Recordurile bătute de copii, ambiţii nebune ale părinţilor?

Alpiniştii profesionişti spun că toate recordurile bătute de copii sunt ambiţii nebune ale părinţilor pentru că alpinismul nu este fotbal, dacă pierzi cu 1-0 înseamnă că nu te mai întorci acasă. Potrivit acestora, un copil de 13 ani însă se joacă, nu trebuie dus la altitudini de 7.000 de metri. De altfel, în alte ţări copiii nici nu au voie să fie duşi în zone atât de periculoase, însă în România nu există reglementări în acest sens.
Putea fi moartea celor doi copii evitată? „Da”, a răspuns ieri Costin Miu, ghid montan, pregăteşte şi ghidează iubitori ai muntelui pentru ascensiuni pe cele mai înalte vârfuri din Alpi – Mont Blanc, Monte Rosa sau Matterhorn - şi conduce grupuri în Himalaya, spre tabăra de bază a Everestului. „Care au fost cauzele? Eu le-aş împărţi în două categorii, directe şi circumstanţiale. Cauza directă, din informaţiile strânse de la salvatorii montani care au intervenit acolo, se pare că a fost neglijenţa aproape de neînţeles pentru nişte oameni ai muntelui. Alegerea unui traseu care prezenta pericol maxim (gradul 5 din 5) de avalanşă, traversarea unei feţe încărcate de zăpadă fără a fi asiguraţi în coardă şi fără a respecta regulile unui astfel de traverseu şi, mai ales, lipsa căştilor de alpinism de pe capul celor doi copii sunt alegeri aproape de neimaginat pentru nişte oameni cu destulă experienţă de munte. Da, dacă Geta şi Erik ar fi purtat căşti, acum erau în viaţă, pentru că nu zăpada din avalansă i-a omorât, ci lovirea de stânci produsă în cădere. Cauzele circumstanţiale sunt mai delicate, ţin de lipsa de cultură montană şi implică mass media. După 10 ani de presă şi 10 ani în industria comunicării, am mulţi prieteni jurnalişti. Cele două decenii de lucru în/cu mass media, dar şi experienţa de ghid montan, îmi dau dreptul să spun «gata, au murit doi copii, e timpul să vă opriţi din nebunia căutării de senzaţional, pentru că cei doi s-au prăpădit şi din vina voastră!». Despre ce e vorba? Un titlu din presa de ieri titra «Cei mai buni alpinişti ai României, cu recorduri mondiale şi europene la activ, ucişi de avalanşa din Retezat». Pe bune? Cei mai buni alpinişti ai României? Dragilor, aceştia sunt Zsolt Torok, Horia Colibăşanu, Teo Vlad şi alţii ca ei, nu doi copii chinuiţi pentru nişte «recorduri» fără nici o relevanţă pentru alpinismul mondial, ci doar pentru pansarea unor orgolii locale. Da, Killian Jornet sau Ueli Steck aleargă sau urcă munţi contra-cronometru, dar sunt oameni în toată firea, cu experienţă imensă şi cu o deplină responsabilitate a acţiunilor lor, nu nişte copii incapabili să decidă ce e potrivit pentru ei!
Prin titluri ca cel de sus, dincolo de producerea unor ştiri false, aţi hrănit şi aţi încurajat nişte ego-uri nesănătoase. Cu siguranţă, nu aţi făcut-o cu bună ştiinţă, departe de mine gândul, dar şi crima prin neglijenţă tot crimă se cheamă. Verificaţi, documentaţi-vă! Dacă, la momentul potrivit, aţi fi întrebat comunitatea alpină din România ce înseamnă, de fapt, aceste «recorduri», care este preţul lor şi ce relevanţă au ele, poate n-aţi mai fi ajutat la propagarea unor asemenea iniţiative, iar cei doi copii ar fi fost acum în viaţă, la joacă, nu într-o achie de-a Salvamontului, fără suflare.
Doi copii au pierit într-o avalanşă, iar pedepsirea sau nu a vinovaţilor e treaba autorităţilor sau a lui Dumnezeu. Cu ce ar trebui să rămânem noi din această tragedie e faptul că muntele nu e ucigaş, nici nu cere tribut vieţi omeneşti. Muntele nu ucide. Neglijenţa o face”, a postat Costin Miu, citat de Capital.