Curs BNR
1 EUR = 4.9754 RON
1 USD = 4.6739 RON
1 GBP = 5.8294 RON
1 XAU = 359.4100 RON
1 AED = 1.2727 RON
1 AUD = 3.0029 RON
1 BGN = 2.5439 RON
1 BRL = 0.8841 RON
1 CAD = 3.3857 RON
1 CHF = 5.1301 RON
1 CNY = 0.6459 RON
1 CZK = 0.1973 RON
1 DKK = 0.6669 RON
1 EGP = 0.0958 RON
1 HUF = 1.2669 RON
1 INR = 0.0559 RON
1 JPY = 3.0239 RON
1 KRW = 0.3381 RON
1 MDL = 0.2628 RON
1 MXN = 0.2760 RON
1 NOK = 0.4260 RON
1 NZD = 2.7610 RON
1 PLN = 1.1462 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0495 RON
1 SEK = 0.4274 RON
1 TRY = 0.1437 RON
1 UAH = 0.1182 RON
1 XDR = 6.1501 RON
1 ZAR = 0.2467 RON
Publicat la 24 aprilie 2019
Pompierii brașoveni au fost solicitați, marți, după ce locatarii unui bloc din cartierul Răcădău au sesizat un miros puternic de gaz.
Mirosul venea dintr-un apartament situat la etajul 5 al respectivului imobil, iar cum proprietarii nu erau acasă, cei care au semnalat situația au fost vecinii.
„La fața locului s-au deplasat o autoscară, o autospecială cu apă și spumă și un echipaj SMURD. A intervenit si o echipă de la Distrigaz care a oprit alimentarea cu gaz la apartamentul respectiv, unde s-a constatat că existau scăpări de gaz'', a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Brașov.
nu este nici un comentariu
Se apropie perioada concediilor, aşa că fiţi atenţi la cazările pe care le alegeţi, dacă nu vreţi să aveţi surprize neplăcute. Încă mai sunt unităţi turistice în care mizeria[...]
2024-04-19 citeste mai multPoliţiştii din cadrul Serviciul de Ordine Publică au organizat şi desfăşurat, miercuri, 17 aprilie, o acţiune în judeţul Braşov, care avut drept scop respectarea legislaţiei pe linia[...]
2024-04-19 citeste mai multMomentul dramatic când un urs dă năvală în gospodăria unor oameni din Moieciu de Sus şi atacă oile a fost surprins de camerele de supraveghere. Adăpostul animalelor se afla în[...]
2024-04-19 citeste mai multOdată cu venirea primăverii, urşii au început să iasă din bârlog, pentru a căuta de mâncare. Fiecare are teritoriul lui, iar cum numărul exemplarelor este foarte mare, urşii[...]
2024-04-19 citeste mai multCetăţuia Braşovului îşi va deschide din nou porţile pentru braşoveni şi turişti după Paşte. Asta însă, după ce vor fi executate anumite lucrări acolo. „La Cetăţuie avem[...]
2024-04-19 citeste mai mult
Adaugă un comentariu