Curs BNR

1 EUR = 4.9765 RON

1 USD = 4.6373 RON

1 GBP = 5.8018 RON

1 XAU = 350.3208 RON

1 AED = 1.2626 RON

1 AUD = 3.0320 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8988 RON

1 CAD = 3.3966 RON

1 CHF = 5.0832 RON

1 CNY = 0.6399 RON

1 CZK = 0.1978 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2662 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9616 RON

1 KRW = 0.3369 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2686 RON

1 NOK = 0.4220 RON

1 NZD = 2.7605 RON

1 PLN = 1.1498 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4261 RON

1 TRY = 0.1428 RON

1 UAH = 0.1171 RON

1 XDR = 6.1121 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8172 - 29 apr 09:45

Provizoratul de la Hălmeag se încheie după 100 de ani

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 26 sepembrie 2019

Se reface podul de piatră de peste Olt, bombardat în Primul Război Mondial şi înlocuit „provizoriu” cu unul de lemn

Provizoratul de la Hălmeag se încheie după 100 de ani

Fără excepţie, podurile peste Olt, cel mai important râu care străbate judeţul Braşov, sunt mai vechi de o jumătate de secol şi grav afectate de inundaţii şi intemperii. În 2019, administraţia judeţeană reabilitează, modernizează sau construieşte de la zero mai multe poduri de pe cursul Oltului. În cel mai avansat stadiu sunt lucrările de la podurile de la Comăna (unde podul de lemn a fost luat de ape în 1 iulie 2018) şi Hălmeag.
De altfel, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a verificat stadiul lucrărilor la podul de peste Olt dintre localităţile Şercaia şi Hălmeag. „În această vară, au fost perioade în care nivelul râului care a fost cu peste doi metri mai ridicat decât în prezent. Firma constructoare a întâmpinat dificultăţi cauzate de debitul râului, dar lucrările sunt în graficul stabilit iniţial. Până la sfârşitul anului vor fi montate grinzile, urmând ca în primăvara viitoare să fie realizate hidroizolaţia şi calea de rulare. Cel târziu în luna mai 2020 va fi dat în funcţiune noul pod, iar actualul pod din lemn, pe care se circulă în prezent, va fi demolat”, a explicat Constantin Pilat, şeful de şantier.
Noul pod de la Hălmeag se realizează printr-un proiect accesat de CJ Braşov în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală – etapa a II-a. Valoarea contractului de lucrări este de 6.176.199,19 lei (inclusiv TVA). Podul va fi realizat din beton, va avea lungimea de 97,10 metri şi lăţimea de 6 metri, din care lăţimea părţii carosabile va ajunge la 5 metri. Infrastructura podului este formată din două culee şi două pile pe fundaţii indirecte (piloţi cu diametrul de 1,08 metri). Podul va avea trei deschideri de câte 30 de metri. Calea de rulare pe pod va avea lăţimea de 5 metri, cu o bandă de circulaţie lată de 4 metri şi două benzi de încadrare, de câte 50 cm. Pe ambele părţi vor fi montate parapete direcţionale.
 
Podul de lemn de la Hălmeag a „trecut” de un război şi „a ţinut piept” barajelor de gunoaie
Podul peste Olt care leagă şi în acest moment satul Hălmeag de comuna Şercaia a fost construit din lemn, după ce podul de piatră, care era funcţional la începutul secolului XX, fusese distrus de bombardamente în Primul Război Mondial. Autorităţile de la vremea respectivă au căutat o soluţie rapidă şi au construit un pod din lemn, dorindu-şi ca acesta să aibă caracter provizoriu. Provizoratul a durat aproape o sută de ani, edificiul fiind în picioare şi în acest moment. De altfel, acesta a rezistat celui de-Al Doilea Război Mondial şi, în ultimii ani, a „ţinut piept” barajelor de gunoaie care se formau în perioadele foarte ploioase. Abia acum dorinţa edililor din anii ’20 este pe cale să se transforme în realitate. În anul 2020, podul din lemn va deveni istorie şi un pod nou, din beton, lung de aproape o sută de metri, îi va lua locul. Putem spune că podul de la Hălmeag, în toate variantele sale, are o simbolistică aparte, fiind construit pe fosta graniţă a Imperiului Austro-Ungar.   

Podul de la Comăna, gata anul acesta
Tot un pod de lemn a fost şi la Comăna,  acesta a fost grav afectat de viiturile din 15 martie 2018, iar după câteva luni, în 1 iulie, a fost luat de ape în timpul altor inundaţii care au lovit zona.
Administraţia judeţeană a luat în calcul de mai mulţi ani să realizeze şi aici un pod de piatră, iar în anul 2017 a fost realizată documentaţia tehnică pentru această investiţie. „Şansa noastră a fost că am avut la dispoziţie documentaţia tehnică finalizată, aşa că am putut începe repede demersurile pentru construirea noului pod. Am mers la Compania Naţională de Investiţii, am identificat o linie de finanţare, după care au urmat o serie de proceduri şi drumuri la Bucureşti. Într-un final, podul a fost preluat de Compania Naţională de Investiţii. Acum, lucrările sunt în grafic şi sperăm ca până la finalul anului noul pod să fie deschis traficului rutier”, a declarat ieri preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a amintit că „de 50 de ani, în judeţul Braşov nu s-a mai construit nici un pod peste Olt. Iată că noi, la nivelul administraţiei judeţene, am reuşit să începem lucrările de reconstrucţie sau modernizare a mai multor poduri. Pe lângă construirea celor două poduri, prin Programul Operaţional Regional avem finanţare pentru refacerea podului de la Augustin, care face legătura cu judeţul Covasna. De asemenea, am lansat şi licitaţia de lucrări pentru podul de la Voila. Mă bucur că pe lângă drumuri, spitale, aeroport, reuşim să refacem şi aceste obiective extrem de importante, care ţin de mobilitate şi scot din izolare comunităţile locale”, mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

„Podul NATO” de la Voila, scos la licitaţie de Consiliul Judeţean Braşov
Consiliul Judeţean Braşov a lansat licitaţia pentru construirea podului strategic de la Voila de pe DJ 105, care trece peste Râul Olt. Investiţia este estimată la 16.571.503 lei, fără TVA, iar constructorii pot depune ofertele până la data de 28 octombrie.
Conform informaţiilor disponibile pe site-ul platformei electronic de achiziţii noul pod va avea o lungime de 93,95 m şi o lăţime totală de 13,50 m, iar deschiderea principală a podului va avea 70,96 m. Podul va avea o durată de viaţă de 100 de ani.
Pe lângă construcţia propriu-zisă, în proiect mai sunt prevăzute lucrări de albiei râului, dar şi mutarea reţelelor.  Lucrările prevăzute în acest contract vor dura cel mult 30 de luni de la data deschiderii şantierului.
Potrivit documentaţiei aferente licitaţiei, actualul pod va fi demolat, astfel că traficul rutier să fie deviat prin Dridif , iar Oltul va fi traversat pe barajul hidrocentralei din zonă sau prin localităţile Făgăraş, Şoarş, Rodbav, Cincu.
Podul ce urmează a fi demolat a fost construit în anul 1956, durata normală de funcţionare fiind de 30 – 50 ani.  Iniţial, podul era mai lung, pentru că pe unul dintre maluri era continuat cu un viaduct, umplut ulterior cu pământ, după ce albia râului a fost regularizată, odată cu amenajarea barajului din zonă. În urma expertizelor tehnice, s-au constatat probleme majore, astfel că podul nu mai poate fi reparat.
DJ 105 este unul extrem de important, având în vedere că asigură transportul echipamentelor speciale folosite la baza militară de la Cincu, unde se desfăşoară numeroase aplicaţii NATO. Pentru acest proiect, Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală în valoare de 14.716.520 lei, contribuţia judeţului Braşov fiind de 1.311.340 lei.  

Alte trei poduri pe lista de investiţii a Consiliului Judeţean Braşov
Pe lângă cele patru poduri amintite,  poduri, Consiliul Judeţean mai are în plan investiţii la alte trei  poduri. Astfel, la Podul Olt (pe raza comunei Hărman) va fi reconstruit. Până în prezent CJ Braşov a realizat documentaţia DALI, valoarea a investiţiei fiind de 19.440.480 lei.
În ceea ce priveşte podul de la Arini, acesta este corespunzător din punct de vedere tehnic, astfel că  CJ Braşov face în acest an lucrări de întreţinere curentă.
Podul de la Măieruş este din lemn şi a suferit degradări în urma inundaţiilor din 2018. În acest an va fi reparat, fondurile fiind asigurate din bugetul judeţului Braşov. Pentru acest pod, administraţia judeţeană caută soluţii de finanţare în vederea construirii unui pod nou cât mai repede cu putinţă.
 


 

+3 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

  • Domiciliul şi controlul

    Proprietarii de apartamente sunt luaţi în vizor de ANAF. Cei care ar trebui să îşi facă acum probleme sunt proprietarii spaţiilor în care s-au făcut vize de flotant. Autorităţile[...]

    2024-04-29 citeste mai mult
  • Prins în Malta

    Dat în urmărire internaţională de 4 ani, Paul al României a fost localizat duminică într-o staţiune din Malta. În vârstă de 76 de ani, acesta a fost condamnat definitiv,[...]

    2024-04-29 citeste mai mult
  • Rege acasă, infractor la Braşov

    Rege acasă, infractor la Braşov

    Un pakistanez stabilit la Braşov a făcut un milion de euro din traficul de migranţi

    2024-04-29 citeste mai mult
  • 3 noi vouchere

    Angajaţii români vor primi anul acesta trei tipuri noi de vouchere, pentru competenţe digitale, lingvistice şi cele „verzi". „Anul acesta vom veni cu 3 tipuri de vouchere,[...]

    2024-04-26 citeste mai mult
  • Cine ne „coace” pâinea

    Vel Pitar, companie controlată de mexicanii de la Bimbo (vânzări de 762 milioane lei, profit de 90 milioane), Tinervis, compania care operează simigeriile Luca (vânzări de 368 milioane[...]

    2024-04-26 citeste mai mult