Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 09:37

Plângere penală împotriva unui procuror de la DNA Braşov

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 19 august 2015

Paltin Sturdza, „prinţul pădurilor”, spune că Iulian Nica, cu ajutorul a trei ofiţei de poliţie judiciară, ar fi falsificat stenogramele în „Dosarul Retrocedărilor”

Plângere penală împotriva unui procuror de la DNA Braşov

Inculpat în „Dosarul retrocedărilor,” în care a fost arestat şi liderul PSD Viorel Hrebenciuc (foto), şi ţinut la rândul său luni bune după gratii, prinţul Paltin Sturdza a depus o plângere penală împotriva procurorului Iulian Nica de la DNA Braşov. Sturdza îi aduce acuzaţii grave procurorului braşovean, pe care îl acuză de represiune nedreaptă, abuz în serviciu, inducere în eroare a organelor judiciare şi constituire a unui grup infracţional organizat. Astfel, în plângerea penală pe care a formulat-o la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) şi în scrisoarea trimisă şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi Procurorului General al României, Tiberiu Niţu, Paltin Sturdza arată că Iulian Nica ar fi falsificat stenogramele din dosar, stenograme care nu ar corespunde cu înregistrările audio. „A redat în mod fals conţinutul înregistrărilor mele, cu scopul de a-şi justifica acuzaţiile aduse împotriva mea. Din 273 de pagini dedicate anchetei în rechizitoriu, 146 conţin fragmente din stenogramele falsificate”, spune prinţul în plângerea penală depusă. Procurorul DNA Iulian Nica este acuzat de represiune nedreaptă, abuz în serviciu, inducere în eroare a organelor judiciare, fals intelectual şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Prinţul Paltin Sturdza a făcut plângere penală şi împotriva ofiţerilor de poliţie judiciară de la DNA-Braşov, Mihai Sandu Bucurenciu, Ovidiu Iordache şi Ciprian Nicolae Feticu. Paltin Gheorghe Sturdza menţionează că, după ieşirea din arest preventiv, la 20 martie 2015, a obţinut o copie a hard-drive-ului care conţinea înregistrările şi a comparat fişierele audio cu cele redate de DNA. Sturdza susţine că a analizat 19 stenograme din cele folosite în rechizitoriu, care totalizează 237 de pagini, identificând peste 1.000 de falsuri. De asemenea, în aceeaşi plângere, prinţul Paltin Sturdza acuză şi alte falsuri ce ar fi fost comise în redarea înregistrărilor audio, prin schimbarea persoanei care rosteşte o replică, folosirea cuvintelor şi expresiilor în mod figurativ prin sublinieri incriminatorii în text, construirea unei replici false din replici diferite rostite de alte persoane, construirea unui fals dialog din replici existente în contexte diferite, schimbarea sensului unei propoziţii prin omiterea semnului întrebării sau a notărilor despre intonaţia celor care vorbesc, omiterea unor pasaje întregi din înregistrări care nu sprijină tezele procurorului. Nu în ultimul rând, Paltin Sturdza îl acuză pe procurorul Iulian Nica de faptul că a refuzat să îi dea o copie a unei înregistrări pe care a eliminat-o din probatoriu.
Până la închiderea ediţiei, nu am obţinut punctul de vedere de la DNA Braşov, cu privire la acuzaţiile lui Sturdza.
În acest dosar, Viorel Hrebeciuc, Andrei Hrebenciuc şi avocatul braşovean Ioan Adam au recunoscut parţial la DNA implicarea lor în retrocedarea frauduloasă a 43.227 hectare de pădure. Viorel Hrebenciuc este acuzat că urma să primească o şpagă de 12.000 de hectare de la presupusul moştenitor, prinţul Gheorghe Paltin-Sturdza.




 

+1 -1

Comentarii

adrian

2015-08-30 09:24:11


dar modul in care a fost iregistrat dos.55/P/2013 cu privire la retrocedarile ilegale din Rupea,care sta in nelucrare din dispozitia proc sef DNA Brasov in sertarele institutiei.Din simpla lecturare a inscrisurilor ar reiesii nume,date,fapte,la care cercetarea nu ar trebui sa ajuga......! Exista sesizare la Parchetul general dos 79/P/2015 cu privire la ce se intimpla la Bv.NIMIC....

Alin

2015-08-19 17:24:44


Toti procurorii sunt atacati cu plangeri penale pt intimidare. Ei sunt obisnuiti cu asta, nu e nimic nou.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie