Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8170 - 25 apr 08:03

Petiţie online şi adrese la Ministerul Mediului pe tema parcării de sub Parcul Central

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 21 ianuarie 2019

Petiţie online şi adrese la Ministerul Mediului pe tema parcării de sub Parcul Central

Proiectul parcării subterane de sub Parcul Central „Nicolae Titulescu” este contestat de USR Braşov, care consideră că prin aceste lucrări se va distruge o zonă simbolică a oraşului. Încă din 11 ianuarie 2019 USR Braşov a lansat petiţia online „Salvaţi Parcul Central Braşov”, disponibilă pe platforma petitieonline.com, iar vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul braşovean Tudor Benga a afirmat că se va opune amenajării acestei parcări. Parlamentarul a precizat că a solicitat deja mai multe informaţii de la Primăria Braşov privind acest proiect şi a anunţat că va cere de la Ministerul Mediului toate detaliile privind avizarea acestei investiţii. „Există o valoare simbolică, practică şi istorică enormă a acestui parc. Ne lăudăm că suntem un «oraş verde», dar avem cotă de spaţiu verde pe locuitor în centrul oraşului mult mai mică decât limita recomandată de Uniunea Europeană. Suntem la 5 metri pătraţi, în condiţiile în care la nivelul Uniunii Europene este de 26 metri pătraţi. Trăim cu senzaţia că avem munţii în jur şi ne putem bate joc de spaţiul verde. Am început să tăiem toate dealurile din jurul cartierului Şchei, acum săpăm şi sub Parcul Central”, a argumentat Benga, care consideră nerealistă soluţia relocării arborilor pe perioada derulării lucrărilor şi replantarea lor în parc după finalizarea parcării. El susţine că din punct de vedere tehnic, relocarea este posibilă, însă, având în vedere costurile extrem de mari, relocarea nu este fezabilă.

Alte spaţii verzi din România „au fost făcute praf”
Deputatul USR de Braşov Tudor Benga a precizat că primele demersuri privind construirea parcării subterane din Parcul Central au fost făcute în anul 2007, când Consiliu Local Braşov a  adoptat o hotărâre privind aprobarea „P.U.D. – Construire parcaj etajat subteran, Bulevardul Eroilor f.n.”.
„În anul 2007 nu exista zona comercială Coresi. De atunci, centrul de gravitaţie în ceea ce priveşte activitatea comercială s-a mutat către această zonă. Nu se vorbea atunci de complexul comercial din Centrul Civic. Venim acum, în 2019, după 12 ani, perioadă în care Braşovul este un alt oraş şi hotărâm să săpăm cel mai vechi spaţiu verde al municipiului, pentru a amenaja, nu se ştie clar, 700 de locuri, 2.000 de locuri sau 3.000 de locuri de parcare. Implicaţiile sunt uriaşe între a săpa tot parcul sau numai o bucată din el. Ideea că vom construi o parcare sub parc şi nu vom afecta zona este o minciună”, a spus deputatul, care a amintit faptul că în România s-au mai realizat astfel de proiecte, iar spaţiile verzi „au fost făcute praf”.  

„Trebuie să fim un oraş care se gândeşte în primul rând la oameni, nu doar la maşini”
Deputatul consideră că există soluţii alternative pentru rezolvarea problemei traficului rutier din zona istorică a Braşovului şi a recomandat municipalităţii braşovene să organizeze un concurs de soluţii. „Trebuie să ne oprim din a face lucrurile fără să le gândim în ansamblu. Un efect al dezvoltării infrastructurii rutiere este atragerea mai multor maşini. Asta se întâmplă şi cu lărgirea străzilor şi cu amenajarea parcărilor, dar şi cu alte investiţii din acest domeniu. Asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim din dezvoltarea infrastructurii, dar, atunci când facem astfel de lucruri trebuie să ţinem cont de o serie de aspecte. Trebuie să fim un oraş care se gândeşte în primul rând la oameni, la mobilitate în ansamblu, nu doar la maşini”.

+7 -2

Comentarii

isac ana

2019-01-22 21:59:21


AM DETESTAT INTOTDEAUNA INDIVIZII CARE DISTRUG FARA NICIO NOIMA CEEA CE ALTII AU CONSTRUIT, MAI ALES CAND AU DISTRUS NATURA.

Valentin A

2019-01-21 19:15:40


@Willy. Îi doare pe ei petiția de nu mai pot. Dacă vrem să mai rămână parcul acela, trebuie intervenit cu reclamații în scris la Ministerul Mediului, la Primărie, la Garda de mediu etc. pentru ca să nu primească autorizația de construire.

Willy

2019-01-21 18:42:25


Ati semnat petitia? Comentatorii de ocazie prezenti azi aici au semnat? Sau dati numai din clanță?

Antonov

2019-01-21 15:45:41


Pana mai zilele trecute vroiau sa decoperteze si zona de la Ceasul Rau ,sa amenajeze "chipurile " zona de promenada pentru oameni,aceasta zona fiind in pericol de a devenii groapa de gunoi a orasului,cu Timisul Sec si mizeria aferenta la suprafata .. un NU hotarat acestui proiect "tampit" a nu stiu cui consilier sau om politic. Ati distrus Scheii Brasovului,lasati in pace zonele istorice .

Valentin A

2019-01-21 15:17:06


Soluții sunt. Se poate face parcarea altundeva sau, mai bine, deloc (traficul auto trebuie descurajat, nu încurajat). Dar Primăria și-a pus în cap să distrugă frumusețea aia de parc și, fără implicarea puternică a societății civile, o va face. Bravo USR pentru inițiativă, rușine celorlaltor partide pentru neimplicare. Parcă în preajma alegerilor apare pe liste și un partid ecologist. Unde sunt acum, nu le e rușine ? Dar UDMR-ul, în afară de dragostea pentru PSD, mai știe ceva ?

Kristy

2019-01-21 12:32:23


Eu consider ca ar trebui eliminate masinile mici din traficul brasovean. Mai exact sa se introduca o suprataxa de acces auto in centrul vechi si transportul in comun sa devina gratis pentru toata lumea. Populatia v-a circula cu autobuze, biciclete si alte mijloace moderne.

carmen

2019-01-21 11:16:26


Oare , daca o singura banda de circulatie ar fi atribuita numai mijloacelor de transport in comun , cum s ar circula in Brasov ?

Gerhard Krauss

2019-01-21 09:52:06


Stimati cetateni ai brasovului,faceti tot posibilul legal de a impiedica distrugerea parcului central din brasov.O fi mare nevoie de parcari,dar minunatul parc,o perla pentru cei care vin in vizita,cat si pentru dvstra.brasoveni. -In parcarile subterane vor fi in permanenta scurgeri de apa,care nu pot fi exact localizate,astfel se va sapa si in continuare pentru etansare.Vorbesc din experienta,despre o parcare subterana cu pavaj! deasupra intr-un oras din Germania.In fiecare an se ridica pavajul,se cauta locul scurgerii,fara rezultat.-Dar o parcare sub un parc und este nevoie de multa apa,cum credeti ca va fi? Ca fost locuitor,iubitor al orasului meu natal,va rog cautati alt loc pentru mega-parcare. Cu multa stima,GK.

Willy

2019-01-21 09:24:31


Semnati petitia!

rammstein

2019-01-21 08:58:21


a vazut moldoveanul sef cum se circula la cortina d'ampezzo?...canci masini mici ...n-au voie in statiune...tot transportul se face pe cale ferata.!!!!...doi..singura rezolvare a transportului in comun e tramvaiul !!...da bai gagauta...si masinile pentru elevi atat...restul in afara orasului....atat ca mai departe devine consultanta si costa...

Ariciul

2019-01-21 08:53:17


Poate ca nu era rau sa fie amenajata o parcare subterana in spatele hotelului ARO sau extinsa parcarea subterana de la ARO.

Costea Ion

2019-01-21 05:10:41


U.S.R.-ul ăsta a avut câteva inițiative de bun simț civic și politic. Un astfel de exemplu este faptul că ei au depus moțiuni pentru desființarea pensiilor „speciale”. Până în clipa de față, sunt singurii care par a se îngriji de binele tuturor, nu doar al lor. Cât despre petiție, puțini rrromânași melteni vor semna. Ei sunt „jmecheri”, prea importanți să se implice...

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie