Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 05:20

O PROFESOARĂ S-A AUTODENUNȚAT:

Refuz să-i predau pe Creangă şi Eminescu

Autor:

Publicat la 07 martie 2017

Eminescu şi Creangă nu mai sunt la modă! Este părerea unei profesoare de limba română care a renunţat să îi mai pună pe elevi să citeasă operele autorilor români. Mai mult, profesoara s-a autodenunţat, după cum spune ea, printr-un mesaj postat pe Facebook, în care recunoaşte că nu respectă programa şcolară.
„Citesc cu elevii mei poezii frumoase de Magda Isanos sau Tudor Arghezi, texte din literatura universală ca «Micul Prinţ» sau «Cartea junglei», fragmente din marii autori ai literaturii universale ca Cervantes sau Shakespeare, exersăm lectura activă, ne exprimăm opiniile, le motivăm, învăţăm să fim sinceri, asertivi", a scris pe o reţea de socializare Cristina Tunegaru.
Afirmaţiile profesoarei au creat numeroase reacţii din partea internauţilor, care s-au împărţit în două tabere. Au fost persoane care au lăudat iniţiativa, dar au existat şi oameni care au susţinut că „examenele se dau cu subiecte din programă".
Pe de altă parte, şi noua programă pentru gimnaziu, care ar trebui aplicată începând cu anul şcolar 2017-2018, elimină obligativitatea studierii operelor marilor clasici la Limba şi Literatura Română. Astfel, programa lasă la latitudinea profesorului dacă alege un scriitor clasic sau contemporan destinat studiului aprofundat, potrivit proiectului pus în dezbatere de către Ministerul Educaţiei. Mai mult, profesorii vor alege pentru studiu şi texte din literatura universală, dar şi texte nonliterare, precum postări online, instrucţiuni, prospecte, chiar şi sms-uri.
Chiar şi ministrul Educaţiei recunoaşte că elevii se cam plictisesc de materia obligatorie. „Vrem această schimbare simultană pe toată şcoala pentru că plecăm de la un mare adevăr, de la realitate, aceşti copii se plictisesc la şcoală. De ce se plictisesc la şcoală? Pentru că avem prea multă materie în programă şi manuale supraîncărcate şi atunci trebuie să lucrăm la simplificarea lor. Trebuie să punem accent, în primul rând, pe gândirea copiilor, mai ales în învăţământul primar şi mai puţin pe capacitatea lor de a memora”, a declarat duminică ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie