Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8170 - 25 apr 04:20

Primăria legiferează „urgenţa culturală”. 550.000 de lei de cheltuială

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 30 martie 2023

Proiectul hotărârii de Consiliu Local a fost lansat în dezbatere publică

Primăria legiferează „urgenţa culturală”. 550.000 de lei de cheltuială

Primăria Braşov a lansat în dezbatere publică, miercuri, 29 martie, un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care se stabilesc procedura şi condiţiile pentru finanţarea proiectelor culturale dintr-un un fond special pentru susţinerea financiară, în situaţii de urgenţă, a  evenimentelor culturale reprezentative pentru comunitatea braşoveană, cum ar fi, de exemplu, Junii Braşovului sau organizarea de evenimente pentru comemorarea eroului Liviu Corneliu Babeş.
Conform anunţului Primăriei Braşov, până în 7 aprilie, persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii privind acest proiect de act normativ, pe e-mail (la adresa infopublice@brasovcity.ro), către Primăria Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media sau le pot depune la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni (program luni-joi, 8.00- 14.00, vineri de la 8.00-13.00), e-mail contact@brasovcity.ro.
Documentaţia privind proiectul de hotărâre poate fi studiată pe site-ul Primăriei Municipiului Braşov (www.brasovcity.ro), secţiunea Consiliul Local/ Proiecte de hotărâre- dezbatere publică, sau la sediul instituţiei, B-dul. Eroilor nr. 8, program cu publicul: (luni-joi, 8.00-14.00, vineri de la 8.00-13.00).

Maxim 300.000 de lei pentru un proiect
Reprezentanţii Primăriei Braşov au precizat că pentru 2023, pentru susţinerea financiară în regim de urgenţă a proiectelor culturale este disponibilă suma 550.000 de lei, iar potrivit proiectului de hotărâre, un proiect cultural poate beneficia de o finanţare de maxim 300.000 lei. Finanţarea nerambursabilă pentru un proiect nu poate depăşi 90% din valoarea eligibilă a acestuia.
Potrivit documentaţiei aferente proiectului de hotărâre supus dezbaterii publice, „scopul finanţărilor nerambursabile pentru nevoi culturale de urgenţă de la bugetul local al municipiului Braşov este acela de a proteja şi susţine viaţa culturală şi urmăreşte susţinerea concretă şi promptă a nevoilor culturale presante ale comunităţii. Nevoia culturală de urgenţă este definită ca cerinţa de finanţare parţială a unui proiect cultural, a cărui anulare/amânare poate prejudicia interesele culturale imediate ale comunităţii noastre”.

Ce proiecte ar urma să fie finanţate
Pentru ca un proiect să poată fi finanţat prin intermediul acestui fond de urgenţă, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să corespundă direcţiilor de acţiune, axelor strategice şi priorităţilor stabilite în Strategia pentru Cultură a municipiului Braşov 2015 – 2030 (aprobată de Consiliul Local Braşov în anul 2015); să se desfăşoare strict în municipiului Braşov; să înceapă a se derula după data semnării contractului de finanţare.
Această hotărâre va fi aprobată pentru a se respecta noile prevederi legale. Astfel, potrivit ultimelor modificări ale Ordonanţei nr. 51/1998 (privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare  nerambursabilă a proiectelor culturale), autorităţile sunt obligate să prevadă, în cadrul finanţărilor nerambursabile pentru proiectele culturale, un fond distinct de maxim 10%, pentru finanţarea nerambursabilă a nevoilor culturale de urgenţă.

+5 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie