Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 23:15

România, pusă pe harta „celor mai frumoase trambuline din lume”

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 23 august 2013

Albumul editat de Federaţia Internaţională de Schi prezintă 45 de baze sportive pentru sărituri cu schiurile din lume, din cele peste 1.400 existente în lume. Doar 15 dintre acestea sunt de „cupă mondială”, printre care şi cea de la Râşnov, inclusă în acest catalog internaţional

România, pusă pe harta „celor mai frumoase trambuline din lume”

Baza de sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării de la Râşnov i-a impresionat pe reprezentanţii Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS), care au decis să o includă în albumul care prezintă cele mai frumoase trambuline de sărituri cu schiurile din lume. Pe glob sunt, în total, 1.460 de trambuline care au fost proiectate pentru competiţii şi antrenamente, însă doar 45 dintre acestea au fost promovate în acest ghid editat de FIS. Cea mai tare trambulină din lumea este considerată cea de la HolmenKollen, din Oslo, care are punctul de înălţime la 140 de metri.

În albumul, care este editat în patru limbi (engleză, franceză, germană şi rusă) sunt prezentate fotografii cu aceste trambuline, sunt menţionate datele tehnice ale acestora, dar şi ce competiţii importante s-au derulat, precum şi recordurile stabilite acolo. De exemplu, la Râşnov, recordul a fost stabilit de Anze Lanisek din Slovenia, anul trecut, pe trambulina de K 90, care a reuşit o săritură de 100,5 metri. „Trambulinele sunt capodopere ale ingineriei, care au fost create nu doar mulţumită muncii inginerilor şi arhitecţilor, ci şi pionierilor în sărituri cu schiurile şi oficialilor sportivi care au avut o puternică influenţă în sport, în trecut”, precizează Peter Riedel, unul dintre autorii albumului.

De la vis, la realitate

Prima trambulină de sărituri cu schiurile a fost construită în 1892, la Holmenkollen, în Norvegia, şi 60 de ani mai târziu, în 1952, Jocurile Olimpice au fost organizate aici. „Săriturile cu schiurile fac visele realitate. Precum Icarus care a avut nevoie de aripi să ajungă mai aproape de soare. Joseph Michel şi Etienne Montgolfier au construit Zeppelin-ul să ajungă la cer. Paraşutiştii au nevoie de paraşute, iar alpiniştii de munţi să ajungă în aer. Şi cei care sar cu schiurile au nevoie de structuri de care să se desprindă şi să alunece, ca de altfel şi un loc unde să aterizeze. Cei care sar cu schiurile trăiesc un vis al omenirii: să poată zbura”, a spus Walter Hofer, directorul FIS pentru competiţiile de sărituri cu schiurile, în prefaţa acestui album.

Şi la Râşnov, realizarea complexului de trambuline a fost la început un vis, însă, prin eforturile depuse de edili, acesta s-a transformat în realitate. „Apariţia în acest catalog, alături de alte baze sportive de renume din întreaga lume ne onorează şi ne certifică faptul că la Râşnov dispunem de o infrastructură modernă şi apreciată, astfel că putem derula competiţii de talie mondială fără nici un fel de probleme. Acest top a fost făcut în urma concluziilor pe care reprezentanţii FIS le-au avut atât de la participanţi, cât şi de la oficialii care au participat la diferite concursuri de sărituri cu schiurile. Pentru prima dată în România avem o astfel de bază, un astfel de complex de trambuline, care este unic în Sud-Estul Europei”, a precizat primarul Adrian Veştea. În plus, odată cu investiţia de la Râşnov, România are acum una din puţinele baze de sărituri cu schiurile din lume omologate pentru organizarea de cupe mondiale.  După cum a precizat Puiu Gaspar, secretar general al Federaţiei Române de Schi Biatlon, conducerea Federaţiei Internaţionale de Schi a acordat României dreptul de a organiza pe Valea Cărbunării, la finele lui februarie 2014, o etapă de Cupei Mondiale la sărituri cu schiurile.

Patru trambuline la Râşnov

Cele patru trambuline de la Râşnov, de K15, K35, K64 şi K90 metri şi amenajările de pe Valea Cărbunării au costat 15 milioane de euro, finanţare asigurată de Guvernul României, OMV şi Primăria Râşnov. Fiind prevăzute cu instalaţie de producere a zăpezii artificiale şi suprafaţă sintetică specială pentru sezonul de vară, trambulinele sunt funcţionale pe întreaga durată a anului.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie