Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 12:36

Proiect de 19 milioane de euro pentru Cetatea Râşnovului

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 07 ianuarie 2014

Primăria Râşnov a reuşit să repare doar o parte din distrugerile provocate de fostul proprietar privat, şi asta cu un efort financiar de peste 1,5 milioane de euro, însă pentru ca monumentul să fie renovat în întregime este necesar un efort financiar deosebit

Proiect de 19 milioane de euro pentru Cetatea Râşnovului
Primăria Râşnov a reuşit să finalizeze repararea unei părţi din distrugerile provocate de fostul administrator privat al cetăţii, prin aşa-zisele lucrări de restaurare, cu un efort financiar de destul de mare, de peste 1,5 milioane de euro. Asta, după ce în anul 2009 zidul de fortificaţie de pe latura nord-estică, dintre Turnul Bathori şi Turnul de Nord, se surpase în mai multe locuri şi era în pericol să se prăbuşească cu totul.
Totuşi, pentru ca monumentul istoric să îşi recapete farmecul în întregime mai este nevoie de alte câteva milioane de euro, iar reprezentanţii Primăriei Râşnov vor depune un proiect în vederea accesării unei finanţări europene nerambursabile pentru a finaliza întregul proiect de restaurare. Un exemplu în acest sens este Cetatea Rupea, care a renăscut odată cu refacerea sa, tot cu o finanţare europeană, devenind un punct de interes pe harta turistică a României. 
Edilii râşnoveni vor să depună acum proiectul conturat pe axa de finanţare 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea / modernizarea infrastructurilor conexe”. „Acest proiect nu a putut fi depus mai demult, fiindcă eram încă în litigiu cu fostul proprietar în ceea ce priveşte administrarea cetăţii. Este un proiect complex, poate cel mai important care va fi derulat în România, în valoare de aproximativ 19 milioane de euro, ce va transforma Cetatea într-unul dintre cele mai importante obiective turistice din ţară. Dacă proiectul nu va mai putea fi acceptat pe această tranşă de finanţare, va fi depus şi pentru 2014 - 2020”, a precizat primarul Adrian Veştea. 
 
Refacere după planurile istorice şi cu materialele epocii
Lucrările de urgenţă au fost finalizate încă din 2012, astfel ca monumentul să poată fi vizitat în condiţii de siguranţă de către turişti. Lucrările de urgenţă au inclus şi reconstruirea Turnului Bathori, care s-a prăbuşit încă din secolul al XVII-lea, după un atac asupra cetăţii, dar şi zidurile grădinii cetăţii, care au fost reconstruite după ce s-au prăbuşit, din cauza intervenţiilor făcute de fostul proprietar. Acestea au fost reconstituite după planurile istorice şi cu materiale ale epocii. Tocmai de aceea, renovarea întregii cetăţi este costisitoare, iar edilii speră că vor primi o finanţare europeană pentru a definitiva întregul proiect.
Cetatea de la Râşnov este deja un magnet pentru turişti, numărul celor care au vizitat, anul trecut, obiectivul depăşind 200.000. „Am reuşit să avem un număr mare de turişti, fiindcă Râşnovul şi-a câştigat prestigiul prin evenimentele create pe tot parcursului anului”, a subliniat Adrian Veştea.
 
„Lift” către cetate, până în 2015
Edilii râşnoveni au reuşit deja să atragă fonduri europene pentru a pune în valoarea Cetatea, anul acesta urmând să demareze construcţia liftului cu cremalieră care să facă legătura între centrul oraşului şi obiectivul turistic. Valoarea proiectului este de 15,35 de milioane de lei din care 50% sunt fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, şi 50%, cofinanţare din bugetul primăriei. Lungimea traseului este de 165 de metri, cu o diferenţă de nivel de 94 de metri, investiţia urmând să fie inaugurată până cel târziu la finalul lui 2014.
+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie