Raiffeisen Bank, obligată, la Cluj, să îngheţe rata de schimb la data acordării creditului

Una dintre instituţiile bancare care acordă credite de nevoi personale populaţiei, în moneda euro, a fost obligată, printr-o decizie definitivă a Tribunalului Specializat Cluj, să restituie unui client toate sumele de bani încasate în plus, ca urmare a plăţii ratelor lunare, mai mari decât valoarea cursului de schimb euro-leu din ziua încheierii contractului.
Decizia, pronunţată în luna mai, dar motivată recent, este una istorică şi va servi, potrivit avocatului Gheorghe Piperea (foto), drept precedent pentru toate litigiile din instanţe, având ca obiect denunţarea clauzelor abuzive de risc valutar impuse de bănci clienţilor. Asta, cu condiţia ca precedentul de la Tribunalul Cluj (Decizia Civilă nr. 973/2018, pronuţată în 7 mai 2018 şi motivată zilele trecute) să fie cunoscut de cât mai multă lume. Instanţa a stabilit, astfel, definitiv, că această clauză de risc valutar, care se referă la asumarea de către debitor a riscului deprecierii monedei naţionale în raport cu valuta euro, este abuzivă şi lovită de nulitate absolută. În speţa judecată la Cluj, instanţa a obligat banca să perceapă ratele lunare ale creditului la valoarea de 3,72 de lei pentru un euro, conform cursului de schimb din martie 2008, când a fost încheiat contractul.
Mai mult, Tribunalul Cluj a obligat Raiffeisen Bank SA să restituie familiei Nemeş toate sumele de bani percepute în plus, la care se adaugă dobânda legală aferentă.
Decizia, pronunţată de judecătorii Flavius Iancu Moţu şi Nicoleta Koşa, a devenit definitivă, întrucât, potrivit avocatului Gheorghe Piperea, care a reprezentat reclamanţii în acest litigiu, ea nu a fost atacată cu recurs de către Raiffeisen Bank, în termenul legal prevăzut de 30 de zile.

Banca trebuie să restituie, cu dobândă, toate sumele încasate în plus
Povestea care a generat emiterea acestei hotărâri judecătoreşti fără precedent, prin care, practic, a fost îngheţat cursul de schimb leu-euro, într-un contract de credit, la valoarea de la data în care contractul a fost încheiat, porneşte din luna martie a anului 2008. Mai exact, din 20 martie 2008, când, între Raiffeisen Bank SA şi familia Nemeş a fost încheiat un contract privind acordarea unui împrumut, în valoare de 45.990 de euro, pe o perioadă de 38 de ani (456 de luni) de la data utilizării, până la scadenţa finală.
Contractul încheiat conţinea mai multe clauze, printre care se numără şi clauza redactată la punctul 4.1 şi care prevedea că „orice plată efectuată de împrumutat se va face în moneda în care a fost acordat creditul”, iar scadenţarul emis de bancă prevedea rambursarea creditului în moneda euro.
Familia Nemeş a acţionat banca în judecată, la Judecătoria Cluj-Napoca, cerând instanţei să constate caracterul abuziv al acestei clauze de risc valutar prevăzută în contractul de credit şi să oblige Raiffeisen Bank la stabilizarea cursului de schimb euro-leu pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de către împrumutat la cursul valabil la data încheierii contractului. Respectiv la cursul de 3,7232 lei pentru un euro. O altă cerere a fost aceea ca instanţa să dispună efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în euro de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate, iar banca să fie obligată să restituie sumele achitate de familia Nemeş în plus, respectiv diferenţa dintre valoarea ratelor calculate la cursul din ziua plăţii şi valoarea ratelor calculate la cursul din ziua încheierii contractului, iar sumele ce urmează a fi restituite debitorilor să fie actualizate cu dobânda legală.
Prin sentinţa civilă nr. 4622/2016, pronunţată în data de 12 mai 2016, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Cristian Dănuţ şi Mioara Mirela Nemeş. Aceştia au atacat cu apel, iar Tribunalul Specializat Cluj le-a dat dreptate.
În argumentarea motivelor pentru care au desfiinţat sentinţa Judecătoriei Cluj-Napoca, magistraţii instanţei de apel au reţinut că împrejurarea că părţile au negociat şi stabilit, eventual, clauzele principale ale contractului (privitoare la cuantumul sumei împrumutate, durata creditului) nu poate conduce la concluzia unei negocieri efective a clauzei supuse analizei în prezenta cauză. Necesitatea negocierii trebuie să privească fiecare clauză în parte, iar faptul că anumite clauze ale contractului au fost negociate nu justifică omisiunea profesionistului de a supune negocierii şi restul clauzelor, întrucât caracterul negociat al clauzelor se impune a fi respectat pentru fiecare clauză în parte.
Mai mult, Tribunalul Specializat Cluj arată că, în România, moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene. „Concluzionând, în condiţiile în care moneda în litigiu reprezintă, pe teritoriul României, o valută şi nu o monedă, aceasta nu poate fi calificată, din punct de vedere juridic, drept monedă, sau bani. În consecinţă, principiul nominalismului monetar nu este aplicabil raportului de împrumut obiect al contractului de credit”.
Pe de altă parte, instanţa de apel precizează că „cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil trebuie înţeleasă ca impunând şi ca contractul să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum şi, dacă este cazul, relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât acest consumator să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte”. „Împrumutatul trebuie să fie clar informat cu privire la faptul că, prin încheierea unui contract de împrumut într-o monedă străină, se expune unui risc de schimb valutar pe care îi va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic să şi-l asume în cazul devalorizării monedei în care îşi primeşte veniturile. Pe de altă parte, profesionistul, în speţă instituţia bancară, trebuie să prezinte posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină, în special în ipoteza în care consumatorul împrumutat nu îşi primeşte veniturile în respectiva monedă”, se arată în motivare.

Clauză stipulată în contract cu rea-credinţă
Clauza examinată de instanţă din contractul de credit nu cuprinde nicio referinţă la dispoziţiile art. 1578 din vechiul Cod Civil sau la principiul nominalismului monetar, pentru a se putea presupune că reclamanţii şi-au asumat riscul valutar, oricare ar fi intensitatea aprecierii valutei în discuţie şi, cu atât mai mult, nu cuprinde vreo prezentare din partea băncii a posibilelor variaţii ale cursului de schimb valutar şi a riscurilor inerente contractării unui împrumut în euro, care să le permită reclamanţilor consumatori să evalueze consecinţele economice ale acestei clauze. În consecinţă, tribunalul reţine că, în ceea ce priveşte clauza cuprinsă în art. 4.1 din contractul de credit, nu este aplicabilă excepţia de la verificarea caracterului abuziv cuprinsă în prevederile art. 4, alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Din perspectiva dezechilibrului dintre drepturile şi obligaţiile părţilor, tribunalul reţine că acesta este semnificativ, în condiţiile în care riscul aprecierii monedei a fost plasat în întregime în sarcina şi, deci, în defavoarea apelanţilor consumatori.
Tribunalul mai reţine că banca a stipulat în contractul preformulat clauza cuprinsă în art. 4.1 cu rea-credinţă. „Tendinţa unei valute de a se aprecia pe fondul crizelor economice este deja cunoscută, iar intimata-pârâtă, dată fiind calitatea sa de bancă comercială, cunoştea acest lucru când a lansat produsul său de creditare. Concluzionând, tribunalul reţine caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.1 din contractul de credit în măsura în care îi obligă pe apelanţii consumatori să suporte variaţiile, pozitive sau negative, ale cursului de schimb al BNR aplicabil EUR/RON la data încheierii contractului de credit”, se arată în decizie.