Onoarea nereperabilă a lui Ponta

Abia după ce a fost dat afară şeful FISC-ului, Gelu Diaconu, face o mărturisire care riscă să arunce în aer dosarul Ponta-Şova şi să facă inutil „sacrificiul” invocat de Iohannis după drama de la „Colectiv”. El spune că nici vorbă ca ANAF să fi transmis anchetatorilor adresa prin care se considera prejudiciat, prejudiciu pe baza căruia s-a constituit cazul care a dus în cele din urmă la demisia premierului. Pentru că – mai explică Diaconu – un astfel de prejudiciu nu exista: „Un contract între Şova şi Ponta înseamnă deducerea TVA facturat lui Ponta de către Şova. Ponta l-a luat şi l-a plătit statului. Unde e prejudiciul? Fiscal vorbind. Eventual, în măsura în care tranzacţia era fictivă, dar ce e o tranzacţie fictivă într-un contract de asistenţă juridică? O faci la telefon. Dacă ar fi fictivă, tranzacţia cade şi ar trebui să-i returnăm TVA lui Ponta!” Diaconu susţine că de la el n-a plecat nici o hârtie pe această temă la DNA, iar dacă a fost una, înseamnă că a semnat-o portarul FISC-ului.
Declaraţia asta este o veritabilă bombă sub fundul DNA. Nu al DNA, ci al procurorilor care au recurs la acest fals – pentru că despre aşa ceva e vorba. Neexistând un prejudiciu, dosarul rămânea în aer, mai ales că nici CE Oltenia nu se constituise parte civilă. Or, un astfel de fals în acte publice – cu consecinţe deosebit de grave – nu ar trebui să rămână nepedepsit într-un stat de drept. După cum nici „tăcerea” vinovată a lui Diaconu nu ar trebui să rămână fără urmări. De ce n-a infirmat alegaţiile DNA? „Din decenţă!” zice el. „Am tăcut, deşi poate a fost o greşeală, dar m-am gândit să nu implic ANAF-ul în scandaluri...” – mai spune el, trecând cu nonşalanţă peste faptul că în acest fel îi dădea lovitura de graţie celui care a avut încredere în el şi l-a menţinut la comanda FISC-ului după retragerea liberalilor din USL.
Departe de a fi un fapt divers, acest episod pune sub semnul întrebării întreaga activitate a DNA şi oricine se poate întreba de câte ori astfel de inculpări s-au făcut sub presiuni sau de frica retalierilor ulterioare. Câte dosare „subţiri” s-au întărit pe baza unor astfel de falsuri şi câte condamnări nu poartă amprenta unor evidente abuzuri.
Prima persoană care ar trebui să reacţioneze în acest caz este Codruţa Kovesi, care are datoria să nu lase ca umbra suspiciunilor să se aştearnă asupra tuturor procurorilor săi, printre care nu mă îndoiesc că se află nu puţini profesionişti oneşti şi cu conştiinţă. ApoiCSM-ul, care se rezumă doar la apărarea demnităţii unor magistraţi prinşi cu mâţa-n sac şi, nu în cele din urmă, chiar ministrul Justiţiei, cel puţin atâta timp cât mai deţine prerogativele luate cu forţa de Macovei de la CSM.
Cum rămâne însă cu onoarea nereperată a lui Ponta? Şi cu tot ce a urmat? O va repara cumva preşedintele, cel care i-a dat brânciul decisiv, în numele sacrificiului de la „Colectiv”?