Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 06:26

„Primă de succes” pentru finalizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 23 octombrie 2018

Investitorul privat va primi 100 milioane de euro, dacă va termina lucrările înainte de anul 2023

„Primă de succes” pentru finalizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov

Comisia de Naţională de Prognoză şi Strategii, care se ocupă de licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov (Cristian) prin parteneriat public-privat, a găsit, cel puţin teoretic, o modalitate prin care să îl determine pe investitorul care se va ocupa de construcţia arterei să îşi termine treaba mai repede.
Mai exact, potrivit studiului de fundamentare, semnarea contractului este prevăzută pentru anul 2019, iar lucrările ar trebui să fie gata în 48 de luni, respectiv în anul 2023. Totuşi, în situaţia devansării lucrărilor, în studiul de fundamentare se arată că investitorul privat va primi din partea statului român o „primă de succes echivalentă cu ponderea într-un an  a perioadei de devansare, valoarea totală a primei de succes fiind de 100 milioane euro/an”.
Tot 100 milioane euro pe an este şi valoarea penalităţilor de întârziere, modalitatea de calcul fiind similară celei folosite pentru acordarea „primei de succes”.
Conform contractului, investitorul privat ar urma să contribuie cu 75% din valoarea investiţiei, iar statul român cu 25%.

Încasări de peste 2 miliarde de euro din exploatare
Amortizarea investiţiei se va face, în principal, din încasarea taxei de utilizare a autostrăzi, care va fi de minim 6,3 euro fără TVA / 100 km / autoturism. Taxa va fi mai mare în cazul vehiculelor cu o masă mai mare. Astfel, pentru un vehicul din categoria LGV se va plăti o taxă de 8,82 euro fără TVA/100 km, iar pentru unul din categoria HGV sau Bus taxa va fi de 12,6 euro, fără TVA/100 km.
Conform calculelor specialiştilor comisiei, în perioada 2023 - 2043, pentru segmentul Ploieşti-Braşov valoarea totală a încasărilor din taxa de utilizare a autostrăzii va fi de 1,375 miliarde euro.
În acelaşi document se arată că sectorul Bucureşti - Ploieşti, ar putea fi introdusă taxa încă de anul viitor, fiind estimate încasări totale de 750 milioane euro, în perioada 2019 - 2043.
În total, până în anul 2043, din exploatarea autostrăzii Braşov - Bucureşti, valoarea totală a încasărilor este estimată la 2,125 miliarde de euro.
Reamintim că, la sfârşitul săptămânii trecute, Comisia Naţională de Prognoză şi Strategii a lansat licitaţia în vederea atribuirii contractului pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor
la autostrada Ploieşti - Braşov (cu o lungime de aproximativ 100 km) printr-un parteneriat public privat. Valoarea contractului este estimată la 1,36 de miliarde de euro. Termenul de depunere al ofertelor este 19 noiembrie.

 

+4 -4

Comentarii

Brasovean

2018-10-23 19:21:38


Fratilor, din articol treaba pare destul de clara: statul roman (am scris intentionat cu litere cat mai mici) o sa ii acorde firmei de constructie 100 milioane euro/an daca termina de fapt la timp, atunci cand e data scadenta, 2023. Si nu inteleg ce inseamna 100 milioane euro/an... Cata prosteala sa mai inghita romanul de rand? Ceea ce se citeste printre randuri e cat se poate de clar: Statul(degeaba) da o prima consistenta firmei de constructii, urmand ca o parte din aceasta motivatie financiara sa se intoarca la stat sub forma de spagi. Ca doar statul le-a dat ciolan de ros si nimic pe lumea asta nu e moaca. Dar cu toate astea vad destui romani care ar vrea ca statul sa dea oricat si chiar accepta sa fie furati pe fata, dar numai sa avem odata autostrazi. Si eu imi doresc foarte mult sa avem, dar nu la de zece ori pretul real. Si nu sa imi fie furati banii din salariu platiti sub forma de taxe, bani pe care i-am obtinut cu pretul sanatatii mele. Insa in continuare se construiesc biserici si catedrale si in spitale te duci cu seringa si pansamentele tale. Pace si sanatate tuturor romanilor!

Willy

2018-10-23 12:47:11


@ "Bai" Costea, se mai poate adauga: peneleaua, pemepeaua, udemereaua, aldeaua, etcetereaua.

Costea Ion

2018-10-23 10:21:32


@Eulescu, La bani europeni sunt controale la sânge și pesedeaua nu poate fura cât ar vrea ea.

Willy

2018-10-23 10:16:07


Diverse metode de ciordeala.

Eulescu

2018-10-23 08:14:08


Taxă de autostradă de minim 6,3 euro fără TVA / 100 km / autoturism ??? Nu-i cam mare ? Voi sunteți normali la cap ? De ce să nu o facem noi pe bani europeni și să o lăsăm gratis sau pe o taxă decentă ?. Nuuu, noi o facem pe bani privați iar privatul va dori să-și recupereze rapid investiția, nu ?

Costea Ion

2018-10-23 07:13:56


Cum adică „primă”??? Nu mai bine un contract bine întocmit care să stipuleze exact drepturile și obligațiile părților? Câte se pot face cu 100 de milioane.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie