Săptămâna Mare

Ultima săptămână a Marelui Post are, în rânduiala pregătirii noastre pentru Sfânta Înviere a Domnului, o însemnătate deosebită. Este numită „Săptămâna Patimilor” pentru că punctul culminant al acestei săptămâni îl reprezintă Patimile pe care Domnul Hristos le-a primit de bunăvoie pentru mântuirea noastră: bătăile, scuipările, lovirile, batjocurille încununate de Răstignirea sa pe Cruce şi de Punerea în Sfântul Mormânt. Iată de ce este şi „Mare” această săptămână, care nu poate fi înţeleasă şi trăită în deplinătatea ei, decât în legătură cu Săptămâna Luminată: privim totdeauna la Crucea lui Hristos cu nădejdea Sfintei Sale Învieri. Fără îndoială, cel care priveşte atent şi adânc la semnificaţia zilelor care urmează va percepe şi va trăi altfel Marele Praznic al Învierii. Fiecare zi din Săptămâna Mare ne pregăteşte în mod deosebit, treptat, pentru Învierea Domnului. În zilele de Luni Marţi şi Miercuri, la slujba deniei, – utrenia este o slujbă săvârşită, de regulă, dimineaţa, însă, în această săptămână, utreniile se săvârşesc seara, motiv pentru care se numesc denii. Astfel utrenia pentru ziua de luni va fi denia săvârşită duminică seara, pentru marţi va fi luni seara etc. – două cântări frumoase ne amintesc de datoria pe care o avem în vederea pregătirii sufletelor noastre pentru întâlnirea cu Hristos Domnul. „Iată Mirele vine în miezul nopţii …” – o cântare care face referire la Pilda celor zece fecioare şi luminânda „Cămara Ta, Mântuitorule …” în care îl rugăm pe Domnul să dăruiască îmbrăcămintea duhovnicească sufletului pentru a se învrednici de întrarea în Împărăţie.

Sfânta şi marea Luni
Slujba din această zi ne aminteşte de blestemarea smochinului neroditor şi de istoria vechi-testamentară a lui Iosif.
Cele două exemple amintesc de două păcate ale israelitenilor datorită cărora nu s-au învrednicit să-l primească pe Mesia. Smochinul neroditor simbolizează sterpiciunea, nerodirea formalismului Legii vechi. „Strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila” – i-a mustrat cu alt prilej Domnul Hristos pe farisei. Deşi nu era vremea roadelor, Domnul Hristos a blestemat smochinul deoarece acesta avea asupra lui chipul nerodirii. Un pom se cunoaşte că este roditor sau nu chiar dacă nu este vremea rodirii. Israel, prin Legea care impunea până şi numărul de paşi pe care un iudeu avea voie să îi facă în zi de sabat, devenise el însuşi chip al nerodirii. De aceea nu l-au primit şi l-au batjocorit pe Hristos.
Iosif este modelul, exemplul pozitiv care îl preînchipuie pe Hristos. El îi duce pe evrei, în vremea foametei, în Egipt pentru a-i scăpa de la pieire. Iosif este chip al înfrânării pentru că alege mai degrabă închisoarea decât să accepte ispitele soţiei lui Putifar. Prin aceasta Iosif este pildă de curăţie şi de ascultare faţă de stăpânul său.
Şi pentru noi, atât smochinul cât şi Iosif sunt două exemple: primul de neurmat, iar al doilea este un exemplu pozitiv care ne arată importanţa curăţeniei şi a ascultării faţă de Dumnezeu. De fapt curăţenia, ascultarea şi smerenia sunt virtuţi care nu trebuie să lipsească din zestrea creştinului care năzuieşte către Împărăţia lui Dumnezeu.