leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.6606 RON

1 USD = 3.7886 RON

1 GBP = 5.3294 RON

1 XAU = 163.2421 RON

1 AED = 1.0315 RON

1 AUD = 2.9142 RON

1 BGN = 2.3830 RON

1 BRL = 1.1195 RON

1 CAD = 2.9902 RON

1 CHF = 3.8902 RON

1 CNY = 0.6021 RON

1 CZK = 0.1840 RON

1 DKK = 0.6258 RON

1 EGP = 0.2143 RON

1 HUF = 1.5010 RON

1 INR = 0.0574 RON

1 JPY = 3.5188 RON

1 KRW = 0.3539 RON

1 MDL = 0.2294 RON

1 MXN = 0.2054 RON

1 NOK = 0.4848 RON

1 NZD = 2.7346 RON

1 PLN = 1.1168 RON

1 RSD = 0.0394 RON

1 RUB = 0.0617 RON

1 SEK = 0.4492 RON

1 TRY = 0.9390 RON

1 UAH = 0.1448 RON

1 XDR = 5.4986 RON

1 ZAR = 0.3153 RON

Editia 7606 - 23 apr 04:36

Predealul a marcat intrarea în anul 100 al României Mari

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 04 ianuarie 2018

Sezonul de schi s-a deschis cu momente spectaculoase, care au adus mii de oameni pe Pârtia Clăbucet

Predealul a marcat intrarea în anul 100 al României Mari

Baza Pârtiei Clăbucet de la Predeal a fost neîncăpătoare, în 29 decembrie, pentru miile predeleni şi turişti care au participat la deschiderea oficială a domeniului schiabil. Pentru acest eveniment fost aleasă şi o temă: Centenarul Marii Uniri. Practic, după ora 19.00, pentru a marca cel mai important moment din istoria României, vânătorii de munte predeleni au coborât pe pârtie cu cel mai mare drapel din România, care are o lungime de 150 de metri şi o lăţime de 5 metri, tricolorul fiind adus Platforma Unionistă Acţiunea 2012, care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România. În timp ce steagul era desfăşurat, pe pârtie au coborât pe schiuri vânătorii de munte, jandarmii montani, salvamontiştii, şcolile de schi şi voluntarii ISU.
A urmat un alt moment spectaculos: a fost stinsă instalaţia de nocturnă şi pe partea superioară a pârtiei a fost scrisă cifra 100 cu ajutorul unor torţe.



Eforturile edililor, apreciate de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov 
La eveniment, a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, care a apreciat faptul că, în ciuda vremii nefavorabile autorităţile locale au reuşit să deschidă pârtiile de schi. „Este extrem de greu să produci zăpadă artificială în astfel de condiţii meteorologice, dar oamenii de aici au dovedit că sunt ambiţioşi, îşi doresc cu adevărat să vină în sprijinul turismului şi au depăşit acest obstacol. Mă bucur că oamenii de la Predeal au reuşit să înzăpezească pârtia, să deschidă sezonul de schi cu acest spectacol frumos. Astfel de evenimente nu fac altceva decât să contribuie de la an la an la creşterea numărului de turişti în judeţul nostru”.
În ceea ce priveşte tema evenimentului, respectiv Centenarul Marii Uniri, Adrian Veştea a afirmat „este o idee binevenită. Este un lucru normal, care trebuia să se întâmple. Acelaşi lucru ar fi urmat să se întâmple şi la Râşnov, dacă ne permitea vremea şi puteam să organizăm competiţia de sărituri cu schiurile”.
Prezent la eveniment, Liviu Cocoş a afirmat că „sunt bucuros să particip la deschidere oficială a sezonului de schi. Turismul este o  componentă importantă a strategiei de dezvoltare a Predealului. Cred că şi în acest an se vor vedea şi roadele investiţiilor derulate în ultimul an şi sunt convins că, de la an la an staţiunea va deveni tot mai importantă pe harta turismului românesc”.
Pe de altă parte, viceprimarul Predealului, Sebastian Fleşieru, a ţinut să le mulţumească  cetăţenilor şi agenţilor economici care s-au implicat în deschiderea domeniului schiabil şi nu în ultimul rând turiştilor, care au venit în număr mare la eveniment. „Suntem optimişti, pentru că se preconizează un sezon cu multă zăpadă şi numeroşi turişti”, a declarat viceprimarul.


 
Moment special şi în Piaţa Gării
Centenarul Marii Uniri nu a fost doar tema deschiderii oficiale a sezonului de schi, pentru că tot în 29 decembrie, la ora 12.00, în Piaţa Gării, a fost dezvelită o placă comemorativă, dedicată eroilor care şi-au dat viaţa pentru înfăptuirea unirii de la 1918. „Placa este dedicată eroilor care s-au jertfit pentru înfăptuirea Marii Uniri, dar nu numai lor. Predealul a fost un punct de frontieră, iar aici au avut loc multe bătălii. Am ales să marcăm primii Centenarul Marii Uniri, pentru că Predealul a fost prima localitate eliberată în timpul campaniei din anul 1916. De asemenea, Predealul este primul loc în care s-a desfiinţat vama dintre vechiul regat şi Transilvania”.
În cadrul ceremoniei de dezvelire a plăcii comemorative s-a desfăşurat şi o defilare organizată de Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Română şi Jandarmeria Braşov.
Evenimentul de deschidere a sezonului de schi a început apoi la ora 14.00, cu o demonstraţie pe Pârtia Clăbucet, oferită de vânătorii de munte din Predeal, iar de la 17.30 au fost concerte, pe scenă urcând Roxana Nemes, Alexia şi vedeta serii, Mateo. Ziua a culminat cu evenimentele de seara, care au atras pe pârtii mii de oameni, o participare record.

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotional