Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 11:26

Scurt bilanţ al lucrărilor şi investiţiilor desfăşurate anul acesta în zona Feldioara

Autor: Mircea PETRUSE

Publicat la 16 noiembrie 2018

Cele mai importante vizează dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rutiere şi pietonale

Scurt bilanţ al lucrărilor şi investiţiilor desfăşurate anul acesta în zona Feldioara

Feldioara este situată la 20 km de Braşov, spre nord, pe drumul E 60, în zona colinară desprinsă din Munţii Perşani care coboară spre est, până la râul Olt. Râurile Bârsa şi Vulcăniţa străbat vecinătatea localităţii şi se varsă în Olt, tot în această zonă. Densitatea hidrologică şi prezenţa pânzei freatice la mică adâncime au făcut ca apropierea cursurilor de apă să fie şi să rămână şi azi propice dezvoltării agriculturii.
Pe de altă parte, Feldioara se află la distanţe relativ egale de trei dintre masivele muntoase din zonă: 40 de km faţă de Bucegi, 30 de km faţă de Postăvaru şi 45 de km faţă de Piatra Craiului.
Aşezată pe un platou colinar, localitatea are o poziţie dominantă faţă de aşezările din Ţara Bârsei de Jos, iar învecinarea cu zona muntoasă împădurită a generat o altă categorie de ocupaţii tradiţionale, şi anume exploatarea forestieră şi prelucrarea lemnului.
De-a lungul istoriei, începând cu aşezarea cavalerilor teutoni pe aceste locuri, în secolul XIII, Feldioara a fost Scaun de Judecată, un secol mai târziu târg liber, pentru ca apoi să dobândească statutul de cetate de azil. Astăzi, din punct de vedere administrativ-teritorial, Feldioara este centrul comunei care mai include satele Rotbav şi Reconstrucţia.
Menţionăm că principalele puncte de atracţie turistică şi nu numai sunt reprezentate de Biserica Evanghelică din satul Rotbav, Biserica Evanghelică şi Cetatea Ţărănească medievală restaurată în ultima perioadă în comună.

„Consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a Cetăţii Feldioara”, un proiect de anvergură
Unul din proiectele de anvergură care a fost finalizat în ultima perioadă a vizat „Consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a Cetăţii Feldioara”. Investiţia a demarat acum cinci ani, Consiliul Judeţean Braşov alocând în acest scop fondurile necesare.
Din fortăreaţa ridicată pe vremea teutonilor în secolul al XIII-lea rămăseseră în picioare doar trei ziduri - şi acestea degradate - astfel că edificiul a trebuit să fie refăcut aproape de la zero.
Cetatea a fost restaurată după imaginea pe care o avea în secolul al XVIII-lea, construcţiile de lemn executate peste ziduri făcându-se după modelul istoric al vremii, deoarece nu au mai existat date despre structurile existente.
Obiectivul a fost inaugurat oficial şi şi-a deschis porţile anul trecut, timp de trei zile, în perioada 1-3 septembrie, deşi mai rămăseseră câteva lucruri de natură funcţional-organizatorică ce trebuiau rezolvate.
Vorbim aici despre amenajarea unei case de bilete, a unei parcări în zonă, administrarea şi gestionarea spaţiilor muzeale ce adăpostesc exponate de mare valoare, paza obiectivului etc.

Spaţii muzeal-expoziţionale, ateliere de lucru şi meşteşuguri populare
Cu mici excepţii, Primăria a făcut demersurile necesare în vederea soluţionării problemelor rămase, astfel încât obiectivul turistic despre care vorbim şi-a deschis, anul acesta, porţile pentru vizitatori.
Astfel, Cetatea are în prezent un responsabil şi organizator de evenimente, în persoana doamnei Georgiana Gămălie (foto) - membru fondator al Asociaţiei Culturale Artessentia, coordonatorul unor ateliere de lucru şi meşteşuguri populare, precum şi al unor cursuri de iniţiere în pictura icoanei pe sticlă, tehnici tradiţionale etc.
Aceasta a lucrat la amenajarea de turnuri şi spaţii expoziţionale, reuşindu-se astfel ca Sărbătoarea Rusaliilor din 27 mai să aibă loc în cea mai mare parte chiar în incinta Cetăţii.
În plus, înainte de data ce coincide cu obiceiul tradiţional Bătutul Armindenilor au fost amenajate nu doar spaţiile muzeal-expoziţionale, ci şi diferite ateliere de lucru şi meşteşuguri specifice zonei.
Manifestările care s-au desfăşurat şi se vor desfăşura în continuare - sărbători şi festivaluri odinioară tradiţionale pentru întreaga comunitate din zonă (Cavalerii teutoni se întorc în Cetate, Rusaliile, Magia sărbătorilor de iarnă etc.) - se înscriu în proiectul „Obiective culturale, tradiţii şi obiceiuri în comuna Feldioara”, el vizând „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”.

„Sperăm ca turiştii să ne descopere şi să ne viziteze în număr cât mai mare”
Desigur, vizitatorii nu s-au lăsat deloc aşteptaţi, astfel încât mulţi turişti au trecut poarta Cetăţii. De la 1 octombrie s-a trecut la orarul de iarnă, obiectivul putând fi descoperit şi admirat de marţi până duminică, între orele 9,00 şi 17,00.
„Am avut, de exemplu, grupuri de elevi în cadrul programului Şcoala Altfel, iar în turnul de est am organizat şi două module expoziţionale interactive. Vizitatorii au interdicţia de a atinge obiectele expuse, dar pot răsfoi, în schimb, fotografiile montate pe nişte stâlpi, ca şi materialele legate de obiceiuri şi tradiţii. În prezent facem o serie de pregătiri pentru evenimentele din decembrie, astfel încât sperăm ca turiştii să ne descopere şi să ne viziteze în număr cât mai mare”, preciza Georgiana Gămălie.

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie