Curs BNR

1 EUR = 4.9765 RON

1 USD = 4.6373 RON

1 GBP = 5.8018 RON

1 XAU = 350.3208 RON

1 AED = 1.2626 RON

1 AUD = 3.0320 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8988 RON

1 CAD = 3.3966 RON

1 CHF = 5.0832 RON

1 CNY = 0.6399 RON

1 CZK = 0.1978 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2662 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9616 RON

1 KRW = 0.3369 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2686 RON

1 NOK = 0.4220 RON

1 NZD = 2.7605 RON

1 PLN = 1.1498 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4261 RON

1 TRY = 0.1428 RON

1 UAH = 0.1171 RON

1 XDR = 6.1121 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 01:25

Se angajează „părinţi” pentru copii din judeţul Braşov

Autor: Ana ŢÎRCĂ

Publicat la 25 iunie 2020

Se angajează „părinţi” pentru copii din judeţul Braşov

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov continuă procesul de selecţie în vederea atestării şi angajării de persoane dornice să devină asistenţi maternali profesionişti. Sunt căutate în special persoane care au disponibilitatea şi calităţile necesare pentru a lucra cu copii cu dizabilităţi. Acestea vor beneficia de un spor de 25% la salariu şi de o alocaţie de plasament de 900 de lei pe lună, faţă de 600 de lei pe lună pentru un copil fără dizabilităţi.
Pentru a fi atestată ca asistent maternal profesionist, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime: să aibă disponibilitate şi capacitate de a primi în plasament unul sau doi copii, să nu aibă copii în îngrijire mai mici de 3 ani, să dispună  de spaţiu care să acopere necesităţile de odihnă şi de educaţie ale utilizatorilor, să aibă venituri suficiente pentru a asigura un trai decent întregii familii, să aibă o stare de sănătate bună, să aibă o experienţă anterioară cu proprii copii sau experienţă în ocrotirea altor copii, bătrâni, bolnavi, persoane cu nevoi speciale (încadrate în grad de handicap) şi să aibă domiciliul pe raza judeţului Braşov.
Nu poate fi atestată ca asistent maternal profesionist persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, persoana care suferă de boli cronice transmisibile, şi nici persoana care este rudă cu copilul pe care ar trebui să îl primească în plasament sau care are copii sau rude până la gradul IV pentru care instanţa sau CPC a luat o măsură de ocrotire.
Informaţii suplimentare referitoare la derularea procesului de selecţie se pot obţine la Serviciul Management de Caz Alternative Familiale din cadrul DGASPC Braşov, la numărul de telefon 0729.499317.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie