dosar şi acuzaţiile. Cstantin Rebega, ales europarlamentar pe listele PC, este membru al comisiilor de agricultură şi dezvoltare rurală, respectiv pescuit, din Parlamentul European. Surse judiciare au declarat anterior că acesta s-a numărat printre cei trei destinatari ai mitei de 40.000 de euro din contracte fictive la organizarea târgului Indagra. Ceilalţi doi sunt, conform aceloraşi surse, fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii Nagy Peter Tamas şi secretarul general al instituţiei, Virgil Găman.
În acest dosar, procurorii DNA au făcut, joi, percheziţii la Ministerul Agriculturii şi la mai multe firme şi persoane, fostul secretar de stat Nagy Peter Tamas şi secretarul general Virgil Găman fiind duşi pentru audieri la sediul central al DNA. Mita ar fi fost mascată prin contracte fictive de cel mult 15.000 de euro fiecare, pentru servicii precum producţia de spoturi publicitare sau produse de protocol, conform unor documente ale anchetatorilor. 
Târgul Indagra a fost organizat la Romexpo în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie 2014, cu Romexpo SA în calitatea de prestator şi Ministerul Agriculturii, beneficiar. Potrivit unor documente ale anchetatorilor obţinute de Mediafax, pentru acest eveniment, Romexpo şi Ministerul Agriculturii au încheiat un contract a cărui valoarea iniţială a fost de 334.000 de euro fără TVA, echivalentul a 1.829.180 lei cu TVA inclusă, respectiv 414.160 de euro.
Procurorii anticorupţie susţin, după cum se precizează în aceleaşi documente, că Nagy şi Găman s-au implicat în organizarea evenimentului şi au forţat reprezentanţi ai Romexpo pentru a implica firme agreate de ei. „Adică serviciile necesare ce urmau a fi efectuate de Romexpo să fie prestate de anumite firme agreate de ei, (...) aşa încât din suma totală de 334.000 euro, 40.000 euro să fie plătiţi din banii din contract viraţi de Ministerul Agriculturii la Romexpo către anumite firme desemnate de ei şi să fie găsită deci modalitatea pentru încheierea unor contracte dintre Romexpo şi societăţile comerciale agreate de cei doi, aşa încât să existe aparenţa între contract şi obiectul de activitate al firmelor respective, însă, în realitate, acele firme să nu fie nevoite să presteze efectiv acea activitate şi, practic, acele firme dădeau cei 40.000 de euro celor doi", se mai arată în documentele citate.
Anchetatorii care instrumentează dosarul mai spun că suma de 40.000 de euro trebuia să fie fragmentată, sub forma mai multor contracte cu mai multe firme, cel puţin trei, pentru ca fiecare plată să nu depăşească 15.000 euro. În acest mod, se mai precizează în documentele DNA, au fost găsite două firme: una care să încheie un contract de 11.000 euro plus TVA având ca obiect producţia de spoturi publicitare, iar cealaltă, pentru un contract de 9.000 de euro plus TVA pentru produse de protocol. 
Anchetatorii mai susţin că facturile, contractele şi actele erau false, fiind întocmite doar pentru a masca mita. În realitate, firmele nu prestau activităţi şi nu obţineau banii, iar Romexpo nu beneficia de servicii de la acele firme, ci trebuia să asigure evenimentul conform contractului cu Ministerul Agriculturii, dar nu pentru întreaga din sumă din contract, ci minus aproximativ 10% (40.000 de euro), cât ar fi fost mita.
Referitor la dosar, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că el nu a fost chemat la DNA şi că, de fapt, nu a fost citat niciodată la acest parchet.
 
Haller, de la dezvoltare imobiliară la creştere de vaci
Zoltan Haller şi-a început activitatea în lumea afacerilor printr-o firmă de consultanţă imobiliară. Ulterior, acesta a devenit dezvoltator imobiliar, investind în urmă cu patru ani un milion de euro în construcţia unui bloc de locuinţe pe strada De Mijloc. Apoi, Haller a trecut la business-uri în agricultură, cumpărând o fermă de creştere de vaci din rasa Bălţata Românească, devenind totodată vârful comerţului de vaci către China, Ministerul Agriculturii încheind un protocol cu chinezii în acest sens.

 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie