Curs BNR

1 EUR = 4.9759 RON

1 USD = 4.6361 RON

1 GBP = 5.8194 RON

1 XAU = 345.2064 RON

1 AED = 1.2622 RON

1 AUD = 3.0287 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.9058 RON

1 CAD = 3.3885 RON

1 CHF = 5.0891 RON

1 CNY = 0.6404 RON

1 CZK = 0.1977 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2736 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9563 RON

1 KRW = 0.3359 RON

1 MDL = 0.2606 RON

1 MXN = 0.2729 RON

1 NOK = 0.4212 RON

1 NZD = 2.7588 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0496 RON

1 SEK = 0.4230 RON

1 TRY = 0.1434 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1122 RON

1 ZAR = 0.2481 RON

Editia 8174 - 02 mai 03:50

Podul feroviar de luat de ape la Budila, reconstruit printr-un parteneriat Braşov - Covasna?

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 21 iulie 2020

Propunerea a fost lansată de liderii Partidului Puterii Umaniste (social - liberal) Braşov

Podul feroviar de luat de ape la Budila, reconstruit printr-un parteneriat Braşov - Covasna?

Luat de ape în luna iunie a anului 2018, podul feroviar de la Budila, care traversează râul Tărlung nu a mai fost reconstruit, proiectul fiind acum în etapa pregătirii documentaţiilor tehnice de către CFR SA (care administrează infrastructura feroviară din România). Ulterior, compania va trebui să identifice o sursă de finanţare a lucrărilor.
Totuşi, liderii Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) Braşov (PPU - SL) , Remus Rădoiu (preşedintele organizaţiei judeţene) şi Alexandru Marin (membru în echipa de conducere a PPU   Braşov) au venit, într-o conferinţă de presă organizată la sediul filialei din Braşov, cu o propunere de finanţare a lucrărilor de construcţie a podului. Mai exact, Alexandru Marin (de profesie avocat) a  lansat ideea ca „parteneriatul de succes care a fost implementat între judeţele Braşov şi Covasna pentru realizarea Aeroportului Internaţional Braşov - Ghimbav , să fie duplicat şi pentru reconstruirea podului de la Budila”.
Acesta a mai spus că „din anul 2018 Braşovul nu mai are legătură feroviară cu Întorsura Buzăului din judeţul Covasna. Dispariţia acestei legături feroviare a afectat în mod semnificativ şi comunităţile de pe traseul acestei căi ferate, cum este şi cazul celei din Prejmer. De la compania naţională care gestionează infrastructura feroviară nu putem să avem speranţe ori aşteptări prea mari, având în vedere experienţa pe care o avem cu podul de la Grădiştea, peste râul Argeş, care nu a fost refăcut nici după 15 ani de la prăbuşire, deşi, acolo, lipsa podului afectează chiar si traficul internaţional”.
Reamintim că podul de peste râul Tărlung s-a prăbuşit pe 30 iunie 2018 pe o lungime de 50-60 metri, în urma unei viituri foarte puternice. Linia de cale ferată Braşov – Întorsura Buzăului a fost dată în folosinţă în 1931 şi în ultimii 10 ani călătorii au fost transportaţi de operatorul privat Regiotrans (din decembrie anul trecut devenit Regio Călători). Podul feroviar de la Budila a fost inclus de SRCF Braşov în programul de investiţii cu sursă de finanţare asigurată de la bugetul de stat.

Transportul metropolitan, în atenţia umaniştilor braşoveni
Pe de altă parte, Remus Rădoiu liderul judeţean al filialei PPU - SL a ţinut să precizeze că Braşovul are nevoie de proiecte integrate pentru transportul urban, metropolitan şi judeţean. „Nevoia locuitorilor din municipiul Braşov este de a ajunge în timp util la locurile de muncă situate pe platforme industriale din afara municipiului. Un bun exemplu în acest sens este zona industrială Braşov – Cristian, unde mii de braşoveni lucrează. Lipsa unei soluţii de transport feroviar până la acest punct intens circulat, necorelarea programelor de transport public cu schimburile fabricilor din zonă, aglomerează traficul rutier generând nu numai disconfort, ci şi o poluare semnificativă. Ne dorim regândirea soluţiilor existente şi propunem un set de măsuri integrate de transport în acest sens!”, a spus Remus Rădoiu.

+2 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie