Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 17:31

GALA FORBES BEST OFFICE BUILDINGS

Proprietarul Coresi Business Park este „cel mai curajos dezvoltator de pe pieţele secundare”

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 01 martie 2016

Proprietarul Coresi Business Park este „cel mai curajos dezvoltator de pe pieţele secundare”
Ascenta Management, proprietarul Coresi Business Park, a primit titlul de „Cel mai curajos dezvoltator în pieţele secundare” în cadrul celei de-a doua ediţii Galei Forbes Best Office Buildings. Silviu Savin (foto), partener Ascenta Management, a declarat, în momentul ridicării premiului, că în afară de curaj a mai fost nevoie şi de o anumită doză de „nebunie”, atât din partea sa ca dezvoltator, cât şi din cea a primilor chiriaşi, cărora le-a mulţumit pentru încredere.
Coresi Business Park este un centru de afaceri de clasa A, dezvoltat pe fosta platformă industrială Tractorul din Braşov. Proiectul constituie una dintre cele mai ample iniţiative de regenerare urbană, ce transformă 12 hectare de vechi clădiri industriale într-o zonă de afaceri cu aspect contemporan. Prima fază a Coresi Business Park cuprinde aproximativ 25.000 mp de spaţii de birouri neconvenţionale, cu elemente arhitecturale industriale. Clădirile restaurate şi transformate oferă toate facilităţile de clasa A şi găzduiesc chiriaşi internaţionali de prestigiu, cum ar fi Raiffeisen Bank, IBM, Fresenius, Freudenberg România, Computer Generated Solutions, Waters etc. Coresi Business Park înregistrează un grad de ocupare de 100% pentru spaţiile de birouri existente şi 100% grad de retenţie a chiriaşilor, majoritatea trecând deja printr-un proces de expansiune.
Ascenta Management va finaliza anul acesta investiţii de 17 milioane de euro. În prima fază a dezvoltării parcului de afaceri, compania a investit zece milioane de euro în modernizarea a două clădiri care au aparţinut societăţii Tractorul SA. Această etapă va fi finalizată la mijlocul acestui an, ne-au declarat reprezentanţii companiei.
Pe de altă parte, în luna aprilie, va fi finalizată prima din cele două clădiri care fac parte din faza a doua a proiectului, care constă în construirea a două clădiri noi. Valoarea estimată a investiţiei în cea de-a doua fază a proiectului este de 15 milioane de euro, prima clădire – cea care va fi finalizată în luna aprilie – urmând să aibă 7.000 de metri pătraţi închiriabili, iar cea de-a doua, care va fi finalizată în aprilie 2017, va avea o suprafaţă închiriabilă de 8.500 de metri pătraţi.
Masterplanul Coresi Business Park cuprinde un mix echilibrat de conversii de spaţii industriale în spaţii de birouri de clasa A şi clădiri noi, în următorii 10 ani suprafaţa totală a parcului urmând să ajungă la 100.000 mp construiţi. În completarea spaţiilor de birouri existente, ce au trecut prin procesul de conversie, proiectul cuprinde şi 10 clădiri moderne de birouri, noi, cu regim mic de înălţime (P+3E/4E).
Ascenta Management este dezvoltatorul Coresi Business Park, iar pe lângă creşterea continuă a activelor cheie din Braşov, compania vizează de asemenea noi achiziţii de pe piaţa locală, în special proiecte de birouri.
+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie