Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 22:38

Se pregătesc actele pentru „Tractorul, 100% asfaltat”

Autor: Radu COLȚEA, Ionuț DINCĂ

Publicat la 28 decembrie 2017

Certificatul de urbanism a fost emis, a fost dată în lucru documentaţia pentru studiul de fezabilitate pentru devizul total al investiţiei. Cei care decid însă dacă asfaltarea va fi parţială sau integrală vor fi proprietarii de terenuri

Se pregătesc actele pentru „Tractorul, 100% asfaltat”

Primăria Braşov a făcut primul pas în vederea demarării lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere din noile zone rezidenţiale ale cartierului Tractorul, unele străzi fiind şi acum la stadiu de „drum de pământ”. Astfel, în data de 20 decembrie, a fost obţinut certificatul de urbanism necesar demarării proiectului, iar următorul pas vizează conturarea studiului de fezabilitate. După cum au precizat reprezentanţii Primăriei, documentaţia în vederea lansării licitaţiei pentru contractarea unui proiectant este în curs de pregătire pentru a fi transmisă spre validare Autorităţii Naţionale pentru Achiziţii Publice. Prin acest studiu de fezabilitate, municipalitatea braşoveană va stabili cât costă lucrările de modernizare a tuturor străzilor din zonele Tractorul VI şi Tractorul VII, indiferent dacă acestea sunt pe domeniul public sau sunt încă proprietăţi private. Ulterior, având la dispoziţie şi aceste date, Primăria Braşov va continua „munca de lămurire” a proprietarilor astfel încât aceştia să cedeze terenurile municipalităţii, pentru că lucrările propriu-zise se pot efectua doar pe străzile incluse în domeniul public. În faza următoare va începe şi modernizarea arterelor rutiere a căror situaţie juridică a fost reglementată. Practic, în privinţa acestei investiţii, cei care „decid” dacă se asfaltează integral sau parţial străzile sunt proprietarii de terenuri.  
„În momentul de faţă este în curs de finalizare strategia de achiziţie pentru elaborarea studiului de fezabilitate, care va fi transmisă spre avizare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Documentaţia vizează întreaga zonă, pentru a stabili exact care sunt coeficienţii tehnico-economici ai investiţiei totale. După ce va fi terminat acest studiu, vom putea trece la lucrările propriu-zise de modernizare a străzilor şi tronsoanelor care aparţin domeniului public al municipiului Braşov. Sperăm ca prin această investiţie să creştem confortul locuitorilor, dar în acelaşi timp să-i determinăm pe cei care nu au cedat terenul aferent arterelor rutiere să facă acest lucru, pentru a putea finaliza acest program”, a precizat viceprimarul Braşovului Laszlo Barabas.
Prin acest studiu vor fi stabiliţi indicatorii tehnico-economici pentru str. Ioan V. Socec, str. Alex. Ciurcu, str. Argintului (de la intersecţia cu Ioan V. Socec), str. 1 Decembrie 1918 (de la intersecţia cu str. Ioan V. Socec), str. Manole Diamandi, str. Emanoil Bernfeld, str. Ştefan Baciu, str. George Moroianu, str. Ioan Ursu, str. Ioan Popasu, str. Tiberiu Eremia, str. I. C. Brătianu, Fundătura Popasu, str. Liviu Rebreanu, Fundătura Brătianu, str. Ştefan Emilian, str. Christian Pomarius, str. Ionel Teodoreanu, str. George Călinescu, str. Eugen Jebeleanu, str. George Bacovia, str. Nicolae Labiş, Aleea Adrian Păunescu. De asemenea, studiul vizează şi unele artere fără nume, care în Planul Urbanistic Zonal sunt identificate ca „str. VII B”, „str. VI A”, „Aleea VII C”, „Aleea VII D”, „Aleea VII E”, „Aleea VII F”, „Aleea VII G”, „Aleea VII H”, „Aleea VII K”, „Aleea VII L”.

Primul pas în vederea conturării unui nou PUZ pentru zona vechii cetăţi a Braşovului
Certificat de urbanism s-a obţinut săptămâna trecută şi pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona Centrului Istoric, respectiv pentru zona de rezervaţie de arhitectură „Cetate”. Aceasta este delimitată de Aleea Tiberiu Brediceanu, Parcarea de la Spitalul Militar, B-dul Eroilor, Biblioteca Judeţeană, zona turnurilor de pe Dealul Warthe, Maternitate, Spitalul Dermato, aleea din faţa Colegiului Andrei Şaguna, strada Prundului şi strada Gheorghe Baiulescu.
Primăria Braşov a anunţat încă din luna iunie că vrea să elaboreze un nou PUZ pentru această zonă, cel actual fiind aprobat în 2009. Obţinerea certificatului de urbanism e primul pas necesar în vederea întocmiri noii documentaţii. Totodată, braşovenii au fost invitaţi să facă propuneri cu privire la reglementările urbanistice pentru zona Centrului Istoric, dacă doresc ca anumite străzi din această zonă să devină pietonale, ce coeficienţi urbanistici ar trebui impuşi, respectiv regim de înălţime, procente de ocupare a terenurilor sau destinaţii ale spaţiilor existente.


 

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie