Războiul civil dintre „statul de drept” şi instituţiile democratice

Uneori rămâi trăznit de  proporţiile pe care poate să le capete manipularea. O manifestaţie justificată de insatisfacţia generată de absenţa schimbărilor de fond din zona politicului, determinată de o măsură inabilă şi inoportună (Ordonanţa 13) este deturnată spre o campanie de susţinere a unei instituţii fără nici o legătură cu democraţia (o instituţie de forţă nici nu are cum să fie democratică). Cred că nici lui Ceauşescu nu i-ar fi trecut prin cap să organizeze marşuri de susţinere a Securităţii (să zicem) pe motiv că serveşte interesele ţării. Duminică am asistat la o premieră de gen, când vreo mie de oameni (majoritatea, probabil, de bună credinţă) s-au încolonat şi au mărşăluit sub semnul dragostei şi preţuirii pentru DNA.
Unde e manipularea? - veţi întreba. Manipularea este cât se poate de transparentă: Parchetul Anticorupţie este groggy, după cea mai dură lovitură primită prin decizia unui arbitru considerat aproape unanim (după plecarea lui Zegrean, cel cu „erata”) ca imparţial: Curtea Constituţională. În ciuda apelului patetic de prevăzător al preşedintelui („Jos mâinile...”) instituţia condusă în al treilea mandat de Codruţa Kovesi a primit cel mai dur şoc la care se putea aştepta: ca acţiunea sa să fie considerată un abuz de putere şi un derapaj sever de la conduita şi atribuţiile sale legale! Ceea ce , practic, ar fi trebuit să fie apogeul „războiului civil” declanşat de „statul de drept” al lui Băsescu, înfiat de Iohannis (trinomul DNA - SRI - ÎCCJ) împotriva instituţiilor democratice, rezultate din votul popular (Parlament şi Guvern), se dovedeşte un eşec memorabil. În conformitate cu strategia adoptată la Cotroceni după alegerile din decembrie, rezultatul votului mai putea fi modificat doar printr-o acţiune de forţă drapată în voinţa poporului. Iar operaţiunea decisivă ar fi trebuit să fie inculparea şi arestarea ministrului Justiţiei şi a premierului, pe baza ordonanţei 13. Şi a unui denunţ semnat de trei dintre papagalii din colivia Monicăi Macovei, la care au lucrat din greu chiar oamenii DNA - motiv pentru care denunţul este, practic, identic cu un rechizitoriu. Acţiunea combinată a preşedintelui, CSM-ului şi a DNA (plus Lazăr) n-ar fi trebuit să se împiedice de o Curte Constituţională în care se miza pe acţiunea unor „cârtiţe” plasate acolo din timp, cu sarcini precise. Iar acest lucru s-a văzut limpede  în faptul că decizia Curţii a ajuns prompt la urechile Codruţei Kovesi, înainte să fie făcută publică,  pentru ca aceasta să aibe răgazul să redacteze lungul şi ceţosul comunicat prin care justifica acţiunea, livrat publicului cu o oră înaintea celui al Curţii care acuza fără ocolişuri abuzul de putere al DNA.
Nu întâmplător, la „mitingul de susţinere” s-au scandat lozinci anti-Curtea Constituţională. Aceasta este un client mai vechi al „binomului” şi nu ar fi nevoie să ne referim la altceva decât la episodul respingerii - ca neconstituţionale - a unor prevederi din Legea Big Brother, care a generat reproşuri publice vehemente din partea lui Maior (pe atunci încă director al SRI şi viitor ambasador la Washington) şi Kovesi, care motivau că în acest fel li se taie aripile în eforturile de combatere a corupţiei! Şi pentru ca lucrurile să devină clare pentru cei care nu înţeleseseră aluziile, a urmat corecţia aplicată judecătorului Greblă. Arestarea şi anchetarea acestuia  au constituit primul semn al nesocotirii brutele a independenţei instituţiilor fundamentale, un prim grav abuz de putere rămas nesancţionat datorită implicării nedisimulate a ambasadorului american, agentul delegat pentru impunerea legii Big Brother, adept necondiţionat al „principiului Guantanamo”: dreptul de a se comite abuzuri incompatibile cu legislaţia proprie în teritorii care nu se află sub jurisdicţia internă. Ancheta în cazul Greblă poate constitui un studiu de caz pentru cumulul de abuzuri şi ilegalitaţi la care poate fisupusă o persoană atunci când interese „superioare” o cer. Si la care poate fi supusă o persoană care nu se mai bucură de nici unul dintre drepturile fundamentale. De la penibilul acuzelor aduse - cele două rochii-mită, creşterea ilegală de struţi şi ...încălcarea embargoului rusesc ( pe care ar fi putut-o invoca doar ruşii!) - gama situaţiilor în afara atribuţiilor şi drepturilor instituţiei este mai mult decât revoltătoare. Nu şi pentru „sponsorii” statului de drept...
De la episodul Big Brother şi până la mitingul de „susţinere” avem de-aface cu etapele reprezentative ale celui mai acut conflict manifestat în în societatea românească între instituţii şi interesele din spatele acestora, în cadrul unui „război rece” asistat cu stranie comprehensiune  de către marile puteri iubitoare de democraţie proprie, care nu văd în România decât un spaţiu de manevră  pentru proiecte globaliste care nu trebuiesc deranjate de puseuri locale.