Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 06:43

Regii din Biserica „Sfântul Nicolae”

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 11 decembrie 2017

Ultimul Rege al României apare pictat alături de mama sa, Elena - frescă acoperită cu var în perioada comunistă. Pe un alt perete sunt înfăţişaţi bunicii lui Mihai I al României – Regele Ferdinand şi Regina Maria - camuflată în bărbat, tot de frica comuniştilor

Regii din Biserica „Sfântul Nicolae”

Portretul ultimului Rege al României, Mihai I, este zugrăvit alături de cel al mamei sale, Elena, pe un perete al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şchei – Catedrala voievodală a Braşovului.
Fresca pictată de Costin Petrescu, în anul 1946, a fost ascunsă sub un strat de var, în perioada comunistă. Frescele pot fi văzute acum pe peretele de nord, în interiorul Bisericii. „În vremea comunismului, deranjând aceste picturi, cel care era atunci la Direcţia Muzeului Braşov a hotărât să astupe aceste picturi, ele au fost astupate cu var, ca să nu se mai vadă”, a precizat pr. Vasile Prodea  (foto), preot paroh Biserica „Sf. Nicolae” Şcheii Braşovului.
După Revoluţie, în 1999, doi pictori de la Sibiu au scos la iveală aceste picturi. Tot în Biserică, înaintea altarului, unul din cele două scaune pentru ierarhi este închinat Regelui.

Regina Maria a fost, în vremea comuniştilor, un „sfânt militar”... cu barbă
Un destin tragi-comic a avut-o însă o altă frescă ce înfăţişează intrarea în Alba Iulia a lui Ferdinand. Reginei Maria, care apare alături de el, i-a fost pictată o barbă, astfel încât să-i facă pe comunişti să creadă că pictura înfăţişează doi sfinţi militari. „Pe vremea comuniştilor, ca să-l poată salva, portretul respectiv, i-au pus barbă Mariei şi au spus că sunt doi sfinţi militari şi aşa s-a salvat portretul. De câţiva ani, Maria a fost «bărbierită» şi acum avem portretul aşa cum era el firesc, făcut de Costin Petrescu”, a explicat pr. Vasile Oltean (foto), director Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului.


Dacă Ferdinand şi Maria au putut fi văzuţi şi în perioada comunistă, deşi deghizaţi, picturile Regelui Mihai I şi a mamei sale, Elena, au fost acoperite. Frescele pot fi văzute acum pe peretele de nord, în interiorul Bisericii.

Steagul cu care s-a încoronat Regele Ferdinand
În Şcheii Braşovului, însă, se mai ascunde o comoară regală. În Muzeul Primei Şcoli Româneşti, cine îl va vizita, va putea vedea şi steagul cu care s-a încoronat Regele Ferdinand, în anul 1922. „Întrebarea firească a oricui, de ce aici şi nu în altă parte? Pentru că cel care a fost stegarul lui Ferdinand a fost Petre Popovici, înmormântat în cimitirul nostru - cel mai frumos la intrarea în cimitir. Acest Petre Popovici a fost senator de România şi stegarul lui Ferdinand, şi când a plecat spre Alba Iulia a poposit în propria lui casă două săptămâni, unde e Securitatea azi”, a mai spus pr. Vasile Oltean.
Petre Popovici a murit în 1956, dar în vremea comuniştilor, dacă ar fi fost prins cu un astfel de simbol, ar fi fost executat. Aşa se face că steagul a fost oferit spre păstrare Bisericii, care a găsit o metodă ingenioasă pentru a-l proteja. „Într-o ladă care se găseşte la noi, în podul Bisericii erau băgate cele mai importante documente hrisoave domneşti, o hartă a Daciei necunoscută, portrete cu voievozi făcute în 1922, cu ocazia încoronării lui Ferdinand, şi steagul respectiv, dar între ele erau hârtii murdare, rupte, din saci de ciment, cârpe murdare, prapuri rupţi mizerabili, să nu atragă atenţia”, a detaliat directorul Muzeului Prima Şcoală Românească. 
După căderea comunismului, Regele Mihai I şi Regina Ana au vizitat Braşovul de două ori, în anul 1996 şi în 2006. De altfel, la sărbătoarea de hram a Bisericii, de Sfântul Nicolae, la finalul Sfintei Liturghii, oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, a fost pomenit Majestatea Sa, Regele Mihai I al României. Trupul acestuia va fi adus în ţară în 13 decembrie, iar înmormântarea va avea loc în 16 decembrie. Slujba de înmormântare va avea loc în Bucureşti, la Catedrala Patriarhală, iar apoi sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş.

PĂSTRAT LA BRAŞOV. Steagul cu care s-a încoronat Regele Ferdinand în anul 1922.

 

SCAUNUL REGELUI. La biserica din Şchei, înaintea altarului, unul dintre cele două scaune pentru ierarhi este destinat Regelui.




Lada ţinută în podul Bisericii, unde, printre hârtii şi cârpe murdare, au fost ascunse de ochii comuniştilor documente şi valori importante ale perioadei regale.
 



 

+5 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie