Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 07:56

Scenariul optim: finalizarea aeroportului de către Consiliul Judeţean Braşov

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 30 ianuarie 2018

Realizarea „prin forţe proprii a investiţiei” ar face posibilă finalizarea lucrărilor până în anul 2020

Scenariul optim: finalizarea aeroportului de către Consiliul Judeţean Braşov

Consilierii judeţeni braşoveni vor dezbate în şedinţa de plen de astăzi un proiect de hotărâre privind finalizarea aeroportului Braşov, după ce a fost realizat studiul de fundamentare care analizează patru scenarii teoretice pentru finalizarea investiţiei şi asigurarea funcţionalităţii, documentul fiind şi prezentat public în cursul lunii decembrie a anului 2017. „În mod firesc, ne-am dori în primul rând să realizăm acest aeroport şi să îl operaţionalizăm în parteneriat cu alte administraţii publice locale, precum Municipiul Braşov, Oraşul Ghimbav, judeţele Covasna şi Harghita, şi alţii. Un asemenea scenariu ar permite să distribuim atât efortul investiţional, cât şi riscurile, cu alte autorităţi publice ale administraţiei locale. Există însă, în acest scenariu, un factor de risc în ceea ce priveşte termenul de realizare a investiţiei, termen ce ar putea fi decalat pe o perioadă lungă, risc legat de avizarea de către instituţiile româneşti şi europene abilitate în ceea ce priveşte acordarea măsurii de ajutor de stat de către UAT-urile asociate în acest scenariu”, a declarat  ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Comisia Europeanăar putea da OK-ul şi în doi ani
Conform legislaţiei, procedura de notificare a acordării măsurii de ajutor de stat presupune efectuarea cumulativă a mai multor demersuri. Astfel, iniţial trebuie parcursă procedura de avizare în faţa Consiliului Concurenţei, care se finalizează cu emiterea unui aviz privind conformitatea, corectitudinea şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în legislaţia europeană în domeniul ajutorului de stat. În faza următoare se derulează procedura de notificare a Comisiei Europene, care se finalizează prin adoptarea unei decizii referitoare la existenţa ajutorului de stat/compatibilitatea măsurii de ajutor de stat cu piaţa internă.
„Toate aceste proceduri legale obligatorii pot decala finalizarea proiectului pe un termen greu de precizat la acest moment. Este posibil toate aceste proceduri să dureze şi doi ani”, a explicat reprezentantul administraţiei judeţene.
În aceste condiţii, pentru ca proiectul să poată fi terminat într-un termen cât mai scurt, Adrian Veştea a afirmat că „vom propune plenului Consiliului Judeţean Braşov să aprobe scenariul din studiul de fundamentare în baza căruia se va continua şi finaliza investiţia. Cel mai probabil vom lua în considerare terminarea lucrărilor de către administraţia judeţeană. Acest scenariu ne va permite finalizarea obiectivului până la finele anului 2020, aşa cum ne-am propus la începerea acestui mandat. În paralel, indiferent de scenariul de dezvoltare aprobat, vom demara procedurile de notificare a acordării măsurii de ajutor de stat, astfel încât, în urma unui aviz favorabil al Comisiei Europene, să putem angrena şi celelalte administraţii locale, inclusiv Municipiul Braşov în susţinerea activităţii aeroportului, dar şi în dezvoltarea acestuia”.

Banii pentru suprafeţele de mişcare vor fi vor fi prevăzuţi în bugetul pe 2018
Pe de altă parte, Adrian Veştea a amintit că în această perioadă sunt în curs de evaluare cele şase oferte depuse pentru realizarea suprafeţelor de mişcare (cale de rulare Alfa, parcarea pentru aeronave, sistem de iluminat şi reţeaua de canalizare pluvială), iar dacă procedura de atribuire nu va fi blocată din cauza contestaţiilor, pentru luna martie sau aprilie este programată deschiderea şantierului.  
Conform anunţului postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea estimată a contractului este de 42,28 milioane de lei, inclusiv TVA (aproximativ 9,2 milioane de euro), însă Adrian Veştea a precizat că în urma organizării licitaţiei este posibil ca valoarea lucrărilor să scadă. „În aproximativ aflăm  dacă lucrările vor costa 8 milioane euro, 7 milioane euro sau mai puţin”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, care a precizat că în bugetul judeţului pe acest an va fi prevăzută suma pentru realizarea suprafeţelor de mişcare.

 „De data aceasta Primăria Ghimbav chiar a ieşit din termen”
Tot ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a afirmat că au apărut probleme în relaţia cu Primăria Ghimbav, care nu eliberează documentele necesare elaborării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) necesar finalizării lucrărilor la aeroport. „În 30 octombrie 2017 am depus la Primăria Ghimbav toate documentaţiile, inclusiv o scrisoare de înaintare, prin care am solicitat un aviz de oportunitate necesar elaborării PUZ-ului. De atunci au trecut aproape trei luni, iar în această perioadă am revenit de mai multe ori cu solicitarea de a ne elibera documentul solicitat. Cum cererea nu a fost onorată în termenul legal, care este de 30 de zile, în 25 ianuarie 2018 am informat Prefectura Braşov referitor la această situaţie. Nu sunt o persoană conflictuală, dar mă văd nevoit să iau măsuri instituţionale. În privinţa acestui proiect ar trebui să fie lăsate la o parte toate orgoliile”, a precizat preşedintele CJ Braşov.
De altfel, Adrian Veştea a amintit că anul trecut, în momentul în care s-a solicitat certificatul de urbanism, Primăria Ghimbav a eliberat documentul în cea de-a 23-a zi din cele 30 prevăzute de lege. „De data aceasta Primăria Ghimbav chiar a ieşit din termen şi nu cred că trebuie să o menajăm”,
a mai spus reprezentantul administraţiei judeţene.  
Am încercat să obţinem un punct de vedere de la primarul Ghimbavului referitor la această situaţie, însă acesta nu a răspuns la telefon.




 

+4 -0

Comentarii

sasu

2018-01-30 11:38:31


domnule primar al ghimbavului ce tot faci? sa intelegem ca nu te intereseaza soarta aeroportului? pentru ce ai fost ales primar? daca nu esti in stare sa faci o treaba cum trebuie dati-va demisia. Asta e culmea? cine naiba va plateste sa bagati bete in roate? sau nu vati primit partea si de asta faceti figuri? cat oare trebuie sa mai suportam niste incapabili sa ne reprezinte? sa va fie rusine rusine sunteti praf. se vede si dupa cum arata soseaua aia. dativa demisia. demisia

Bazalt48

2018-01-30 11:28:32


De acord, foduri locale,... dar de unde se taie..??...spitale , sosele ..??..oricum Bucurestiul nu e de acord...?????

Lazar

2018-01-30 08:37:52


Important este finalizarea cat mai repede a constructiei aeroportului indiferent de scenariu.Cat priveste primarul Ghimbavului mi se pare ca i s-a cam urcat la cap fiind lovit de politica infractorului Dragnea de distrugere a tarii.

Cristian

2018-01-30 05:23:27


Primarul nu raspunde la telefon si nici nu se ingrijeste de Aeroport desi va propulsa Orasul inainte financiar si turistic,bine ca are numele trecut pe zidul biserici evanghelice din Ghimbav monument istoric,pantru ce?

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie