Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 16:26

Poveste dintre stânci

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 04 octombrie 2017

La 44 de ani, jandarmul montan Romică Rabma are mai mult de un deceniu de când intervine pe crestele Munţilor Făgăraş, adunând sute de acţiuni de salvare

Poveste dintre stânci

Cu o carieră militară de 23 de ani în spate, dintre care o perioadă de peste un deceniu a fost petrecută în munţi, alături de turişti la bine şi la greu, plt. adj. şef Romică Ramba a adunat sute de acţiuni de salvare executate în munţii Făgăraş şi este unul dintre cei mai apreciaţi jandarmi montani din judeţ.
Născut la Târgovişte, a împlinit 44 de ani vinerea trecută, iar colegii îl descriu printr-un portret din care nu lipsesc seriozitatea, dăruirea, abnegaţia, profesionalismul, prietenia, consecvenţa, perseverenţa şi respectul de sine, dar şi faţă de instituţie. „De mic am fost atras de munte. Am crescut într-o zonă montană şi am devenit jandarm considerând că pot îmbina utilul cu plăcutul, practicând această meserie care oferă satisfacţii de neimaginat. Prin peisajele fantastice, dar şi prin senzaţia de mulţumire sufletească pe care o ai atunci când primeşti un sincer «Vă mulţumesc frumos!» din partea unui turist aflat la ananghie, rătăcit sau accidentat pe traseele turistice din masivul Făgăraş, unele dintre ele fiind pe cât de frumoase, pe atât de dificile”, povesteşte între două misiuni.


Romică Ramba are la bază pregătirea de specialitate în domeniul montan, dezvoltată la Centrul de Pregătire a Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, dar şi cursul de paramedici, primul de acest fel, desfăşurat sub îndrumarea a doi experţi din cadrul Gărzii Elveţiene de Salvare Aeriană (Swiss Air-Rescue REGA), pentru recuperarea turiştilor din zonele montane greu accesibile cu sprijin aerian.
Cu toate calităţile şi cu toată pregătirea, consideră totuşi că nu ar fi putut realiza prea multe fără ajutorul familiei. „Dacă nu aş fi avut familia aproape, aceasta înţelegând necesitatea eforturilor prelungite, susţinându-mă întotdeauna, mulţi turişti nu ar fi ajuns în siguranţă acasă. De asemenea, atunci când spun familie, pentru mine a doua mea familie este reprezentată de echipa de jandarmi montani şi salvamontişti cu care particip la misiunile de căutare – salvare”, explică jandarmul.
Sportiv desăvârşit, practicant al sporturilor de iarnă, dar şi a tenisului de picior sau chiar a fotbalului, la nivelul Ligii a 5-a, Romică spune că una din marile sale satisfacţii o reprezintă faptul că a reuşit să-i transmită „microbul” muntelui şi fiului său în vârstă de 12 ani, care de multe ori a insistat, fiind în vacanţă, să îl însoţească în ascensiunile montane din masivul Făgăraş şi nu numai.

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie