Oprea nu vrea premier!

Nimic din aerul (aerele) de câine poliţist ale premierului interimar Oprea din ultimele două săptămâni, în duplexul Bucureşti-Istanbul de duminică seara, la B1TV. Am avut mai degrabă senzaţia prezenţei în studio a unui câine de companie, blând şi modest, neînstare să latre pe cineva, dar-mi-te să şi muşte.

A fost o prestaţie explicativă, în care Gabriel Oprea a încercat să clarifice ceea ce părea de neexplicat în poziţiile sale recente. Şi anume contradicţia aceasta greu de înţeles, dintre cuvântul dat preşedintelui şi ataşamentul politic faţă de premier. 

Cu greu, am înţeles până la urmă unde bătea: spre faptul că atunci când s-a angajat din toată fiinţa sa să urmărească şi să satisfacă interesul naţional, nu i-a trecut prin cap că Iohannis va propune, pentru SIE, pe cine a propus. Şi că a fost, practic, prins într-o capcană din care nu mai putea să iasă decât cu preţul ştirbirii prestigiului militar şi a onoarei personale. Am văzut aici – proportions garde – dilema lui Antonescu, între cuvântul dat fuhrerului şi interesul de a nu merge mai departe alături de acesta. Într-un fel, soarta lui Oprea pare pecetluită de acest angajament: de aici înainte va fi nevoit să meargă pe mâna lui Iohannis în orice chestiune drapată în mantia siguranţei şi interesului naţional. Din păcate, cei doi reporteri din studio au evitat să-l întrebe cum va proceda dacă Iohannis îl va chema şi îi va spune că este o chestiune de siguranţă naţională să nu-l mai susţină pe Ponta…

La rândul său, exilatul premier a fost şi el mai mult decât înţelegător faţă de drama prietenului său, acceptând ideea, destul de confuză, că acordul de alianţă prevedea poziţii comune doar în chestiuni ce ţin de guvernare, nu şi în poziţii politice.

Ambii parteneri mi-au părut de o precauţie extremă, păşind ca pe ouă terenul minat al unei actualităţi politice confuze care pare să-i fi depăşit. Ponta nu poate risca o confruntare cu Oprea, care deţine atu-ul majorităţii parlamentare, iar Oprea nu îndrăzneşte să meargă mai departe cu obrăzniciile, după ce a văzut ce reacţii au generat pretenţiile sale. Îl cred când spune că nu îşi doreşte să fie premier şi când mărturiseşte că ceea ce şi-a dorit cu adevărat a fost funcţia de şef SRI. Este, între-adevăr, poziţia care s-ar fi potrivit ca o mănuşă ocultismului personalităţii sale. Ca şef al SRI ar fi avut puteri incomparabil mai mari decât cele ale unui premier aflat în bătaia vânturilor politice. De acolo i-ar fi putut controla eficient şi pe cei de la putere, şi pe cei din opoziţie, ar fi putut declanşa sau bloca acţiuni cu pretextul interesului şi siguranţei naţionale şi şi-ar fi putut perpetua funcţia pe bază de dosare. N-a fost, însă, să fie. Deocamdată, e nevoit să se mulţumească cu un surogat de putere care însă nu-i atenuează apetitul. Dovadă: a înghiţit, din farfuria PSD-ului, resturile PPDD!

Cât despre votul de mâine, există posibilitatea să împace şi capra şi varza, el să zică: băieţi, votaţi-l pe Ungureanu, iar băieţii să-l voteze sau nu, după cum le dictează conştiinţa şi interesul personal.