Mica Publicitate | Arhiva | Contact

Curs BNR

1 EUR = 4.9759 RON

1 USD = 4.6361 RON

1 GBP = 5.8194 RON

1 XAU = 345.2064 RON

1 AED = 1.2622 RON

1 AUD = 3.0287 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.9058 RON

1 CAD = 3.3885 RON

1 CHF = 5.0891 RON

1 CNY = 0.6404 RON

1 CZK = 0.1977 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2736 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9563 RON

1 KRW = 0.3359 RON

1 MDL = 0.2606 RON

1 MXN = 0.2729 RON

1 NOK = 0.4212 RON

1 NZD = 2.7588 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0496 RON

1 SEK = 0.4230 RON

1 TRY = 0.1434 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1122 RON

1 ZAR = 0.2481 RON

Editia 8174 - 02 mai 07:48
Sunteti aici: Home // Arhiva // 2020 // Editia 7271 // Pacientul neinternat Covid 19. Personaj și autor, un scriitor din Brașov, Petronela Rotar, trecută prin boală, singură acasă

Pacientul neinternat Covid 19. Personaj și autor, un scriitor din Brașov, Petronela Rotar, trecută prin boală, singură acasă

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 17 august 2020

Pacientul neinternat Covid 19. Personaj și autor, un scriitor din Brașov, Petronela Rotar, trecută prin boală, singură acasă
Scriitoarea Petronela Rotar a publicat vineri „nuvela” propriei experiențe cu Covid 19, o boală „foarte stranie” după cum o cataloghează, o mărturie făcută pentru că „e important să vorbim și să dăm speranță, printre altele”. „Cineva mi-a zis că după ce a vorbit cu mine și a auzit povestea mea a început să se teamă mai puțin, să fie mai încrezătoare. Dar nu mai puțin precaută”.
Pe lângă faptul că, fiind scrisă de un scriitor, povestea are e expusă lumii folosind cuvintele astfel încât să descrie cât mai bine experința, „mărturisirea” mai este inedită sub un aspect: este prima descriere a unei experiențe personale a unui caz declarat Covid-19 și neinternat în spital. „Nu am necesitat internare și m-am tratat cu ajutorul unor medici pe care îi cunosc din spitale Covid în SUA și Brașov, care mi-au zis ce să fac și să iau, asta și fiindcă la DSP nu a răspuns nimeni și nici nu m-a sunat nimeni în toată perioada (era și vid legislativ), iar medicul de familie a zis că să mai încerc la DSP, unde în continuare nu răspundea nimeni. Haos total, spitalele pline, oameni puțini la DSP, dar asta știți deja. Însă am luat în calcul tot timpul că, dacă mă simt mult mai rău, voi suna după ambulanță. Din fericire, nu a fost cazul”, scrie brașoveanca.
 
De ce
„Dacă m-ar fi întrebat cineva ce fac vara asta, sigur – sigur nu aș fi zis covid. Aveam alte planuri, tot de pandemie, că deh, și am crezut că dacă mă păzesc, nu îl fac. Dar am făcut”, așa îți începe brașoveanca, cel mai recent capitol de „autobiografie” . Începe povestirea cu un preambul: de ce să spun. „Am ales să nu vorbesc despre asta până nu îmi trece și până nu trece și ceva timp de când mi-a trecut din mai multe motive. Cel mai important ar fi că atunci când te simți rău nu ai nevoie de genul ăla de atenție (...). Telefoane de genul: vai, ești sigură că o să fii bine, am auzit ieri că x, care se simțea bine la ora 14, la 20 a decedat. Exagerez, dar înțelegeți ideea. (...) Plus hatereala care vine la pachet, că am fost plătită să zic că am, că mint, că sunt inconștientă sau altele asemenea pe care am văzut că le-au încasat alții. Și pe care le voi încasa și acum, că m-am decis să vorbesc despre asta, dar sunt pregătită, am block-ul la îndemână și zero toleranță pentru genul ăla de oameni”.
 
Și pentru necredincioși
Petronela Rotar ne spune că a făcut parte dintre cei circumspecți, dar nu iresponsabili. „Iar dacă cumva tocmai v-ați amintit, cu o doză mai mică sau mai mare de răutate, că în februarie am făcut de câteva ori mișto de virus, ceea ce am făcut, pentru ca apoi, odată ce am avut mai multe informații să iau o atitudine super responsabilă șase luni atât personal, cât și public, și credeți că am meritat să mă îmbolnăvesc, cum am mai auzit, ei bine, nu pot decât să vă compătimesc, trebuie să fie tare triste viața și sufletul vostru.
Dar acum, că sunt bine deja de o vremuță și ieșită iar în lume, pot să vă povestesc cum a fost la mine, în caz că nu credeți că boala există, iar în caz că credeți, poate vă ajută să știți la ce să vă așteptați dacă o luați”.
Ea reia apoi „întrebările și răspunsurile pe care le-am primit repetitiv de la cunoscuți în perioada asta”.
 
De unde?
„De unde am luat virusul, mai ales că eu m-am ferit și mi-am luat mereu măsuri, am purtat mască, am dezinfectat și cumpărăturile?
Nu de pe terase, nu de la mare, nu din magazine sau din pădure – ci din cercul foarte restrâns de apropiați de care nu m-am ferit, din familie adică – am văzut că și studiile spun asta și are mult sens. Fiindcă fiecare membru din cercul apropiat mai are pe cineva apropiat în afara cercului, care mai are pe cineva apropiat și tot așa. Noi am ținut, din fericire, boala în familie și am reușit să o răspândim doar între noi, nu am mai dat nimănui altcuiva fiindcă ne-am izolat repede. Fie-mea mică a fost pacientul zero și a avut aceleași simptome ca mine, doar că a trecut mai ușor peste ele și nu a rămas cu sechele, s-a vindecat relativ rapid, fie-mea mare care era plecată nici nu a făcut și nu i-am mai permis să se apropie până nu am fost bine. Deci și cei tineri fac boala, cu simptome și tot tacâmul. Detaliu important: în perioada când nu știam că am boala am stat aproape de tot, vreme considerabilă, de un singur om din afara familiei, o prietenă bună, dar ea nu a luat – testele ei au ieșit negative, și PCR , și anticorpi”.
 
Cum s-a manifestat?
„Mai întâi, ca o răceală obișnuită. Mi-a curs nasul, durere ușoară de sinusuri. Am sunat imediat medicul, mi-a zis că nu e simptom de Covid, să stau liniștită și să iau Nurofen răceală și gripă – cu o zi înainte spălasem mașina afară, în ploaie, am zis că na, poate fi de acolo. Dar, pentru că e pandemie, am luat în calcul din primul moment că poate fi și coviduț și am avut grijă să nu intru în contact direct cu nimeni. Cu prietena mea deja eram. Apoi, când mi-a dispărut brusc, dar brusc în sensul cel mai literal al cuvântului, mirosul și gustul, am știut că e covid și imediat m-am dus să mă testez. Între timp, și fie-mea mică pățise la fel. Bineînțeles că testele au ieșit pozitiv, ar fi fost de mirare să fi fost altfel.
Am avut simptome amestecate, preponderent neurologice și digestive. După prima fază cu nasul care curgea, mucoasa s-a uscat foarte tare și simțeam că respir foc cînd trăgeam aer pe nas. Plus dureri de ochi și cap, în spatele sinusurilor, lipsă miros și gust, o oboseală foarte stranie, diaree și dureri de stomac. Nu am tușit, nu am făcut febră. Mi-am monitorizat mereu saturația de oxigen, nu a coborât sub 96-97. O singură dată, dar era pe panică, și-a revenit cum am făcut niște exerciții corecte de respirație și m-am liniștit. Nu am necesitat internare și m-am tratat cu ajutorul unor medici pe care îi cunosc din spitale Covid în SUA și Brașov, care mi-au zis ce să fac și să iau, asta și fiindcă la DSP nu a răspuns nimeni și nici nu m-a sunat nimeni în toată perioada (era și vid legislativ), iar medicul de familie a zis că să mai încerc la DSP, unde în continuare nu răspundea nimeni. Haos total, spitalele pline, oameni puțini la DSP, dar asta știți deja. Însă am luat în calcul tot timpul că, dacă mă simt mult mai rău, voi suna după ambulanță. Din fericire, nu a fost cazul”.
 
Ce a speriat-o mai tare: „o lume fără mirosuri și gusturi e o lume în care mi se pare imposibil de trăit”
„Ce pot spune despre boala asta e că e foarte stranie. Ce am simțit nu a semănat cu nicio altă boală pe care am avut-o vreodată. Nici durerile de cap, nici oboseala din mușchi și tot corpul, dar mai ales anosmia – pierderea mirosului – nu au fost simptome pe care să le mai fi avut înainte. Dintre toate, să rămâi brusc fără miros – și apoi și gust, a fost cel mai ciudat, dar și cel mai greu de suportat. Miroseam în disperare sticluțe cu parfum tare, dar nu simțeam absolut nimic. Nimic, nada. O lume fără mirosuri și gusturi e o lume în care mi se pare imposibil de trăit. În fiecare dimineață primul lucru pe care îl făceam era să verific dacă simt mirosuri. Cea mai fericită zi dintre toate a fost cea în care mi-am recăpătat, chiar dacă parțial la început, mirosul”.
 
Cât a durat?
„Aproximativ două săptămîni, din care una a fost mai serioasă. Însă a durat și încă durează recuperarea. Nici nu am ieșit din casă decât foarte puțin în primele zile după vindecare, fiindcă oboseam și mi se făcea rău după doi-trei kilometri de umblat pe jos – și nu de la plămâni, respirație, cum am mai citit pe la alții care au avut simptome respiratorii, ci din tot corpul, cumva, foarte greu de descris. Încă nu am curaj să alerg și abia de vreo trei zile am reînceput să fac ceva mișcare, ușurel, în casă. Și încă durează durerile de cap – sinusuri, nu știu când voi scăpa de ele, sunt exasperante pur și simplu. Există oameni care povestesc că au rămas cu sechele până la 16-20 de săptămâni după vindecare, apoi durerile sau simptomele reminiscente au dispărut brusc.
 
Ce a fost cel mai greu? Incertitudinea, anxietatea și specimenele aflate în negare
„De tolerat incertitudinea și anxietatea. Și specimenele aflate în negare, care îți explicau pe internet în timp ce tu sufereai, că boala nu există și totul e o conspirație. Aia a fost perioada în care am blocat și banat cei mai mulți oameni, răbdarea mea pentru ei a expirat la fel de brusc cum mi-am pierdut mirosul.
Dar incertitudinea și spaima că oricând poți fi mai rău nu le-am putut bloca și nici nu am vrut, ele au existat tot timpul, cu diverse intensități. Îmi zicea o prietenă că nu știe cum nu am luat-o razna, că ea nu ar fi putut rămâne rațională, să calculeze ce e de făcut, să fie calmă. Ei bine, a fost foarte greu și pentru mine. Au fost momente în care mă cuprindea panica, îmi dădeam seama că am boala asta despre care toată lumea vorbește și de care toată lumea se teme și din cauza căreia au murit sute de mii de oameni, că e imprevizibilă și că pot și eu ajunge intubată, mi se făcea frică mare, îmi ziceam OK, acum sunt căcată pe mine de frică, trebuie să respir și să mă calmez. Apoi făceam repede un reality-check, îmi monitorizam iar saturația de oxigen, temperatura, mă mai uitam o dată pe statistici și calculam că cei mai mulți se fac, totuși, bine, acceptam că îmi e frică și e normal să îmi fie frică, dar că sunt totuși un caz fericit. Ne-a ajutat mult umorul, la noi în familie autoironia vine de departe, mama-mare și pe patul de moarte se autoironiza, glumeam cu fie-mea că suntem în trend, out there is a global pandemic and we are part of it, o să învețe despre noi la istorie, ea zicea că speră că măcar avem ultima versiune de virus, fiindcă vrea să fie tot timpul updatată, apoi: și, te-ai apucat să scrii cartea aia despre cum ai supraviețuit, dar să fie dramatică!, vezi, Pwetro, cum e viața asta, au dreptate că de ce îți e frică nu scapi, azi faci baie în clor să nu te infectezi, mâine ești pozitivă, apoi râdeam că avem varianta premium luxury a bolii, ne-am scos – deh, mecanisme de apărare care ne-au ajutat să trecem prin anxietate fără să o luăm (iau, că eu sunt mai fricoasă) razna. Însă, la final m-am felicitat – m-am descurcat bine, a fost un test nu doar pentru corpul meu, ci și pentru psihic, sunt rezilientă, iată, am absolvit pandemia cu notă de trecere, nu am rămas corigentă sau, doamne ferește, repetentă cu piatră funerară pe aleea scriitorilor”.
 
Viața după Covid, părțile bune
„Simt că am o superputere și că superputerea mea e aceea că am avut deja boala și că nu mă mai tem. O să mă testez lunar de anticorpi, sînt curioasă cît va dura imunitatea, continui să port masca și să fac tot ce ține de mine, ca și pînă acum. Din ce am citit prin articolele medicale serioase (alea peer-reviewed) sunt slabe șanse să-l faci a doua oară. Dar nu imposibil. Totuși, simt că pot trăi mai normal decât am făcut-o înainte, acum că am trecut deja prin boală. E mare lucru să scapi de anxietate și de obsesia virusului – îmi pare că capul ne e mai în pericol zilele astea decât corpul, de multe ori.
Am văzut cine și cum îmi e aproape, cui îi pasă de mine, cine e irațional până la comportamente șocante: am o rudă pe care nu o văzusem de anul trecut și care stă la 1000 de km, care mi-a zis că dacă i-aș fi dat boala – de parcă dacă aș fi dat boala cuiva aș fi făcut-o cu intenții criminale, nu pentru că și eu am luat-o de undeva și nu știam că o am – nu ar mai fi putut să mai fie prietenă sau să vorbească vreodată cu mine, că nu m-ar fi putut ierta că i-am făcut una ca asta. Repet, nu am văzut-o de anul trecut și nu cred că o voi mai vedea vreodată. Mai întâi am fost șocată, apoi am înțeles că vorbește teroarea din ea, care o face să nu se simtă în siguranță nici măcar din altă țară, am stat de vorbă cu ea și i-am explicat că înțeleg, însă cred că e mai bine să nu ne mai vedem sau vorbim, cine știe ce alte lucruri ar putea lua de la mine prin chat sau telefon și să nu mă poată ierta niciodată, e mai bine pentru siguranța ei”.
 
Părțile ciudate sau rele: stigmatul și sechelele
La capitolul „părțile ciudate sau rele”, scriitoarea brașoveancă începe cu cele fizice și continuă cu surprizele neplăcute din partea celor din jur.
„Sechelele – în cazul meu durerile de cap, sinus, pe care le am zilnic, și oboseala aia care acum pare că a dispărut, dar nici nu am forțat să aflu.
Lumea care știe că ai avut boala și care se ferește de tine. Irațional, știu, căci practic sunt cel mai sigur contact al oricui acum, nu mai pot fi purtător asimptomatic sau simptomatic. Sigur că nu toți fac așa, dar am avut surpriza ca mătușă-mea, de exemplu, să se închidă în casă când am mers să îi văd pe ai mei. Iar alții să mă evite, nici măcar elegant. Și nu m-am dus la ai mei, evident, decât la ceva vreme după negativare. E foarte ciudată stigma creată în jurul bolii și bolnavilor. Practic, dacă ai avut boala e oarecum vina ta, sigur ai făcut ceva greșit, ești vreun inconștient, vreun iresponsabil, vreun nespălat, vreun criminal biologic. Indiferent dacă tu ești fix opusul.
Faptul că ești tentat să ascunzi că ai avut boala, tocmai pentru a nu trece prin ce povesteam mai devreme. Eu nu am făcut-o, am zis tuturor celor cu care am vorbit, am anunțat pe toți cei cu care m-am văzut înainte, însă știu zeci de oameni care nu au curaj să spună că au sau au avut boala. Și am auzit de zeci de oameni care au simptome și nu s-au testat de frică să nu fie izolați sau internați, să nu fie dați afară, să li se închidă afacerile, să nu mai plece în vacanță sau să nu se ia lumea de ei șamd.”
 
Concluzii: Sunt mult mai mulți, dar virusul a devenit, pare-se, mai puțin virulent
„Concluziile mele din toată perioada asta de boală și post-boală sunt că numărul celor bolnavi versus statistici oficiale e mult, mult mai mare, virusul e aici, printre noi și ajunge la tot mai mulți dintre noi. Dar virusul a devenit, pare-se, mai puțin virulent, poți face boala și trece relativ ușor prin ea, însă ce formă vei face e strict o loterie, predictibilitatea e foarte mică. În acest moment în care vorbim am mult prea multe cunoștințe bolnave, acasă sau internate.
Am stat pe gânduri dacă să scriu public despre asta sau nu, însă am ales să o fac, acum că am integrat experiența – cred că e important să vorbim și să dăm speranță, printre altele. Cineva mi-a zis că după ce a vorbit cu mine și a auzit povestea mea a început să se teamă mai puțin, să fie mai încrezătoare. Dar nu mai puțin precaută.
Vă mulțumesc de pe acum că nu veți scotoci în plus față de ce am ales să împărtășesc, tot ce am simțit că vreau să spun am spus deja – faptul că am un profil public nu înseamnă că am vreo obligație să îmi pun viața personală și sănătatea pe tapet sau că datorez vreo explicație cuiva. Am avut o boală, nu am făcut vreun lucru de care să îmi fie rușine. Aveți grijă de voi, purtați mască, fiți precauți, nu e deloc faină boala asta și nu știi cu ce te alegi după ea. Sunt zile și acum când am senzația că nu va mai fi nimic ca înainte, sper să mă înșel”.
 
Scriitor vs scriitor
Pe lângă sutele de distribuiri ale postării de facebook, au apărut imediat și anticipații „înjurători”. Acuzată, în cuvinte multe și scrise fără frica, se pare, de acuzații de calomnie, un „domn”, tot scriitor, o acuză pe scriitoarea Petronela Rotar că a avut o boală când e interesant să o ai. „Ca psiholog și psihoterapeut în formare i-aș spune domnului scriitor că hoțului de hoț îi e frică, mincinosul vede peste tot numai mincinoși”, a fost replica colegei de breaslă.
 
+4 -6

Comentarii

'Willy'

2020-08-17 12:22:10


'Si eu am racit asta iarna in timpul iernii. Asta vara am facut insolatie in timpul verii.'

'brouck'

2020-08-17 07:54:12


'\"spălasem mașina afară, în ploaie...\" pentru mine e suficient. Nu am putut sa trec peste. Next, please!'

'Barbu Gh.'

2020-08-15 17:37:54


'Și noi trebuie s-o credem pe cuvânt, așa-i? Ca pe Esca, altă vedetă.\n'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotional

Comunitati locale

Social


RSS

ultima editie a cotidianului
ultima editie a suplimentului religios