Protecţia şpăgii prin neretroactivitate!

A trecut aproape neobservat un moment extrem de important pentru sănătatea societăţii româneşti: intrarea în vigoare, după publicarea în M.O.  a prevederii potrivit căreia magistraţii (inclusiv procurori) condamnaţi definitiv pentru delicte de corupţie pierd pensia specială şi rămân cu cea normală.
Un legitim semn de întrebare ridică faptul că o asemenea prevedere apare abia după 25 de ani de exerciţiu democratic al actului de justiţie. Ce a împiedicat luarea unei măsuri logice mai devreme? Răspunsul e unul singur: opoziţia sistemului. Tentative au mai fost de-a lungul acestui timp, dar au fost blocate sau temporizate de magistraţii înşişi, în complicitate cu legiuitorul care n-avea nici un interes să se recurgă la o măsură ce putea afecta complexele încrengături de interese.
A doua întrebare pe care o impune acest moment este faptul că nu se aplică retroactiv, în ciuda unor propuneri de acest fel. Peste 40 de magistraţi şi procurori judecaţi şi condamnaţi doar în ultimii ani, se bucură sau se vor bucura de privilegiile babane, pensii speciale după ce îşi vor fi ispăşit pedepsele – împreună, bineînţeles, cu şpăgile care au scăpat prin ochiurile anchetei. Cât este de anormal acest lucru nici n-ar mai trebui demonstrat, iar argumentul constituţional al neretroactivităţii ar trebui eliminat la fel de constituţional, pentru simplul motiv că corupţia unui magistrat – spre deosebire de cea a altor categorii – afectează grav şi pe termen lung fundamentul societăţii şi al statului de drept – într-un domeniu în care n-ar trebui să existe excepţii.
Dealtfel, poate că acest principiu al neprescrierii actelor de corupţie ar trebui să caracterizeze sistemul legal al unei ţări democratice.
Pensiile speciale au fost introduse după ce, în primii ani de după revoluţie, a fost invocată marea responsabilitate a magistraţilor şi necesitatea anulării oricărei tentaţii prin asigurarea unui nivel de trai decent. Este drept, salariile erau, nu mici, dar modice, aliniate la celelalte categorii. Dar, cum se întâmplă într-o societate neevoluată, tentaţia n-a dispărut, ba dimpotrivă a stimulat apetitul unor magistraţi cu probleme de deontologie pentru o îmbogăţire rapidă. Există, în magistratură, pensii de peste o sută de ori mai mari decât o pensie normală – pe care persoane dovedite şi considerate ca necinstite continuă să le primească şi să le folosească cu ostentaţie.
Iată de ce cred că această măsură ar trebui completată şi întărită de principiul retroactivităţii “speciale”, căruia ar trebui să i se adauge şi pedeapsa confiscării întregii averi – atâta timp cât nu se poate face o distincţie între averea cinstită şi cea necinstită, în mixul rezultat din practicarea actelor de corupţie.
Nu-mi fac iluzii că acest lucru se va întâmpla, sau că se va întâmpla pe parcursul existenţei noastre. Pentru că rădăcinile corupţiei sunt adânci, iar fenomenul şi-a câştigat – la adăpostul unei legislaţii interesate – o mare rezistenţă. Dar pot să sper.