Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 04:12

Proprietara Unirea Shopping Center Braşov, reţinută pentru evaziune de 43 de milioane de lei

Autor:

Publicat la 11 octombrie 2018

Proprietara Unirea Shopping Center Braşov, reţinută pentru evaziune de 43 de milioane de lei

Carmen Adamescu a fost reţinută miercuri de către ofiţerul de caz din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, după ce a fost audiată câteva ore în dosarul de delapidare şi evaziune fiscală, potrivit unor surse judiciare.
Unul dintre denunţătorii activităţilor ilicite şi ale contractelor fictive derulate de firmele controlate de Carmen Adamescu este chiar fiul său vitreg, Alexander, au precizat surse judiciare. Ulterior, tot pentru aceste fapte, a depus plângere şi Unirea Shopping Center, cele două denunţuri fiind reunite în cadrul unui singur dosar penal.
Poliţiştii au efectuat şapte percheziţii, în Bucureşti, într-un dosar de delapidare şi evaziune fiscală, prejudiciul cauzat fiind de 43 de milioane de lei, fiind vizate firme controlate de Carmen Adamescu, anunţau anterior autorităţile „Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite, în virtutea funcţiilor de conducere deţinute în cadrul unei societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate «închirierea şi subînchirierea bunurilor proprii», ar fi încheiat mai multe contracte de management, respectiv de prestări servicii, prelungite sau modificate prin acte adiţionale succesive, cu alte societăţi comerciale controlate direct sau prin intermediari. În baza acestor contracte, s-ar fi efectuat plăţi cu consecinţa prejudicierii societăţii, prin delapidarea acesteia cu sumele plătite în baza facturilor fictive emise de firmele controlate”, preciza IGPR într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, plăţile efectuate ilegal în conturile acestora sunt de aproximativ 43.000.000 de lei.
„De asemenea, persoane cu funcţii de conducere în cadrul societăţii prejudiciate sunt bănuite că şi-ar fi însuşit ilegal aproximativ 3.000.000 de lei, bani ridicaţi în numerar din casieria societăţii sau din cont, cu titlul de «avans spre decontare», dar nereturnaţi. Verificările sunt continuate inclusiv în vederea determinării unui posibil prejudiciu adus bugetului statului, urmare a operaţiunilor economice fictive. Persoanele implicate vor fi conduse, pentru audieri, la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice”, se mai arată în comunicat.
Carmen Adamescu este moştenitoarea lui Dan Adamescu, care a murit în 2017, fiind încarcerat din 27 mai 2016, pentru o condamnare de 4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru mituirea unui judecător. În dosar e cercetat şi Alexander Adamescu, fiului omului de afaceri, căutat din martie 2016 şi extrădat din în martie 2018.

+0 -0

Comentarii

Costea Ion

2018-10-11 06:25:22


Hai cu micuța „'electuală” la pușcărie. La Târgșor. Cu Nuți Udrea.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie