Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 15:42

Poliţie Locală pe model maghiar

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 27 iulie 2015

În ţara vecină, această structură de ordine publică este finanţată de la bugetul de stat, nu de la bugetele locale, astfel că aproape toate localităţile au şi agenţi locali care le asigură siguranţa localnicilor.

Poliţie Locală pe model maghiar
România ar putea prelua modelul din Ungaria în ceea ce priveşte organizarea Poliţiei Locale. Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică (ANATOP) au mers în ţara vecină unde au discutat cu reprezentanţii Asociaţiei Poliţiilor Locale şi unde au aflat mai multe amănunte despre această structură de ordine publică. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Claudiu Coman (foto - al patrulea din stânga), care este şi preşedintele ANATOP a precizat că unul dintre principalele avantaje ale sistemului de Poliţie Locală maghiar este că finanţarea este asigurată de la bugetul de stat.
„În Ungaria, toţi poliţiştii locali au aceleaşi uniforme, indiferent de localitate, iar finanţarea este asigurată de la nivel central, nu de la bugetele locale, cum se întâmplă în România. Modalitatea de organizare este mai eficientă în ţara vecină, pentru că acolo, aproape în fiecare localitate există astfel de structuri de ordine publică. Un alt avantaj al bugetării de la nivel central al poliţiilor locale este că pot fi eliminate astfel unele «sensibilităţi», ca să nu le spun în alt fel”, a subliniat Coman. Acesta a precizat că la nivelul judeţului Braşov, sunt active astfel de structuri de poliţie doar în şapte sau opt localităţi. Claudiu Coman a precizat că între ANATOP şi Asociaţia Poliţiilor Locale din Ungaria va exista o colaborare viitoare. 
„Vom încerca o colaborare transfrontalieră, inclusiv la nivelul Poliţiilor Naţionale, iar acest schimb de experienţă a fost extrem de util pentru noi, pentru că am învăţat că există modalităţi de a îmbunătăţi structura actuală a Poliţiei Locale în România. De asemenea, vom încerca să facilităm anul acesta o întâlnire bilaterală cu unităţile teritorial-administrative din apropierea frontierei dintre cele două state, pentru stabilirea unor modalităţi mai eficiente de comunicare în vederea prevenirii criminalităţii. În primăvara anului viitor, vrem să pregătim şi un acord de cooperare cu privire la activităţile comune a celor două organizaţii”, a precizat preşedintele ANATOP.
+4 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie