Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 08:55

Procesiunea coroanelor. În numai puţin de cinci locuri se vor depune azi jerbe de flori, în cinstea eroilor

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 17 mai 2018

Anul acesta, şi membrii Casei Regale au ales Braşovul pentru a celebra Ziua Înălţării şi Ziua Eroilor

Procesiunea coroanelor. În numai puţin de cinci locuri se vor depune azi jerbe de flori, în cinstea eroilor

Începând din anul 1920, în Sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziua Eroilor, România fiind prima ţară în care au fost comemoraţi, în aceeaşi zi, atât eroii străini şi cei români. Regula nu a fost aplicată în timpul regimului comunist, când eroii erau comemoraţi în 9 mai, însă, după Revoluţie s-a revenit la data iniţială. Astfel, astăzi, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea, în Braşov oraş se vor desfăşura mai multe evenimente speciale cu ocazia Zilei Eroilor. Seria manifestărilor va începe la ora 12.00, la Cimitirul Eroilor Români Sprenghi, unde va avea loc o ceremonie militară şi religioasă. Cu acest prilej vor fi rostite alocuţiuni referitoare la însemnătatea Zilei Eroilor, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori şi de asemenea, va avea loc şi o defilare a gărzii de onoare.
Programul va continua cu activităţi dedicate comemorării zilei eroilor, prin depunere de coroane, jerbe şi buchete de flori la Monumentul Eroilor din Bartolomeu (la ora 12.50), la Mausoleul Eroilor din cimitirul Bisericii Sfânta Treime din Şchei (ora 13.20), la Monumentul Soldatului Necunoscut din Piaţa Unirii (ora 13.45), la Cimitirul militar de sub Tâmpa (ora 14.00), şi la Monumentul din Cimitirul Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (ora 14.20).

Vânătorii de munte vor prezenta onorul eroilor căzuţi la datorie
La manifestările amintite vor participa şi militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” şi structurile subordonate. De asemenea, pe lângă evenimentele de la Braşov, reprezentanţii Brigăzii 2 Vânători de Munte vor participa şi la manifestările de la Monumentul Eroilor din Piaţa Gării din Predeal (ora 12.30), dar şi la cele de la Azuga, ce se vor desfăşura tot la Monumentul Eroilor (ora 13.30). „La manifestări vor participa reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, ai instituţiilor publice, unităţilor militare din garnizoanele Braşov şi Predeal, dar şi veterani, cadre militare în rezervă şi retragere”, au amintit vânătorii de munte.  
Tot cu prilejul „Zilei Eroilor”, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” a anunţat că în colaborare cu Fundaţia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, desfăşoară activităţi de comemorare a eroilor militari căzuţi la datorie în Afganistan, în cadrul programului „Eroi au fost, eroi sunt încă”.

Ceremonialul religios de la Cimitirul Eroilor Revoluţiei Române va începe mai repede
Pe lângă ceremonia anunţată de Prefectura Braşov, la Cimitirul Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 se vor organiza şi alte evenimente, tot sub egida „Zilei Eroilor” Astfel, printr-un comunicat de presă, Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor „Braşov - Decembrie 1989” a anunţat că astăzi, începând cu ora 14.00 (cu jumătate de oră mai devreme decât debutul acţiunii organizate de militari şi Prefectură), revoluţionarii se vor aduna la Cimitirul Eroilor Revoluţiei de lângă Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu”, unde se va organiza un ceremonial religios cu ocazia Zilei Eroilor Neamului şi a sărbătorii Înălţării Domnului.
 
Majestatea Sa Margareta şi Regală Principele Radu vor lansa o carte la Braşov
În această zi de mare însemnătate, la Braşov vor fi anul acesta şi reprezentanţii Casei Regale, calendarul vizitei fiind anunţat de către Consiliul Judeţean. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor depune o coroană de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut din Piaţa Unirii, la ora 13.45. Apoi, Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală se vor reculege în Biserica Sfântul Nicolae.
La ora 15.00, reprezentanţii Casei Regale a României vor lua parte, la Casa Sfatului, la evenimentul de lansare a volumului „Susţine cu a ta mână Coroana Română”, semnat de Majestatea Sa Margareta şi de Alteţa Sa Regală Principele Radu. De asemenea, cei doi vor vizita expoziţiile de fotografii de la Casa Sfatului dedicate Familiei Regale a României.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, se va alătura Majestăţii Sale Margareta şi Alteţei Sale Regale Principele Radu şi va lua parte la toate aceste evenimente, în semn de respect şi preţuire a gestului pe care Familia Regală a României îl face în acest an, venind în mijlocul braşovenilor într-o zi de mare sărbătoare.

+2 -0

Comentarii

ducu mihai

2018-05-17 05:34:26


Mult respect Adrian Vestea!

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie