Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 00:41

Petiţie pentru amenajarea unui nou spital la Braşov

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 28 sepembrie 2015

De aproape zece ani se vorbeşte la Braşov de construcţia unui spital regional, dar toate demersurile în acest sens au eşuat, în timp ce condiţiile oferite de sistemul sanitar braşovean sunt tot mai proaste de la o zi la alta

Petiţie pentru amenajarea unui nou spital la Braşov
19 decembrie 2006 - Inaugurarea şantierului noului spital de la Hărman, proiect abandonat.
 
 
Problemele din sistemul sanitar nu mai sunt deloc o noutate, iar construcţia unui spital regional la Braşov a rămas un proiect care a fost iniţiat încă din 2006, dar nu s-a mai concretizat nici până în ziua de astăzi. Dr. Dan Grigorerscu, fost director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, a iniţiat o petiţie pe care a adresat-o premierului Victor Ponta, ministrului Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, dar şi parlamentarilor braşoveni în vederea construcţiei unui nou spital la poalele Tâmpei, ţinând cont că cel actual, construit în 1970, nu mai corespunde cerinţelor din prezent. Acesta a subliniat faptul că în oraşele mari de talia Braşovului,  conceptul de spital zonal (judeţean, regional) se bazează pe existenţa spaţială într-o zonă relativ restrânsă a unei singure clădiri sau a unui ansamblu de clădiri conectate între ele, în care să se regăsească toate facilităţile care asigură desfăşurarea corectă a actului medical. În schimb, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov funcţionează în cinci clădiri, toate fiind extrem de vechi. 
 
„Legenda” Judeţeanului
„Corpul central, adică fostul Spital Judeţean, nu a corespuns nici când i-a fost aprobată construcţia, fiind o clădire concepută pe plan naţional în anii 1970 ca spital judeţean pentru judeţe mici, cu municipii reşedinţe de judeţ mici, cum ar fi Focşani (Vrancea), Zalău (Sălaj) Sf. Gheorghe (Covasna), Botoşani (Botoşani), Vaslui (Vaslui) sau sectoare mici ale Bucureştiului (Spitalul Sf. Ioan). De ce Braşovul a fost «dotat» doar cu un astfel de tip de spital, se ştie, dar nu se discută decât în termeni de «povestea prostiei omeneşti», pentru a nu leza persoane încă în viaţă. Dacă acceptăm faptul că legenda nu ar fi însă corectă, nu ne rămâne de concluzionat decât că şi în acele timpuri, ca şi în prezent, Braşovul a fost/este discriminat. Raţiunile? Politice? Alte clădiri sunt mult mai vechi (cele două ale ansamblului Mârzescu) şi nu pot fi reabilitate prin natura legatului Fundaţiei care le-a donat. Ultimele două au fost concepute ca spitale de întreprindere (clădirea Tractorul şi clădirea Steagul Roşu), fapt care ne scuteşte de orice alte comentarii”, a argumentat dr. Grigorescu starea dezastruoasă în care se află sistemul sanitar braşovean. Acesta a mai subliniat faptul că actuala organizare nu permite dezvoltarea, fiindcă nu pot fi înghesuite la infinit în acelaşi spaţiu mai multe specialităţi. „Secţiile de cardiologie, neurologie şi interne sunt supraaglomerate. În contextul creşterii incidenţei bolilor cardiovasculare, a bolilor cronice şi neurologice, unde să mai tratezi pacienţii, când în prezent sunt câte 8 paturi în salon, iar normativul prevede 4 (hai, maxim 5), iar reabilitarea părţii vechi a spitalului va conduce la scăderea numărului de paturi prin apariţia băilor şi toaletelor în fiecare salon? UNDE?”,a întrebat retoric medical braşovean.
 
600 de persoane au semnat petiţia
Orice braşovean poate semna petiţia care a fost postată pe site-ul petitiionline.com, la categoria „Cele mai recente petiţii”. În trei zile de la postare, petiţia strânsese aproape 600 de semnături. „Îi rog pe toţi cetăţenii braşoveni care îşi regăsesc ideile în cele expuse de mine, să contribuie, prin semnarea petiţiei, la crearea unui nivel critic de presiune la nivel guvernamental pentru ca acest deziderat să îşi găsească cât mai curând corespondent în realitate. De asemenea, doresc ca textul prezentei petiţii să se constituie într-o scrisoare deschisă adresată nu numai Guvernului României, cât şi tuturor parlamentarilor de Braşov şi membrilor administraţiei centrale provenind din comunitatea braşoveană. Din păcate, este pentru prima oară când un demers civic privind spitalul modern, ca instituţie care salvează vieţi şi dă sănătate este iniţiat în Braşov. Poate că, din fericire, va avea şi o finalitate de care se vor bucura sutele de mii de cetăţeni cărora, până în prezent, le-a fost ignorat şi, implicit, negat, dreptul la sănătate obţinută în condiţii minim acceptabile”, a conchis dr. Grigorescu. 
 
De la proiect, la eşec
În 2006, CJ Braşov anunţase construcţia unui nou Spital Judeţean la Hărman, investiţie de 29,7 milioane de euro. Acesta era proiectat să aibă 415 paturi, 12 săli de intervenţie chirurgicală în care să poată fi realizate 1.600 de operaţii pe lună. De asemenea, la spitalul de la Hărman se preconiza că vor putea fi asistate 700 de naşteri şi realizate 9.000 de consultaţii, 30.000 de examene radiologice, 900 de analize speciale şi 6.000 de ecografii, dar în acelaşi timp ar fi putut fi spitalizaţi peste 3.500 de pacienţi. Proiectul ar fi urmat să fie realizat cu un investitor spaniol, dar înţelegerea iniţială a eşuat. CJ Braşov nu a renunţat la proiect, iar în 2010 a comandat un studiu de fezabilitate unei firme agreate de Ministerul Sănătăţii care în schimbul sumei de 5.800 de euro a realizat documentaţia pentru investiţie. Conform acesteia, noul spital ar fi urma să aibă doar 300 de paturi şi să fie realizat cu 68 de milioane de euro. Ulterior, autorităţile judeţene au făcut demersuri pentru ca Ministerul Sănătăţii să preia acest proiect, numai că ministerul nu a alocat fonduri nici pentru dotările necesare de la unităţile din judeţ, ce să mai vorbim de un asemenea proiect grandios. Acum, Consiliul Judeţean Braşov vrea să acceseze o finanţare nerambursabilă, din tranşa 2014 – 2020, pentru mărirea capacităţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.
+1 -0

Comentarii

dumitrascu elena

2015-10-02 20:57:50


sa speram

dumitrascu ion

2015-10-02 20:55:14


a

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie