Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 06:28

România, pe primul loc în UE în topul patronilor fără clienţi

Autor:

Publicat la 13 decembrie 2018

Românii devin antreprenori mai mult de nevoie. 38% din cei care lucrează pe cont propriu o fac pentru că nu au găsit loc de muncă la angajator, cel mai mare procent din Europa

Principalul motiv pentru care românii lucrează pe cont propriu este dificultatea de a găsi un loc de muncă la un angajator, relevă un raport al biroului european de Statistică, Eurostat, citat de Profit.ro, bazat pe date din 2017. Astfel, 38% dintre românii care desfăşoară o activitate profesională pe cont propriu, cel mai mare procent din Uniunea Europeană, invocă lipsa unui loc de muncă la un angajator ca principal motiv pentru situaţia lor. Spre comparaţie, la nivel european, majoritatea celor care lucrează pe cont propriu au ales acest lucru fie datorită unei oportunităţi, fie pentru a continua o afacere de familie. România şi Cipru sunt singurele ţări din UE unde lipsa unui loc de muncă a fost principalul motiv pentru a lucra pe cont propriu.
Pe lângă lipsa unui loc de muncă la un angajator, cele mai frecvente motive pentru care românii lucrează pe cont propriu sunt: faptul că activitatea pe cont propriu este o practică obişnuită în domeniul de activitate ales (13%), continuarea unei afaceri de familie (11%), programul flexibil (8%) sau o ocazie favorabilă (7%). Restul de 21% invocă alte motive (11% au dorit să devină independenţi din alte motive decât cele enunţate anterior, iar 10% nu au dorit acest lucru, dar au fost nevoiţi de împrejurări).
Totodată, România este, alături de Letonia, ţara din UE cu cel mai mare procent al persoanelor care lucrează pe cont propriu care nu au avut niciun client în ultimele 12 luni (18%). Existenţa unor perioada fără clienţi sau proiecte este, de altfel, a doua mare provocare identificată de românii care lucrează pe cont propriu (14%), după perioadele de dificultăţi financiare (17%). Totuşi, 28% dintre românii care desfăşoară astfel de activităţi spun că nu au întâmpinat niciun obstacol major în activitatea lor în ultimul an.
O persoană care lucrează pe cont propriu este definită ca o persoană care îşi desfăşoară activitatea într-o unitate proprie sau afacere individuală. Conceptul reuneşte mai multe categorii, precum întreprinzători independenţi, liber profesionişti sau agricultori individuali. La nivelul UE, 23% au ajuns să lucreze pe cont propriu datorită unei oportunităţi, 16% pentru a continua o afacere de familie, 15% pentru că aceasta este o practică obişnuită în domeniul lor de activitate, iar 11% datorită programului flexibil, la egalitate cu lipsa unei alternative la un angajator. Restul de 23% afirmă că au avut alte motive (18% au ajuns în această situaţie pentru că şi-au dorit şi 5% împinşi de diferite motive).

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie