Potopul, înainte şi după noi…

Îmi amintesc din copilărie faptul că pe undeva prin spatele casei bunicilor curgea, din când în când, un fir de apă aproape invizibil, pe care oamenii îl botezaseră, din strămoşi, Potop. Nu părea să fie nici o legătură între acesta şi numele pe care-l purta până într-un an cu ploi multe şi dese când cumintele pârâu s-a umflat ca-n poveşti şi a luat totul din calea sa, lăsând în urmă prăpădul care-i confirma numele primit.
Există în ţară mii de astfel de cursuri pe care apa se iţeşte doar arareori. Până când erupe pe ele diluviul. Oamenii au memoria scurtă şi adeseori ignoră motivele pentru care cursuri de apă, insignifiante, au primit astfel de nume. Le privesc cu indiferenţă şi nu stau pe gânduri să-şi aşeze casele şi gospodăriile pe lângă ele. Cu respect sunt privite doar cursurile de apă stabile care îşi poartă încărcăturile lichide în tot timpul anului. Câteva călătorii făcute în ultimii ani prin Statele Unite m-au purtat prin locuri din statele “uscate” (Nevada, Utah, Colorado) în care din loc în loc puteau fi văzute amenajări hidrologice de dimensiuni ample prin care nu curgea nici un fir de apă. Acestea erau pregătite doar pentru puhoaiele care se abăteau odată cu rarele ploi care se prăvăleau peste solul uscat incapabil să absoarbă debitele respective.
Nu vreau să spun că ar trebui să ne situăm pe picior de egalitate cu americanii, în special în privinţa resurselor necesare unor asemenea amenajări. De zecile de ani în care asemenea evenimente au loc aproape în fiecare sezon ar fi trebuit luate, însă, măsuri. Mai ales că avem o Autoritate naţională profilată pe acest gen de operaţiuni şi că banii s-au alocat aproape cu regularitate. De făcut, însă, nu s-a făcut mai nimic şi de fiecare dată constatăm ce amploare au pagubele pe care le determină aceste neglijenţe. Avem o ţară cu o geografie accidentată, cu sol nestabilizat şi orice lucrare de geniu poate fi afectată de o viitură care nu-şi alege cu grijă cursul.
Pe harta noastră natura însăşi a însemnat cu minuţiozitate traseele puhoaielor, care nu trebuiesc decât identificate şi amenajate. Clima noastră, în evidentă schimbare spre un caracter tropical, cu ploi intense şi furtuni violente, poartă şi amprenta intervenţiilor nesăbuite ale omului care a defrişat – cu inconştienţă - dealurile şi versanţii care acum se prăvălesc peste el. Aproape nimic din ceea ce ni se întâmplă nu e străin de nesăbuinţele noastre – unele dintre ele de-a dreptul instituţionale – şi nu facem nimic altceva decât să constatăm, să promitem, să lansăm câte un hei-rup care se stinge odată cu trecerea catastrofei şi apariţia altor priorităţi.
N-am nici cea mai mică îndoială că după vizitele premierului şi ale umbrei sale, Dragnea, vor porni cu elan câteva acţiuni ostentative care vor ţine doar până în pragul alegerilor. La anul, cine o mai fi atunci premier, va inspecta din nou zonele calamitate, va arunca vina pe precedentele guvernări care n-au făcut nimic şi va anunţa cu pompă programul amplu menit să limiteze efectele dezastrelor.
După noi – ca şi înainte de noi – potopul!