Curs BNR

1 EUR = 4.9759 RON

1 USD = 4.6361 RON

1 GBP = 5.8194 RON

1 XAU = 345.2064 RON

1 AED = 1.2622 RON

1 AUD = 3.0287 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.9058 RON

1 CAD = 3.3885 RON

1 CHF = 5.0891 RON

1 CNY = 0.6404 RON

1 CZK = 0.1977 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2736 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9563 RON

1 KRW = 0.3359 RON

1 MDL = 0.2606 RON

1 MXN = 0.2729 RON

1 NOK = 0.4212 RON

1 NZD = 2.7588 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0496 RON

1 SEK = 0.4230 RON

1 TRY = 0.1434 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1122 RON

1 ZAR = 0.2481 RON

Editia 8174 - 02 mai 18:04

Primele sancţiuni pentru firma care a scos pe traseu „bombe pe patru roţi”

Autor: Radu COLŢEA, Iulian CUIBAR

Publicat la 04 octombrie 2019

Atelierul de reparaţii închis, o amendă de 15.000 lei. Cercetările continuă, a anunţat şeful CRPC Braşov, Sorin Susanu

Primele sancţiuni pentru firma care a scos pe traseu „bombe pe patru roţi”

Foto: Constantin Codreanu, reprezentantul Transbus, şi comisarul şef Sorin Susanu, la controlul din 2 octombrie

După „desantul” de joi în autobuzele operatorului privat de transport Transbus Codreanu, şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC) Braşov, Sorin Susanu, a anunţat că au fost aplicate primele sancţiuni.
„Astăzi (joi - n.r.) am aplicat măsura de oprire a activităţii atelierului in care se «reparau» autobuzele şi am aplicat amenda de 15.000 lei. Precizez că aceasta măsură este doar o mică parte din controlul efectuat la firma de transport. Pentru celelalte aspecte continuăm cercetările şi am extins aceste verificări”, a anunţat Susanu.
Reamintim că miercuri, începând cu ora 6.00, comisarii CRPC Braşov au desfăşurat o amplă acţiune de control în autogările din Braşov şi pe traseele autobuzelor care deservesc călătorii din judeţ, iar reprezentantul CRPC a anunţat că „au fost descoperite deficienţe extrem de grave (multe dintre ele de natură tehnică – n.r.), care pot pune în pericol sănătatea şi viaţa consumatorilor, cum ar fi: autobuze într-o stare avansată de degradare, cu anvelope uzate extrem, mult mai mulţi călători (în special copii care vin la şcoală în Braşov) decât numărul de scaune existente, oprirea în locuri neamenajate şi neautorizate pentru debarcarea călătorilor, truse medicale expirate (unele chiar din anul 2000), lipsă stingător, lipsă informări necesare, alimentarea cu combustibil a autobuzelor necorespunzătoare, cu ajutorul unei staţii extrem de vechi si degradate, scaune rupte, parbriz spart, multă rugină, şoferul fuma în autobuz, vizibile scurgeri de combustibil şi ulei din motoarele acestora, fum gros, negru emanat în aer prin eşapament, etc etc”. Tot miercuri, Susanu a anunţat că, în funcţie de gravitatea problemelor, se poate lua chiar decizia suspendării activităţii.

Poliţia spune că a controlat aproape zilnic, anul acesta, transportatorii de persoane: în 273 de zile, 193 de controale
IPJ Braşov a transmis ieri un bilanţ al raziilor printre transportatorii de persoane. Astfel, „în anul 2018, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov, prin structurile de poliţie rutieră, a organizat şi desfăşurat un număr de 236 acţiuni care au vizat respectarea legalităţii în domeniul transportului rutier public de persoane, urmărindu-se impunerea unui climat de disciplină în domeniul transporturilor rutiere publice de persoane, în ceea ce priveşte respectarea normelor legale, atât de către conducătorii auto, cât şi de către operatorii de transport. De asemenea, în cursul  anului 2019 (până la data de 30 septembrie) au fost organizate şi desfăşurate un număr de 193 acţiuni, care au urmărit aceleaşi aspecte din domeniul transportului rutier public de persoane”, arată instituţia.
În cadrul acestor acţiuni au fost aplicate un număr de 1.160 sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute 50 permise de conducere, dintre care 26 pentru conducătorii auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.  De asemenea, au fost retrase 72 certificate de înmatriculare, iar unui număr de 60 de conducători auto li s-a suspendat dreptul de utilizare al vehiculului pentru transport rutier public ilegal de persoane. Totodată, poliţiştii au reţinut 14 carduri tahograf şi au suspendat o licenţă de transport.
Coincidenţă sau nu, comunicatul vine la o zi după controlul Protecţiei Consumatorului la Transbus, transportator care asigură naveta intrajudeţeană pentru mii de persoane.

Comentarii

Laura Silvestru

2019-10-04 08:55:27


Suspendarea activitatii Transbus Codreanu trebuia sa aiba loc de un deceniu! Copiii nostri au fost in pericol in toti anii astia. Si noi am platit, culmea, pentru ca nu exista alternativa.

rammstein

2019-10-04 08:36:56


bine ,dar firma care face transport pe codlea n-o verificati???>>.sa vezi acolo dube ale mortii!!!...alea ale lui codereanu sunt parfum fata de cele ale firmei capusa in cauza...cum dracu n-a vazut nuimeni aceste dricuri pe roti...nici primaria,politia,opc-ul....se zice ca firma ar fi a unui primar psd-ist sub acoperire...OPRITI DUBELE MORTII PE RUTA CODLEA BRASOV!!!...

Laurentiu

2019-10-04 06:22:55


Atelierul lui Codreanu este o mare ,,bomba,, , dar atelierul lui ,,Scripcaru,, ( cel al r.a.t-ului) credeți ca este mai modern ....îl sfătuiesc pe domnul susanu sa facă o vizita in atelierul r.a.t-ului sa vadă ca este același film ....in cine sa am încredere

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie